End Of All Hope

Mica analiza macroeconomica pentru “politicienii” post-decembristi…

In nuvela unui celebru scriitor american, un suedez ajunge intr-un orasel minuscul de provincie, iar vestea evenimentului se raspindeste cu repeziciune. Treptat aceasta veste ia proportii apocaliptice, se crede ca localitatea geme de suedezi iar acestia incep sa fie considerati vinovati pentru tot ceea ce se intimpla rau in acel loc uitat de Dumnezeu. Criza mondiala a ajuns, pentru noi, un soi de “suedezi” care justifica mai toate problemele grave din economia romaneasca.

In primul rind, sa vedem despre ce criza mondiala mai vorbim la doi ani si jumatate de la declansarea acesteia.

Desi relansarea este departe de a fi robusta, economia globala a crescut semnificativ in anul 2010, pe toate componentele sale: productie industriala, comert international, etc.

Uniunea Europeana este in aceeasi situatie, in particular, per ansamblu. Asia si America Latina au traversat suprinzator de bine perioada de furtuna globala, chiar si anumite zone din Africa – Ghana, de pilda – au un dinamism ce merita analizat cu atentie.

Mai ales pentru europeni, ramine marea problema a unei cresteri exponentiale a datoriilor suverane, dar este discutabil daca fie si macar aceasta chestiune se datoreaza evolutiilor globale din ultimii ani sau, in mare parte, este urmarea unei risipe publice a carei nota de plata urma sa soseasca, fie ca exista o criza mondiala, fie ca nu.

Sa fim bine intelesi: economia mondiala este departe de a fi o pasune inverzita, pe imasurile careia leul si mielul pasc impreuna, sub razele binecuvintate ale unui soare vesnic.

Nu este asa, nu a fost asa si, cel mai probabil, niciodata nu va fi asa.

Primele crize au insotit-o inca de la conturarea sa prin explozia comertului global de la finele secolului al XVl-lea si au continuat, cu mai mare sau mai mica intensitate, de-a lungul ultimelor sute de ani.

Viteza afacerilor moderne nu face decit sa sporeasca riscurile iar interdependentele tot mai accentuate propaga rapid undele de soc la nivelul intregului.

Volatilitatea – economia speculativa joaca un rol major in aceasta privinta – sporeste in lumea moderna, cu tot cortegiul de consecinte care o insoteste, mai ales in privinta potentialului de predictibilitate.

Nu doream decit sa subliniez ca tsunamiul declansat in 2008 a trecut, macar deocamdata.

Inca evaluam costurile, numaram victimele ramase in urma si incercam sa desprindem cele mai semnificative lectii, insa raul cel mai mare a trecut.

Sa enumeram acum citeva dintre chestiunile fierbinti care ne ridica mari probleme economice la nivel national si sa vedem ce legatura au aceste cu asa-numita “criza mondiala”.

Daca intram in orice magazin – fie ca vinde produse alimentare, haine sau bunuri de folosinta indelungata – vedem ca imensa majoritate a acestora este reprezentata de importuri.

Este, pe de-o parte, consecinta falimentarii vechilor fabrici mostenite de la regimul planificat, si absenta aparitiei de noi fabrici, pe de alta.

Acest proces a inceput in 1990 si a continuat neintrerupt timp de doua decenii. Brandurile romanesti sunt ca si inexistente, chiar si pe piata interna.

Cum poate functiona o economie care ajunge sa importe mai tot, fara sa posede resursele naturale pe care sa le exporte in compensatie (precum unele tari arabe sau Rusia, de exemplu), nimeni nu stie. Are legatura cu criza? Evident, nu.

S-a afirmat ca diminuarea cererii europene a antrenat scaderea exporturilor romanesti (exportam peste 70 la suta din total in statele UE).

Era adevarat in 2008 si/sau 2009, insa nu mai este adevarat astazi. Exporturile romanesti au atins nivelul antecriza in 2010.

Nu exportam mai mult pentru ca nu avem ce, pentru ca exportatorii romani nu beneficiaza de sprijinul sistemic al altor state si pentru ca nu suntem prezenti mai deloc pe pietele care sustin de mult exporturile germane, de exemplu.

Ma refer mai ales la China si Rusia. Fara China, pina si Daimler AG ar fi fost, probabil, in pragul falimentului, pentru ca piata europeana nu mai este suficienta pentru nici un mare producator.

Noi importam bunuri de consum, materiale de constructie, alimente si altele din China, dar nu vindem mai nimic pe acesta piata, dupa cum importam petrol si gaze din Rusia, dar exporturile noastra pe aceasta directie sunt minuscule. Are legatura cu criza? Nu, fireste.

Antreprenoriatul roman este subnutrit cronic din punctul de vedere al capitalului, creditele fiind rare si scumpe.

Piata bancara romaneasca – dominate de capitalul strain – este doar aparent concurentiala, de vreme ce circa 4-5 banci concentreaza peste 80 la suta din operatiunile de piata, atit de segmentul corporate, cit si pe cel de consumer.

Sisteme bancare extrem de puternice – cel german, nord-american sau britanic – sunt ca si inexistente pe piata romaneasca, din motive care ar merita, poate, dezbatute.

Dobinzile au fost constant excesiv de mari in ultimele doua decenii, ceea ce a sporit caracterul prohibitiv al creditelor si a ridicat artificial costurile productiei interne, deci a redus competitivitatea marfurilor romanesti.

Initial de vina a fost inflatia inalta, s-a afirmat mereu, apoi, cind inflatia anuala a inceput sa se scrie cu o singura cifra, explicatiile s-au pierdut intr-un zumzet inform.

Nici acest aspect nu are nici cea mai mica legatura cu criza globala, ci tine de o situatie strict interna. Piata fortei de munca din Romania inregistreaza dezechilibre majore, care se vor accentua in anii care vin daca nu se face nimic.

Trei milioane de romani si-au luat lumea-n cap incepind cu 1990 si cam tot atitia se pregatesc sa o faca, in cautarea unui loc de munca (mult) mai bine platit.

Gasirea unui medic bun, a unui bancher bine pregatit sau fie si a unui muncitor inalt calificat va deveni o aventura in urmatorii zece ani, pe masura de restrictiile pe piata comunitara a fortei de munca vor fi ridicate. Este un proces ce, iarasi, nu are nici o legatura cu asa-numita criza globala.

Dimpotriva, criza a incetinit in ultimul interval acest adevarat exod al competentelor. Ma opresc aici, pentru ca este limpede, cred, ceea ce am dorit sa demonstrez.

Tot mai mult “criza” devine doar un pretext pentru ca autoritatile sa se ascunda dupa visin, invocind, ca un cor antic, minia zeilor.

In acelasi timp, o asemenea abordare naste un fals orizont de asteptare: nu suntem noi de vina, nu noi suntem cei care trebuie sa facem ceva, ci altii.

Cred ca tot mai mult ar trebui, incepind cu acest an, sa ne referim la “criza noastra”, la problemele noastre si mai putin sa ne lansam in dizertatii despre cele ale altora.

Pentru ca nici macar un reviriment mondial hotarit nu o sa ne “curete casa”, cum spun englezii, daca nu o vom face singuri.

Datorii platite cu datorii…

Toata Europa – fara a mai vorbi de America sau Australia – sta pe un munte de datorii. Ar trebui de adaugat, datorii gata sa explodeze! Datoriile au depasit chiar de multe ori valoarea PIB-urilor in nenumarate tari si, in mod extrem de grav, cresterea datoriilor surclaseaza cresterea veniturilor.

De unde vine si pericolul, caci, aproape peste tot, s-a ales sa se trateze datoriile cu altele noi, si mai mari! Cat va tine un asemenea tratament? Pana cand fragila tesatura se va rupe! Nimeni deocamdata nu poate spune cand si cum (sau poate ca doar unii stiu).

Dar nimeni aproape nu exclude ca inevitabilul se va produce! Din pacate, atentia este acordata – nici nu se poate spune altfel decat gratie unui bizar complot! – datoriilor publice care, doar ele insele, au depasit, in cazul multor tari, PIB-urile tarilor respective si, oricum, aproape in toate cazurile, limita considerata admisibila de 60% echivalent PIB.

Complot, pentru ca o parte mult mai mare din indatorarea globala o reprezinta datoria privata, care este insa tratata de parca aceasta s-ar rezolva inerent prin insasi natura ei privata si n-ar constitui vreo problema si n-ar genera vreo problema!

Nimeni nu poate ignora problemele grave, cu anvergura nationala si internationala, produse de datoria publica, precum si necesitatea unor masuri de restrangere bugetara si austeritate economico-sociala cu caracter cvasi-general pentru contracararea acestor probleme, macar si pentru incercarea de a bloca cercul vicios al indatorarii noi pentru plata doar a datoriilor vechi, ceea ce in cazul datoriei publice inseamna a nu te mai putea indatora pentru a te si alege cu ceva din asta!

Acelasi mecanism opereaza insa si in cazul indatorarii private (companii catre banci, companii catre companii, populatie catre banci si chiar banci catre banci). Se trece usor cu vederea datoria entitatilor private catre stat, cu ponderi semnificative in unele tari.

Si, oricum, se expediaza sublinierea faptului ca, in mai toate cazurile, datoria publica desucheata este de fapt produsul preluarii, direct sau indirect, de catre stat a unor datorii private sau a riscurilor pe care acestea le genereaza la nivel de tara.

Cocoasele de crestere consemnate in cazul datoriilor publice apar aproape invariabil in urma unor crize economice si financiare cand statele isi labarteaza deficitele pentru a introduce bani in piete spre a combate recesiunea ori pentru a compensa scaderea finantarii private sau, pur si simplu, folosesc ban public pentru a salva, prin preluari de actiuni sau nationalizari de active, companii private aflate la ananghie.

Dupa care totul trece in seama contribuabilului, caci acesta este platitorul datoriei publice!

In general, se constata ca in problemele indatorarii globale – care a trecut in majoritatea tarilor de limitele bunului simt in sine, caci pe cele ale rezonabilitatii economice le-a depasit de mult - indatorarea privata si excesele pe care aceasta le produce sunt tratate cu o usurinta condamnabila, accentuandu-se mereu si mereu doar asupra datoriilor publice, dinamicilor, implicatiilor si gestiunii acestora si incercandu-se a se trece peste faptul ca multe din probleme deriva din disfunctii nu ale sectorului public in sine, ci ale sectorului privat.

Iesirea, indiferent daca se va vrea sau nu si indiferent de ce teorii savante vor fi puse pe rol, nu va putea consta decat intr-o explozie inflationista, fie provocata (caz in care va fi mai tolerabila economic si social), fie spontana (caz in care va fi extrem de invaziva economic si social).

In fond, place sau nu place unora sau altora, criza actuala din tarile capitalismului matur este o criza a datoriilor, pentru ca, in ultima instanta, a fost provocata de depasirea cu mult a cresterii veniturilor si preturilor de catre cresterea indatorarii. Si cum s-a incercat sa se lupte impotriva acestei crize?

Ignorandu-se de fapt ceea ce a produs-o si angajandu-se datorii si mai mari pentru a le astupa pe cele vechi! Nota de plata nu poate fi astfel decat amanata! Si o alta modalitate de achitare a facturii decat inflatia nu exista.

Este singura care are o anvergura globala, care atinge toti actorii, chiar daca ii loveste mai tare tocmai pe cei nevoiasi, dar – foarte important de subliniat – care, in mod inevitabil, ii pune la plata si pe cei vinovati de crearea situatiei, care, dupa cum a dovedit experienta, nu consimt sa achite ei factura, ba mai dispun si de parghiile de a se sustrage de la plata.

Dezvaluirile stiintifice ale WikiLeaks

Printre zecile de mii de documente ascunse in serverele WikiLeaks exista unele care nu s-au bucurat de atentia pe care o merita: este vorba despre rapoarte ale unor anchete, raporte diplomatice, tratative si intrigi din lumea stiintifica, a cercetarii si a protectiei mediului.

Vaticanul si alimentele modificate genetic

Potrivit WikiLeaks, in 2008, guvernul SUA a facut presiuni asupra Vaticanului pentru ca acesta din urma sa-si reconsidere pozitia cu privire la OMG-uri. Sfantul Scaun a refuzat, dar s-a facut promotor al unei critici sofisticate. “O larga raspandire a alimentelor modificate genetic in tarile in curs de dezvoltare ar putea crea o forma de imperialism economic utila doar pentru a imbogati corporatiile multinationale”. Cum s-ar spune, niciun dubiu cu privire la siguranta OMG-urilor, cu conditia sa nu devina un mod de a subjuga natiunile mai sarace. Asa s-a intamplat in India, unde introducerea bumbacului modificat genetic de catre compania Monsanto a impins mii de tarani la sinucidere. Iar acesta nu este unicul “file” al WikiLeaks care priveste operatiunile Monsanto. Conform site-ului lui Assange, companiei americane i s-au pus adeseori bete in roate de catre organizatii anti-OMG in Europa, in baza unor polemici cu privire la graul YieldGard, modificat genetic pentru a produce un pesticid care a poluat cateva fluvii in Statele Unite. Ambasadorul SUA in Franta, potrivit WikiLeaks, ar fi recomandat guvernului american sa raspunda acestor critici printr-un embargo economic impus tarilor Uniunii Europene.

Afacerea Sea Sheperd

Dupa cum anunta pe 6 ianuarie cotidianul The Guardian, intre finele lui 2009 si inceputul lui 2010, guvernul japonez a cerut ajutor americanilor pentru a rezolva problema Sea Shepherd, grupul ambientalist care militeaza de ani de zile impotriva vanatorii de balene. Statele Unite au acceptat, cu conditia ca Japonia sa micsoreze cotele de pescuit balene, si sa participe la negocierile unor cote mai reduse si cu Islanda, o alta natiune care vaneaza balene. Ulterior, Washington a cerut International Whaling Commission, organismul care se ocupa cu reglementarea pescuitului de cetacee, sa “garanteze siguranta pe mari”, referindu-se in mod clar la atacurile navei Sea Shepherd impotriva balenierelor japoneze. Tot potrivit The Guardian, guvernul britanic si alte tari europene ar fi refuzat propunerea.

ADN-ul diplomatilor

In iulie 2009, Departamentul de Stat al SUA a ordonat diplomatilor americani raspanditi in toata lumea sa stranga amprente digitale, fotografii, scanari ale irisului si probe de ADN de la reprezentantilor diplomatici din Africa de Sud, orientul Mijlociu, China, Cuba si Asia. Amprentele si fotografiile sunt o practica obisnuita deja de ceva timp, dar probele genetice si scanarile irisului sunt o noutate utilizata pentru verificarea identitatii subiectului. Problema a fost ca aceste cereri nu s-au limitat la tari ostile Statelor Unite sau potential periculoase, ci si la membrii ai Natiunilor Unite. Documentele WikiLeaks nu arata insa si cum au fost utilizate de catre americani informatiile stranse.

Tibetul si pericolul schimbarilor climatice

“Tibetul moare, avem nevoie de ajutorul americanilor. Potrivit WikiLeaks, aceste cuvinte au fost pronuntate de Dalai Lama in persoana. Dar pericolul la care se refera liderul nu este China, ci schimbarile climatice, poluarea si despadurirea care afecteaza Tibetul.

Anglia si rezervele marine

Pe parcursul anilor ’60 si ’70, Anglia a permis Statelor Unite sa utilizeze arhipelagului Chago din Oceanul Indian pentru teste atomice, deportand circa 2.000 de locuitori. De-atunci si pana acum, acestia au cerut autoritatilor de la Londra permisiunea de a se intoarce acasa si, dupa nenumarate refuzuri, au cerut ajutorul Curtii Europene pentru Drepturile Omului. In aprilie 2010, Anglia a transformat zonele respective, o zona de marimea Californiei, in rezerva marina.

O frantura de seara rock…

Istoria interzisa a omenirii

“Esti materie, esti un amestec intamplator de substante chimice. Esti un animal superior, o maimuta evoluata, esti… un accident al legilor fizicii.” Te simti vizat? Ar trebui, pentru ca, desi nimeni nu ti-a spus-o fatis, nu doar stiinta, ci toate asa-zisele medii de promovare a cunoasterii te bombardeaza zilnic cu aceasta idee. Este ceea ce ne spun cercetatorii sau, mai degraba, ceea ce sunt lasati sa ne spuna. Nu este oare paradoxal ca, desi magulitorul curent New Age plaseaza individul in centrul Universului, incoronandu-l stapan absolut al naturii si al propriei existente, de la promotorii aceluiasi crez aflam ca nu suntem decat niste primate oportuniste si un pic norocoase, diferite de “suratele” animale doar printr-un continut cranian mai consistent?

Materie, numai materie. In spatele acestor jocuri scenice care ne pun o ordine bine calculata in viata si in ganduri se ascunde un peisaj de culise mult mai vast si mai tenebros decat se poate banui analizand faptele accesibile. Cu toate acestea, Descopera.ro va incerca sa faca putina lumina in ce priveste “cunoasterea necunoscuta” a umanitatii.

Nu sunt putini acei specialisti, dintre care se disting nume precum Michael Cremo si Richard L. Thompson, autorii cartilor “Arheologia interzisa” si “Istoria ascunsa a rasei umane”, care vorbesc despre fenomenul filtrarii cunoasterii. Dupa cum o sugereaza contextual forma termenului, aceasta politica, suspectata ca fiind o arma de capatai a elitelor ce conduc lumea din umbra, este menita sa tina masele in ignoranta si necunoastere. Altfel spus, este vorba despre puterea intelectuala, cea din care deriva toate formele de dominatie si control la care este supusa civilizatia umana astazi. Articolul de fata nu va trata insa despre cine sunt sforarii acestor masinatiuni, ci se ambitioneaza sa releve cate ceva despre modul in care ei opereaza.

“Involuatii” stiau
Liderii fara chip care actioneaza manetele acestui mecanism al cenzurii limiteaza masiv accesul maselor la informatii care vizeaza in special originile si trecutul speciei umane, temelie a intelegerii existentei si scopului in viata. Este vorba despre aspecte esentiale ale civilizatiei si ale planetei pe care, daca le-am cunoaste, ne-am intelege mai bine natura si misiunea; ceea ce ne-ar face insa liberi si mai greu de controlat. Sunt lucruri pe care “EI” le cunosc, dar pe care le tin departe de noi, din egoism, din interes, din trufie, din nevoia de a avea un ascendent asupra semenilor.

Premisa fundamentala de la care porneste teza unor specialisti precum cei mentionati mai sus, cum ca istoria umana este cu totul alta decat cea care ne este prezentata astazi in mod oficial, rezida, ca debut, in scrierile antice. Majoritatea culturilor dispun de astfel de carti care vorbesc despre existenta unor civilizatii avansate in trecutul foarte indepartat, dar scrierile in sanscrita ale Indiei sunt de departe cele mai explicite in aceasta directie. Manuscrise antice, precum Mahabharata, Ramayana sau Vedele vorbesc deschis, pe langa principiile filosifice si culturale indiene, si despre episoade fascinante din vechime, care fac descrieri amanuntite ale unor tehnologii pe care omenirea abia le-a dobandit astazi. Sunt descrise aparate de zbor impreuna cu principiile lor de functionare, sunt mentionate arme precum bomba atomica sau chiar bomba cu hidrogen si se descriu avansate tehnici medicale si genetice. Aceleasi carti vorbesc despre erele pamantului, despre ciclicitatea vietii pe planeta si despre succedarea civilizatiilor. Convingeri asemanatoare vin din intelepciunea romana si egipteana dar mai ales dinspre cea greaca de unde, de la Platon si Artistotel ne parvin invataturi referitoare la aceeasi insiruire a vietii. Ei credeau puternic intr-o fiintare pe ere, dupa un model arhetipal. Astfel, in credintele stravechi – care, dealtfel, nu sunt deloc de lepadat – un mare ciclu de viata incepe edenic, cu o Era de Aur, in care toate fiintele umane sunt spiritualizate, constiente, bune. Aceasta era este succedata de cele de Argint, Bronz si Fier, ce caracterizeaza, gradual, deprecierea umana prin cultivarea lacomiei si a individualismului intr-atat incat lumea trebuie reconfigurata. Ceea ce se si intampla, printr-un cataclism general si o reinchegare ulterioara a vietii.

In viziunea initiatilor indieni, oamenii s-au nascut de mai multe ori si de tot atatea ori, minus unu (inca), au disparut in urma unor dezastre de exterminare a speciilor. Acest lucru s-ar fi intamplat insa numai pentru ca viata sa reinfloreasca, prin repopularea Pamantului fie de catre refugiati paranormali, neafectati de Armageddon, fie de civilizatii superioare din alte sfere cosmice. Cartile acestea fac referiri foarte serioase la existenta in urma cu milioane si chiar cu miliarde de ani in urma, pana la inceputurile planetei, a inteligentei pe Pamant si a civilizatiilor evoluate. Totusi, pentru sustinerea unor atari premise, trebuie sa existe si probe fizice. In absenta acestora, s-ar putea presupune cu usurinta ca scrierile sunt false, mincinoase, produs al unei imaginatii disproportionate. Surprizator, ele sunt cofirmate nu doar sporadic, ci chiar abundent, nenumarate dovezi arheologice ale existentei unor antice civilizatii avansate iesind la lumina, accidental sau “vanate”, in toate colturile lumii.

Teoria ca teoria, dar practica…
Exemplele sunt numeroase si dispun de caracteristici mult prea complexe pentru a fi expuse convingator aici, dar vom face cateva insemnari succinte. Este vorba despre descoperiri arheologice precum: macheta egipteana din lemn din secolul al II-lea i.Hr, care are forma unui avion; ciocanul descoperit la marginea Londrei, incastrat intr-o roca veche de 500 milioane de ani; harta desenata in 1513 a amiralului turc Piri Reis, care arata in detaliu portiuni din Africa, America si Antarctica, in conditiile in care Antarctica a fost descoperita oficial abia in 1818. Mai mult, harta reprezinta continentul alb asa cum arata el sub gheturi, stare in care se afla, probabil, in urma cu 10.000 – 12.000 de ani; orasul Nan Madol, construit intre anii 200 i.Hr.- 800 d.Hr., pe un recif de corali din Micronezia, din aproximativ 250 milioane de tone de blocuri bazaltice, al caror transport nu poate fi explicat; artefactul Coso, din Olancha, California, asemanator cu un dispozitiv de aprindere, gasit in interiorul unei bucati de piatra care ar fi avut nevoie de 500.000 de ani pentru a se forma. O amprenta palmara a fost gasita intr-un strat de piatra calcaroasa avand circa 110 milioane ani, in localitatea Glen Rose (Texas). In nordul inghetat al Canadei s-a gasit un deget omenesc fosilizat,datand din Cretacic. In Utah, intr-un strat de roca estimat la 300-600 milioane de ani vechime, s-a descoperit ceea ce pare amprenta unei talpi omenesti, incaltata intr-un soi de sanda. Minerii din Africa de Sud au scos la lumina sute de sfere metalice de origine necunoscuta, denumite sferele Klerksdorp. Ele au circa 3-5 cm in diametru, iar unele au incrustate linii paralele, asemenea unor santuri, de jur-imprejur. Sferele par a fi facute de mana omului, desi specialistii nu pot explica in ce fel au fost realizate liniile. Stratul de roca din care au fost extrase aceste sfere dateaza din precambrian, vechimea lor fiind estimata la 2,8 miliarde ani.

Exemplele pot continua, acestea sunt doar cateva dintre cele mai cunoscute care au ajuns sub ochii publicului larg. Surprinzator este insa faptul ca, desi asemenea reusite arheologice vorbesc fatis despre o realitate incontestabila, oamenii de stiinta nu le aplica mai mult decat o eticheta pe care sta scris “mistere”. De ce alegem sa le consideram curiozitati si bizarerii, cand putem accepta povestile uneori de necontestat pe care aceste obiecte ni le spun? Nimeni nu se oboseste, oficial, sa sape mai adanc si sa intelega implicatiile uriase pe care le au aceste lucruri. Cat despre noi, sfidarea afisata de elite in relatia cu vulgul este de un cinism revoltator. Ne servesc, prin intermediul cercetatorilor si al publicatiilor pe care le au in “buzunar” toate aceste informatii, probabil desperecheate, bizuindu-se fara griji pe faptul ca ignoranta isi va juca rolul si ne va impiedica sa ne implicam activ sau sa ne “sinchisim” macar de ele. Pentru ca, la urma urmei, cine suntem noi sa ne gandim la asemenea lucruri? Ce conteaza daca oamenii au 10 mii, o suta de mii sau un milion de ani? Aceste preocupari sunt ciudate, abstracte, ele reprezinta exclusiv apanajul unor filosofi si mistici neintelesi, izolati in turnurile lor de fildes. Noi trebuie sa ne traim viata la maximum, timpul inseamna bani, este scurt, viata trece, nu trebuie irosita cu intrebari existentiale. Sunt numai cateva dintre trendurile pe care elitele ni le-au impregnat, pentru a imbraca poate cele mai importante deprinderi pe care ar trebui sa le posedam in cosumatii care sunt adesea ridicole si caraghioase in ochii unei opinii publice profund contaminate.

Indoctrinare religioasa? Mai gandeste-te
Totusi, aceia care aleg sa nu se lase pacaliti de teoriile evolutioniste vehiculate extrem de agresiv, se aliniaza mai degraba unei tendinte spirituale de masurare a lucrurilor. Acesti oameni privesc devenirea umana, nu ca pe o evolutie din materie, ci, mai degraba, ca pe o involutie, dintr-o constiinta superioara. Aceasta premisa se aseamana poate cu o argumentatie religioasa, cu o doctrina ridicola, dar incercati sa va intrebati daca nu cumva aveti aceasta impresie tocmai in virtutea informatiilor care vi se “injecteaza” pe toate mediile de comunicare. Omul nu este un produs unilateral, asa cum incearca sa ne convinga conducatorii nostri de talie mondiala. El este intr-adevar alcatuit din materie, este grosier, dar mai are si o dimensiune mentala, precum si una spirituala. Lumea noastra este, din acest motiv, privita de initiati, ca o etapa cosmica grosiera, ce va fi urmata de niveluri superioare ale realitatii, dominate de energii subtile, denumite de culturile diferite spirite, ingeri, zei, sfinti, etc. Nasterea ar insemna, practic, procesul prin care o fiinta de constiinta pura coboara in sferele inferioare ale Cosmosului si se acopera de energiile scazute ale mintii si ale materiei.

Toate culturile si civilizatiile credeau ca venim dintr-un nivel spiritual al realitatii, traiau in acord cu aceasta convingere si erau armonizati cu natura si viata. Mai putin noi, care ne dezicem de orice forta superioara. Noi, care ne credem fruntasi si superiori, nu doar ca civilizatie, ci la nivel individual. Este in asentiment cu mersul actual al lucrurilor ca “eu” sa fie in centrul lucrurilor si “mie” sa fie elementul de referinta al existentei. Si tocmai pentru ca “eu” nu este singur, ci sunt sase miliarde ca el, acest lucru duce la izolare, la dezbinare si conflicte, la dominatie si razvratire. Daca eu lupt doar pentru mine, atunci cauza mea nu mai este si a altora, ceea ce ma face sa fiu absolut singur, neunificat in nimic cu altcineva. Desi poate parea desuet, nu este decat aplicarea maximei “Dezbina si stapaneste” la nivel planetar.

Spuneam putin mai sus ca, daca ideea spiritualitatii ti se pare a fi o doctrina, un raspuns disperat al Bisericii la avantul actual al stiintei, atunci ar trebui sa te intrebi daca nu crezi asta tocmai in urma faptului ca esti controlat. Ei bine, sa venim in sprijinirea unei asemenea declaratii si cu un exemplu. Este vorba despre cazul sotilor Pierre si Marie Curie. Cei doi cercetatori francezi din secolele XIX – XX sunt recunoscuti oficial pentru performantele din domeniul radioactivitatii, care le-au si onorat activitatea prin obtinerea unui premiu Nobel pentru Fizica in anul 1903. Niciun manual insa si in general nicio carte nu vor mentiona implicarea lor activa si meritorie in experimentele parapsihologice. Pret de mai multi ani, cei doi cercetatori au derulat o serie de teste cu nuanta supranaturala in laboratoare si institutii, inregistrand rezultate notabile si succese nebanuite, materializate prin comunicarea cu spiritele, extracorporalizari, materializari, clarviziune si alte astfel de fenomene catalogate astazi drept “bazaconii”.

Aceasta activitate intensa si mascata este atestata de o documentatie vasta aflata in arhivele institutiilor care le-au gazduit initiativele lui Pierre si Marie. Si in acest caz, exemplele unor performante si descoperiri halucinante pe taram spiritual sunt in numar suficient de mare, incat sa ateste existenta incontestabila a unei asemenea dimensiuni umane. De ce ocultizarea lor? Pentru a masca latura spirituala a umanitatii si pentru a canaliza civilizatia spre materialism si consumerism. Suntem vaduviti prin aceasta privare de cunoastere, de aspecte importante ale existentei si ale fiintei umane, capitale in intelegerea completa a ceea ce suntem si a ceea ce avem de fapt de facut aici. Daca nu stim nimic despre aceste lucruri, care, iata, exista ca parte a realitatii, este firesc sa ne refugiem in productie si consum, in efemer, in placeri marunte si in bucurii intr-adevar animalice. Iar acest lucru nu este intamplator.

Mai gandeste-te un pic
Toata aceasta mistificare se intampla pentru ca stiinta are in miezul sau un grup extrem de influent care musamalizeaza voit descoperirile cele mai importante. Motivele unui asemenea grup influent nu pot fi decat presupuse, dar probabil ca banuielile celor care le emit nu se indeparteaza prea mult de adevar. Astfel, Michael Cremo suspecteaza ca doua mari directii motiveaza elitele sa filtreze cunoasterea. Una ar fi insasi natura umana, negarea, respingerea teoriilor care le contrazic pe ale lor, deoarece sunt oameni indragostiti de ei insisi si de adevarurile lor, nefiind dispusi sa accepte alternative. Apoi, probabil ca este vorba de ratiuni ceva mai adanci, legate de putere si control. In sistemul educational, evolutionistii au detinut o pozitie suficient de inalta pentru a dicta raspunsuri la intrebarile fundamentale: “cine suntem? de unde venim? incotro mergem?” Aceste raspunsuri, dupa cum bine se stie, sunt pur materialiste, exclud cu desavarsire orice implicare divina in crearea omulu. De aceea, nici nu este surprinzator sau intamplator ca omenirea a luat-o pe o panta adanc materialista si exclusiv fizica. Manipulatorii din umbra au insuflat maselor valori eronate, ideea ca scopul fundamental al omului este acela de a produce si de a consuma. Mereu mai mult. Acest lucru, in cazul in care mai sunt dintre aceia care nu isi dau seama, naste bogatii uriase. O parte dintre ele intra in buzunarele cercetatorilor, care nu doar fac parte din mecanismul manipularii, dar stau si la temelia conceptelor produselor comercializate (armament, tehnologie, lux etc). O alta mare parte din fonduri intra in buzunarele industriasilor care le produc si, nu in ultimul rand, in buzunarele adanci ale guvernelor care percep taxe si impozite, in unele locuri, uriase, pe marginea comertului masiv. Aceasta nu inseamna altceva decat faptul ca forte foarte mari sunt cointeresate ca lucrurile sa ramana in lume in forma in care sunt astazi. Ele nu vor sa vada intrerupt acest proces si atunci nu este de mirare faptul ca devine tot mai energic.

Orice scadere a activitatii economice creaza unde de soc. Elitele au inteles asta. Din acest motiv, se intretine furibund procesul de productie-consum. Oamenii nu trebuie sa se gandeasca la existenta, nu trebuie sa-si puna probleme inalte, adanci, trebuie mentinuti si concentrati in uriasa masinarie economica. Exemplul clar a venit in urma atentatului terorist din 11 septembrie 2001, in urma caruia mii de oameni pur si simplu au incetat sa mai cumpere, sa mai consume. Au ales sa stea mai mult cu familiile si cu prietenii lor si sa se intrebe ce este viata si incotro se misca, ce se intampla cu lumea. Reverberatiile unui asemenea fenomen sunt mari si durabile. Liniile aeriene, spre exemplu, nu si-au revenit inca total in acesti 7 ani de la eveniment. Stapanii unui imperiu financiar nu isi permit asemenea pierderi. Ei trebuie sa aiba mereu mai mult, nici macar mentinerea nu este o optiune. Sunt, deci, interese mari care ne vor focusati trup si suflet pe procesul material de productie si consum, iar elementul cheie sunt oamenii de stiinta si dascalii, cei care ne invata despre lume si viata. Ei insista ca suntem fiinte materiale si mai ales ca acesta este un lucru bun. Dar daca am primi si un alt raspuns la intrebari precum “Cine sunt? De unde vin? Unde ma duc? Ce vreau?” ? Ce ar fi daca s-ar preda in scoli faptul ca facem parte dintr-o constiinta superioara si pura si ar trebui sa ne canalizam mai mult pe cultivarea constiintei si a spiritului, pentru ca ele sunt eternitatea? “EI” nu vor insa acest lucru, pentru ca ar insemna ca oamenii sa fie mai putin controlati, ceea ce ar insemna mai putini bani si o putere scazuta. De aceea s-a impamantenit si ideea de proprietate. Intr-o societate complet mercantila, toata lumea are proprietati. Liderii, corifei ai omenirii, detin aceste proprietati prin diferite sisteme sociale, bancare sau politice. Ori, cine controleaza proprietatea controleaza si proprietarul.

Sustinatorii sistemului axiologic bazat pe productie si consum, pe ahtiere de acumulare si materialism, s-au infiltrat insidios in pozitiile influente si puternice ale societatilor umane, de unde pot dicta celor de sub ei realitatea. Ei au creat sistemele de comoditate, care stimuleaza latura hedonista umana, capturand individul in placeri si indepartandu-l de realitate. Mijloacele de distragere sunt astazi extrem de numeroase si de eficiente, imbracand tot soiul de forme. De ce nu s-ar abate chiar razboiul asupra unei comunitati preocupate de spirit si Divinitate, daca numai asa ea poate fi convertita sau chiar eliminata? Conducatorii lumii nasc si finanteaza razboaie, inventeaza sisteme monetare si diverse constrangeri, aplicand, sub aparenta unei libertati totale si a unei civilizari apoteotice, o lege martiala deghizata, mai rea decat tot ce a existat pana in prezent. De ce este mai rea? Pentru ca biciul in spate si siluirea nu iti pot fura sufletul, nu iti pot starpi credinta si stinge lumina din priviri. Conducatorii de astazi nu se multumesc sa conduca oameni, mase, nu se multumesc sa aiba mancaruri fine si vile luxoase, ei vor sa ne biciuiasca sufletele. Care este motivul final? Sigur ca, in aparenta, tinand in jug o omenire care se naste, traieste si moare pentru ei, isi asigura o viata nu de regi, dar chiar de Dumnezei aici pe Pamant. Dar asta sa fie totul?

Cat poate trai un om sa se bucure de placerile vietii? Cateva zeci de ani? Planurile lor se intind pe secole, de ce? Pentru urmasi? Ar putea niste oameni atat de egoisti sa se gandeasca la viitorul copiilor lor? Ce stiu ei? Cred oare ca viata este numai una si atunci merita traita din postura unui zeu, caci dupa ea nimic nu mai conteaza? Este putin probabil sa fie atat de naivi, de vreme ce nu vor ca noi sa aflam de puntile spre lumea spirituala. Stiu ei mai multe decat ne inchipuim, care le sunt resorturile? Este intr-adevar o conspiratie sau doar miscare browniana, curs evolutiv firesc, natura umana exacerbata? Crezi ca poti primi raspunsuri la intrebarile astea dintr-o masina luxoasa, cu un telefon performant in mana si cu o vestimentatie la moda pe trup? Poate iti va raspunde fotomodelul de langa tine sau vila cu trei etaje. Ori, cine stie, poate iti va sufla cate ceva despre viata plasticul din cardurile pe care le ai in portofel. Toate tac? Atunci unde e raspunsul? Intr-un Happy Meal cu siguranta nu.

Misterele oului

Cu siguranta cel mai cunoscut simbol al Pastelui, banalul ou cel de toate zilele, pe care ne-am obisnuit sa-l vedem in farfurie gatit sub diferite forme, ascunde in cochilia sa o nebanuita si interesanta epopee. Va invit asadar, la o calatorile fascinanta si surprinzatoare prin istoria, simbolismul si chiar ezoterismul care inconjoara oul.

Despre germenele ascuns al Lumii

“Simbolul Oului Cosmic reprezinta mai mult decat ar putea reda orice limbaj si mai mult decat ne-ar putea reda ratiunea.” – Mircea Eliade

Cu forma sa rotund-ovala care inspira, in acelasi timp, liniste si mister, oul nu avea cum sa fie trecut cu vederea de oameni. Si aceasta inca din cele mai vechi timpuri. Trecand peste inegalabila sa valoare alimentara (alaturi de spirulina, miere si lapte, fiind singurul aliment complet), oul, acest miraculos germene al vietii, ascunde in sine insusi una dintre enigmele esentiale ale existentei, exprimata popular in intrebarea « cine a fost primul, Oul sau Gaina? »

Unul dintre cei care a raspuns potrivit la aceasta enigma a fost inteleptul chinez Chouang Tseu, in opinia caruia oul se afla in gaina, iar gaina in ou. Stralucitul sau raspuns vizeaza armonia complementara a inceputului tuturor lucrurilor, reveland profanilor ca dualitatea este continuata in mod potential in unitate, aceeasi dualitate rezolvandu-si contrariile tot in unitate.

Oul apartine, in egala masura, si simbolismului odihnei, a repaosului creator, laolalta cu casa, cuibul, cochilia, sanul matern, al caror substitut este deseori. Asa se face ca, adesea, Oul este o reprezentare a puterii de creatie a Luminii. Se considera ca oul contine germenele misterios al Creatiei. Picatura de Viata din care se dezvolta manifestarea, fiind asadar un simbol universal perfect care se explica de la sine, prin sine.

Nasterea Lumii si a Lumilor, pornind de la Oul Primodial, este o idee comuna in mitologiile stravechi, precum cele ale grecilor, canaaneenilor, fenicienilor, vietnamezilor, chinezilor, japonezilor, populatiilor tribale din Asia de sud-est sau Siberia, celtilor, tracilor si multor altora. Reputatul istoric al religiilor Mircea Eliade a demonstrat magistral ca, in esenta tuturor acestor cosmogonii, oul joaca imaginea cliseu a Intregului si a Totalitatii care succed Haosului Primordial, ca un prim pricipiu de organizare. Oul subliniaza actul renasterii si ciclul repetitiv al Naturii, functia sa cicilica fiind aici o consecinta a primului sau rol.

Daca mergem mai departe pe firul aspectului ezoteric al oului, descoperim paradoxul existential al fiintei libere, precum si al celei inlantuite. Transpus in plan fizic, avem aici momentul in care puiul sparge gaoacea, calduta, sigura si latenta a oului, eliberat fiind de principiul Actiunii care guverneaza acelasi plan fizic. Oul, ca si mama, va marca aventura omului, atat la nivel de specie, cat mai ales de individ. Deoarece oul, care isi imparte atributele cu mama de mai tarziu, va simboliza conflictul interior al oricarei fiinte intre dorinta de confort si siguranta si aceea de aventura si explorare. Mai departe, daca exploram aspectul psihologic, regasim principiul oului care contine cerul si pamantul, germenii raului si ai binelui, bagajul personalitatilor si tipologiilor umane, precum si legea renasterilor si desavarsirii acelorasi personalitati.

Povestea oului pe alte meleaguri

“D’apoi cum, draga domnule… Pamantul e in chipul unui ou; fundul oului este Pamantul, iar varful e Ceriul; el sta pe ape” -Taran roman anonim, intervievat in anul 1928 de catre prestigiosul folclorist, lingvist si filolog evreu de nationalitate romana, Ion Aurel Candrea

Oul a fost dintotdeauna in centrul mitologiilor si credintelor uitate de timp ale tuturor popoarelor lumii. Procesul de manifestare a misterului din cochilie imbraca, insa, aspecte diverse, chiar daca in esenta cuprinde aceleasi mituri primordiale care vizeaza Creatia, Desavarsirea, Misterul si Renasterea.

Oul este simbol arhetipal al inceputului tuturor lucrurilor. Filonul mitologic al oului cosmic din care s-a creat lumea se regaseste pe toate continentele. De altfel, oul, alaturi de Lut si Aluat, reprezinta arhetipuri ale genezei. Dintr-un ou (care, deseori, este din aur) ce pluteste in fluidul Haosului Nemarginit Primordial, se naste intregul Univers. Din partea superioara a cojii apare Cerul, din cea inferioara – Pamantul, galbenusul transformandu-se in Soare. Lebada Hamsa din din mitologia hindusa cloceste Oul Cosmic direct pe apele primodiale. Lebada divina Hamsa semnifica aici Suflul Divin care se desparte in doua pentru a da nastere Cerului si Pamantului.

In mod similar, in mitolodia greaca, oul Ledei da nastere celor doi frati Dioscuri, fiecare impodobiti cu o coafura in forma de semisfera, sugerand astfel principiul Yin-Yang, polarizarea Unitatii si natura duala a omului. In credintele shintoiste din Japonia, oul cosmic este impartit in doua jumatati, cea usoara fiind, evident Cerul, iar cea grea – Pamantul. Bunaoara, oul mistic eliminat pe gura de Kneful egiptean sau de Dragonul chinez reprezinta manifestarea existentiala prin Cuvant, prin Verb datator de viata si actiune.

Omul primordial ia nastere dintr-un ou, cum este cazul lui Prajapati din Vede sau al lui Pangu – primul om din mitul genezei vechilor chinezi. Mitologia egipteana ni-l ofera pe Nun, oul scos la suprafata de valurile oceanului primordial. Din oul Nun va tasni la viata zeul Hnum care va da nastere, la randul sau, la mai multe oua din care vor aparea zeii.

In Orientul Mijlociu, traditia caananeana vorbeste despre Mochus, zeul suprem care a creat eterul si aerul din care s-a nascut Oulomos (interesant nume!), adica Infinitul. Oulomos a creat, la randul sau, propriul ou cosmic, faurind Cerul si Pamantul din cele doua jumatati ale acestuia. Vechii persi credeau ca Cerul, Pamantul, Apa si toti reprezentantii regnurilor mineral, vegetal si animal, sunt inchisi intr-un ou. Cerul fiind deasupra si dedesubtul pamantului, iar pamantul – inlauntrul cerului, aidoma galbenusului din ou.

Persanii credeau ca, la inceputul lumilor, este doar Fiinta Divina nedefinita, iar peste intregul spatiu al haosului domnea intunericul. Doctrinele Bon tibetane, de dinainte de patrunderea budismului in Tibet, dicteaza ca oul, care nu este primordial in acceptiunea tibetana a genezei, ramane totusi la originea unei lungi si neintrerupte genealogii umane, din esenta celor 5 elemente aparand, in mod miraculos, un ou mare care a dat nastere unui lac alb din care au iesit stramosii.

In cealalata parte a lumii, in America pre-columbiana, oul isi continua epopeea revelatoare sub forma placii de aur in forma ovoida care orna marele templu incas al lui Coricancha de la Cuzco, capitala Imperiului Inca. In Africa, mitul oului cosmic este regasit la dogonii si triburile bambara din Mali, unde oul se formeaza si incetul cu incetul se separa de Vibratia Creatiei, se umfla, se mentine singur in spatialitatea nedefinita, pentru a se sparge apoi, lasand sa cada cele douazeci si doua de elemente fundamentale ale mitologiei dogonilor, care vor supraveghea la randul lor asezarea Creatiei in tot atatea categorii.

Adanc in junglele impenetrabile din Congo, triburile likuba si likuala considera si astazi ca oul este imaginea perfectiunii. In cosmogonia lor, galbenusul reprezinta menstruatia feminina, iar albusul – sperma masculina. Coaja este aceeasi coaja provenita din oul cosmic care ar fi ars Lumea fara interventia salvatoare a Creatorului, care a ordonat membranei sa se transforme in atmosfera umeda care inconjoara Terra. In padurile inghetate ale Finlandei, intr-un minunat exemplu de samanism european, mitul Kalevalei ne spune ca inainte de nasterea timpului, zeita fecioara a apelor si-a scos genunchiul la suprafata Oceanului Primordial. La indemnul zeitei apelor, rata, ea insasi o zeita stapana a aerului, isi depune cele sapte oua (sase de aur si unul de fier) direct pe apa. In mormintele scitice din stepa rusa au fost descoperite oua din lut, cei care le-au pus langa morti sugerand astfel ca oul este un element al nemuririi si simbol al invierii.

Hermeneutica, Alchimie si… Ovobiologie

“Oul poarta in el insusi un germene al mortii ascuns in interiorul vietii si un germene al vietii in interiorul mortii. Cei doi germeni opereaza unul asupra celuilalt, creand astfel un nou inceput.” – Jaques d’Arles

Pentru initiati si ezoteristi, niciun alt obiect viu nu putea sugera mai bine ideea-forta a transcenderii absolutului, precum umilul ou servit la masa. Ca tot amintisem de ouale de lut din kurganele scitice, in Tracia meridioanla, in mormintele antice din Beotia tronau statuetele lui Dionysos, tinand in mana cate un ou, ca o fagaduinta si semn al viitoarei intoarceri la viata. In aceste conditii, doctrinele spirituale care condamna incarnarile succesive, recomandand, in schimb, ruperea lantului karmic si iesirea din lantul incarnarilor fara de sfarsit, resping folosirea oualor atat ca alimente, cat mai ales obiecte de cult! Spre exemplu, orfismul respingea consumul oricaror tipuri de oua, acesta nemaifiind altceva decat obiectul care leaga sufletul de ciclul nasterilor succesive, de care el vrea sa scape.

Traditia alchimica a Oului Filozofic in rol de vatra a Universului sugereaza inchiderea in interiorul sau a elementelor vitale. Un manuscris hermeneutic anonim, citat de E. Mnod-Herzen, dezvaluie ca Oul Filozofic era numit in vechime piatra encephala, piatra de Armenia sau piatra egiptenilor. Cuptorul alchimistilor reprezinta si el oul cosmic, sediu si locatie al tuturor transmutatiilor. Pentru alchimisti, Oul Filozofic este locatia sacra in care era savarsita, in faze succesive, insasi Marea Opera. Oul era, asadar, un vas in forma de alambic covoidal, inchis, neted si realizat din sticla pura de Venetia, fara bule de aer sau impuritati. In acest ou-replica a Creatiei, alchimistul efectua amestecul sau din fier, arama, cositor si plumb – bine macinate si puse la foc potrivit timp de 30 de zile, dupa care urmau a fi tratate, in secret, cu potiuni de sulf si mercur. Initiatii afirma ca intr-una din zilele urmatoare, acest Ou Filozofal se va transforma in insasi Piatra Filozofala, Piatra Intelepciunii sau Piatra Nemuririi. In traditiile alchimice, Piatra Filozofala este mentionata ca fiind de culoare rosu inchis si avand intotdeauna forma unui ou.

In traditiile ascunse ale Orientului, oul are un rol apropiat acela al altor simboluri arhetipale, cum sunt matricea, scoica, pestera, centrul, inima, ombilicul sau centrii ocultati ai Lumii. Totul se leaga de punctele de pornire ale dezvoltarii interioare, spatiale, temporale si chiar biologice ale fiintei omenesti, in drumul omului spre desavarsirea spirituala. In budism, actul clocitului patroneaza peste anumite aspecte simbolice interesante: unele secte contemplative budiste considera gaina care cloceste drept simbol al concentrarii spirituale, al acumularii energiei si al fortei vitale. Ermitii daoisti din muntii izolati ai Chinei au o parabola foarte frumoasa si explicita, in care compara invatarea teoretica, pur exterioara, cu ouale nefecundate, lipsite de germene.

Mai aproape de zilele noastre, cercetatorul belgian Robert Vendelanotte si-a consacrat o mare parte a vietii studiului filozofiei oului, creand in aceasta directie o noua disciplina de studiu care se numeste ovobiologie. Robert Vendelanotte afirma ca:

“Barbatul, privit in intregul sau, este un ou. Femeia – la fel, este si ea tot un ou. Inlantuirea lor da nastere, ca atare, unui alt ou. Astfel vedem cum se infaptuieste miracolul creatiei, caci unu plus unu egal trei in acesta noua formula existentiala. Observati, deci, ca toate stiintele, pana si matematica, dupa cum am subliniat mai sus, capata un alt aspect atunci cand sunt abordate din perspectiva oului. Insasi planeta noastra este un ou, iar Sfanta Treime din crestinism se regaseste in acelasi Ou Universal: albusul, galbenusul si cochilia, caci nu este oare porumbelul cel alb, Sfandul Duh, simbolizat de albus, insusi simbolul pacii? Dumnezeu a faurit lumea in sase zile. Iar 6 impartit in 3 face 2. Acestia reprezinta cei doi piloni pe care se sprijina Universul. Si daca Pamantul se invarteste in jurul Soarelui pe o traiectorie in forma de elipsa, adica ovoidala, atunci acest aspect surprinzator poate fi considerat un adevarat suvenir al Oului Cosmic.”

Hristos a Inviat! Povestea Oului de Pasti

“Cand oamenii n-ar mai inrosi oua de Pasti, atunci lumea se va potopi” – credinta populara culeasa de marele etnolog si folclorist roman Simion Florea Marian si publicata in lucrarea Sarbatorile la Romani, aparuta in anul 1899

Desi astazi, asociem ouale rosii sarbatorii pascale – cea mai mare si mai importanta sarbatoare a tuturor crestinilor -, traditia oualor vopsite in culori este mult mai veche decat crestinismul. Surse arheologice si marturii istorice atesta faptul ca, in urma cu cateva milenii, in China antica exista obiceiul de a se face cadouri oua colorate, in cadrul unor sarbatori sezoniere. In ajunul Anului Nou chinezesc, cu ocazia sarbatorii Tsing-ming, care cadea in luna aprilie, vechii chinezi isi ofereau unul altuia oua vopsite.

La vechii persi, in apropierea sarbatorii Newroz, de Anul Nou persan, care cadea in ziua echinoxului de primavara, preotii zoroastrieni vopseau oua pe care le ofereau credinciosilor. In Roma Antica, tinerii vopseau ouale in rosu si le trimiteau celor dragi, cu ocazia sarbatorii lui Ianus. Vechii slavi aveau si ei obiceiul de a-si darui oua rosii la sarbatoarea primaverii. Finlandezii purtau in buzunare oua rosii, atunci cand trageau prima brazda de plug primavara, iar estonienii mancau oua in timpul campaniilor agricole.

Daca, la evrei, oul de Pasti simbolizeaza creatia universala, pentru crestini el inseamna re-crearea Lumii, inceputa prin suprema jertfa a Mantuitorului. Ouale rosii sunt alimente sfinte de care nu ai voie sa iti bati joc sau se le iei in deradere. De fapt, oul rosu este cel mai sacru aliment al crestinului ortodox. El aduce aminte de cosul cu oua asezat sub crucea pe care Mantuitorul patimea pentru pacatele noastre, devenind rosii in urma sangelui care picura din ranile Lui. Ciocnirea oualor vopsite este un ritual mostenit de la primii crestini care isi daruiau oua rosii de Pasti, se sarutau pe obraji si spuneau salutul sfant “Hristos a Inviat!” urmat de “Adevarat a Inviat!”.

Pentru daco-geti, ouale vopsite erau o ofranda rituala destinata divinitatilor htoniene si stramosilor. Ca o ramasita a acelor vremi, folclorul romanesc retine Pastele Blajinilor, cand daco-romanii dau pe apa cojile oualor rosii, spre a se duce in “Tara Blajinilor”. La sate, ouale rosii sunt simboluri ale nemuririi vigorii vietii, de unde si obiceiul de a se spala cu apa in care a fost pus un ou rosu “ca sa fii rumen si sanatos” (Elena Niculita Voronca – Datinile si credintele poporului roman adunate si asezate in ordine mitologica, Cernauti, 1903).

In medicina si cosmetica arhaica a romancelor, cojile de oua rosii sunt un stimulent al frumusetii si sanatatii, prin mecanismul magiei simpatetice si al celei contagioase. “La Pasti, cine merge la biserica sa-si puie cu un ou rosu la san, ca sa fie intotdeauna rosu” scria Simion Florea Marian in Sarbatorile la romani. Traditia spune ca ouale rosii sfintite la Biserica Ortodoxa sunt un antidot redutabil contra farmecelor si magiei negre. Taranul roman le punea in brazda pentru a spori astfel recoltele sau le ingropa in vie, pentru a feri viile de grindina.

In afara oualor vopsite, la romani exista o adevarata arta a incondeierii oualor, nemaiintalnita nicaieri in lume. Daca geto-dacii vopseau ouale cu galben, semnificand culoarea Soarelui pe bolta cereasca sau in portocaliu – culoarea discului solar la rasarit si apus, odata cu patrunderea crestinismului, ouale au inceput sa fie vopsite in rosu sau decorate cu chipul lui Hristos, cu siluete de ingeri, cu motivul mielului, motive astrale, cu forme animale sau vegetale. Conform izvoarelor istorice, vecinii nostri slavi au imprumutat obiceiul incondeierii de la comunitatile daco-romane cu care au intrat in contact in perioada migrarii lor in Europa de est si Balcani. In Bucovina si Maramures, spre exemplu, exista peste 70 de desene diferite, fiecare avand o denumire “Crucea Pastelui”, “Furca de tors”, Desaga popii” , “Bradutul”, “Turma de Stele” etc.

Acelasi Simion Florea Marian semnaleaza ca: “Pastele este cea mai mare, mai insemnata, mai sfanta si mai imbucuratoare sarbatoare de peste an, dupa spusa romanilor de pretutindeni. De la casa celui mai mare bogatan si pana la bordeiul celui mai de pe urma sarman se cunoaste apropierea acestei mari sarbatori, caci in ajunul ei sunt toate acuma curatite si indreptate, toate sunt unse si varuite, hainele zvantate si curate, barbatii barbieriti si spalati, iar femeile laute si chitite.”

Timpul…

Conceptele filosofilor, nevoia de exactitate absoluta a oamenilor de stiinta, dar si vointa de control si dominatie a capitalismului s-au tradus in cele din urma in angrenaje, roti dintate, oscilatii izocrone

Timpul orologiului mecanic este o entitate destul de ciudata. Nu are nici o legatura cu felul in care oamenii simt timpul, cu perceptia psihica a scurgerii lucrurilor, cu timpul biologic, cu cel al ritmurilor diurne, lunare si anuale ale corpului, cu cel al cresterii si imbatranirii. Iar cu marele timp antic, marcat de ciclurile astrale, intretine de-acum doar un raport teoretic: termeni precum zi, luna si an par tentative grosolane de a cataloga un timp facut din nano- si picosecunde. Istoria noului timp coincide cu istoria tehnologica, practica, productiva a instrumentului care in fapt a creat-o: ceasul mecanic. Timpul natural este timpul erelor geologice, timpul cosmic, timpul astronomic, iar acesta e probabil aspectul cel mai vizibil in toate culturile, in toate civilizatiile stravechi, chiar daca doar de relativ putina vreme se poate spune ca avem o perceptie realista asupra a ceea ce au fost timpurile naturii, care au precedat prezenta umana in istorie. La ora actuala, timpul s-a transformat intr-o expresie fundamentala a vietii sociale si nu coincide intotdeauna cu ceea ce inseamna el pentru fizicieni si astronomi. Fiecare societate, fiecare sistem social, tinde a-si construi propria temporalitate, o anumita cultura a timpului, care separa timpul concret, al vietii cotidiene, de timpul abstract si devine din ce in ce mai mult o constructie cu logica proprie: logica timpului liniar, a timpului cantitativ, a timpului omogen, a timpului abstract, a timpului matematicii si fizicii, a timpului newtonian, a timpului einsteinian. Lumea in care traim se misca in acord cu simbolurile mecanice si matematice ale orologiului. Acestea ne dicteaza miscarile si ne inhiba actiunile, transformand timpul dintr-un proces natural intr-o marfa, de cumparat si de vandut. Orologiul a reprezentat prima masinarie automata investita cu importanta publica si cu functie sociala. Fabricarea ceasornicelor a devenit in timp o industrie, gratie careia oamenii au putut castiga abilitatea tehnica necesara producerii complicatelor masinarii ale Revolutiei Industriale de mai tarziu. Ceasul a furnizat instrumentele cu care timpul – o categorie atat de evaziva si de enigmatica, incat nici un filosof nu a fost capabil pana in prezent sa-i determine natura – a putut fi masurat in mod concret, „tangibil“; in consecinta, timpul ca durata a inceput sa fie dispretuit, iar oamenii au inceput sa vorbeasca si sa gandeasca tot mai mult in termeni de „lungime“ a lui.

Ulterior, „Timpul inseamna bani“ a devenit unul dintre sloganurile-cheie ale ideologiei capitaliste si, treptat, oamenii au inceput si ei sa semene cu niste ceasuri, actionand cu o regularitate care nu mai avea nimic in comun cu ritmurile vitale ale unei fiinte a naturii. Religia si morala secolului al XIX-lea au jucat si ele un rol important in aceasta transformare, proclamand drept pacat obiceiul de a pierde timpul. Mai apoi, introducerea pe scara larga a ceasului (1850) i-a „contaminat“ si pe aceia care pana atunci reactionasera cel mult la stimulul sirenei. La biserica sau la scoala, la birou sau in fabrica, punctualitatea a inceput sa fie socotita una dintre cele mai mari virtuti. La ora actuala, miscarea ceasului regleaza ritmul vietii tuturor. Oamenii au devenit sclavii conceptului de timp, fiind adesea tinuti sub teroare, precum Dr. Frankenstein, de catre monstrul pe care l-au inventat ei insisi. Timpul este o conventie acceptata si impartasita de toti. Este, in fapt, cea de-a patra dimensiune care, alaturi de cele trei ale spatiului, constituie sistemul de referinta in care obisnuim sa incadram intamplarile lumii fizice. Dar Timpul nu-i ofera omului nici o evidenta sesizabila: nimeni nu-l poate contempla din exterior si nici nu poate exercita vreun control asupra acestui flux inefabil, de nereprezentat in mod obiectiv, care este scurgerea timpului. in acelasi timp, omul este probabil singura fiinta vie in masura sa recunoasca timpul si, in consecinta, sa-l puna putin in ordine. Potrivit traditiei aristotelice, timpul nu este separabil de miscare, dar e imposibil de confundat cu miscarea. si atunci ce masuram de fapt cand pretindem ca masuram timpul? Greu de spus. Potrivit lui John Michon, un profesor emerit de psihologie cognitiva de la Leiden University, Olanda, in pofida faptului ca timpul a devenit „aproape o obsesie intelectuala“, societatea este in mod evident incapabila sa-l administreze. Timpul ii confrunta pe oameni simultan cu o enigma filosofica, un mister psihologic si o problema de logica. Nu-i de mirare atunci ca au fost exprimate dubii chiar asupra existentei lui, de cand umanitatea a inceput sa diferentieze „timpul“ de schimbarile vizibile si tangibile petrecute in lume. Unii au ajuns chiar la concluzia ca notiuni precum trecut, prezent si viitor sunt mai mult lingvistice decat reale si fizice. Teoreticianul neofreudian Jacques Lacan, de exemplu, considera ca experienta timpului nu ar fi in esenta decat un efect al limbajului. Ce este exact „timpul“? Oswald Spengler era de parere ca nimeni n-ar trebui sa detina dreptul de a intreba asa ceva. Iar fizicianul Richard Feynman declara in 1988: „Nici macar nu vreau sa aud aceasta intrebare. Este pur si simplu prea dificil sa ma gandesc la asa ceva.“ Paul Valéry (1960) s-a referit la „caderea“ speciei in timp ca la un semnal de alienare a naturii. „Printr-un soi de abuz, omul creeaza timpul“, scria el. Cel mai probabil, umanitatea a devenit constienta de faptul ca are amintiri si proiecte cu multa vreme inainte de a face o distinctie explicita intre trecut, prezent si viitor. in plus, comunitatile primitive, departe de a fi lipsite de ratiune, pot pune in evidenta modul in care functioneaza mintea umana la un nivel de rationalitate mai ridicat si mai complex decat cel regasit la oamenii civilizati. Notiunea de timp a constituit dintotdeauna unul dintre fundamentele speculatiei filosofico-stiintifice. Intrepatruns cu mitologia la primii ganditori greci, conceptul si-a gasit in opera lui Platon adevaratul sens: in Dialoguri, Parmenides si mai ales in Timaios, se discuta pentru prima oara intr-o maniera extinsa si aprofundata despre originea timpului. Ulterior, dezbaterea filosofica se structureaza intr-un dualism care contrapune obiectivismul si subiectivismul timpului: pe de-o parte timpul „absolut“ al fizicii newtoniene, pe de alta parte cel al lui Kant. si in cultura occidentala a secolului XX, conceptul ontologic de timp se imparte intre doua scoli de gandire opuse: relativismul stiintific (Minkowski, Fitzgerald, Einstein) si subiectivismul umanist-filosofic (Bergson, Heidegger, Sartre). Unul dintre punctele cele mai importante in analiza filosofica a lui Bergson sta in opozitia dintre timp si durata. Timpul e abstract, durata e concreta (in esenta, nu se poate confunda forma cu materia). Timpul implica eternitatea: redus la forma abstracta a ordinii, timpul sta la originea tuturor adevarurilor eterne. A fost nevoie de o „revolutie“ in toata puterea cuvantului – Teoria evolutiei a lui Darwin – pentru ca problema Timpului sa se deplaseze in mod progresiv de pe versantul ontologic, pe cel psihologico-stiintific. Cu toate ca nu mai este gandit ca un cerc, Timpul isi redobandeste in filosofiile moderne latura inspaimantatoare pe care o avea in gandirea greaca si in cea indiana despre Eterna Reintoarcere, sustine Mircea Eliade in Sacrul si Profanul. „Timpul, desacralizat pentru totdeauna, se arata a fi o durata precara si evanescenta, la capatul careia se afla moartea.“

Asteptandu-l pe Godot

Daca, sub aspect sociologic, interesul cu privire la timp a ramas destul de scazut pana in anii ‘70, in literatura psihologica numarul studiilor asupra lui a inceput sa creasca rapid inca din 1930. Timpul este probabil lucrul cel mai dificil de definit din punct de vedere „psihologic“. Dar ce este Timpul, din acest punct de vedere? Ce este experienta Timpului? Ce este alienarea? John Davies (1977) a definit trecerea timpului drept „un fenomen psihologic de origine misterioasa“, ajungand in 1983 la concluzia ca „secretul mintii va fi rezolvat doar atunci cand vom intelege secretul timpului“. Intrucat separau artificial individul de societate, in mod inevitabil unii psihologi si psihanalisti au intampinat dificultati enorme in studiul timpului. Cativa au ajuns totusi la niste intuitii partiale. Unii, de exemplu, au observat ca timpul nu este doar o abstractie, ci si o senzatie; Alfred Korzybski (1948) a facut un pas mai departe, declarand ca „timpul este o senzatie produsa de conditiile lumii…“. J.A. Arlow (1986) considera ca experienta timpului ar fi generata de anumite
exigente emotionale nesatisfacute si ca toti, pe parcursul vietii noastre, „il asteptam pe Godot“. In termeni freudieni, Edmund Bergler si Geza Roheim (1946) au interpretat trecerea timpului drept reprezentarea perioadelor de separare din frageda pruncie. „Calendarul este o materializare extrema a anxietatii provocate de despartirea de mama.“ invatarea conceptului de timp, fundamentala in procesul educational, este de o importanta esentiala pentru societate. Studiile lui Jean Piaget (1946, 1952) nu au fost in masura sa reveleze un simt innascut al timpului; dimpotriva, conceptul abstract de timp s-a dovedit unul deosebit de dificil de asimilat pentru copii. Nu este o notiune care poate fi dobandita in mod automat; nu exista o orientare spontana fata de timp. Milic Capek (1961) a numit timpul „o colosala si cronica halucinatie a mintii umane“. S-a spus ca doar putine experiente pot fi definite ca aflandu-se cu adevarat in afara timpului: orgasmul, LSD-ul, „viata care ti se deruleaza in fata ochilor intr-un moment de pericol extrem“. Herbert Marcuse scria in 1955 ca atemporalitatea este modelul ideal al placerii. Pe de alta parte, trecerea timpului ne incurajeaza sa uitam ceea ce ni s-a intamplat. Este dusmanul erosului si aliatul ordinii si al represiunii. in 1920, Sigmund Freud stabilise deja ca procesele mentale ale inconstientului transcend timpul: „Timpul nu le schimba in nici un mod, iar ideea de timp nu le poate fi aplicata.“

Timpul fizicii

Stiinta secolului XX a revolutionat in profunzime conceptul de timp, generand o adevarata fractura intre limbajul stiintific si cel filosofic. Potrivit lui Isaac Newton (in Principia), timpul este independent de lucruri si evenimente, adica e absolut. Pentru Albert Einstein, dimpotriva, timpul este relativ, intrepatruns indisolubil cu spatiul, si depinde de sistemul de referinta. Einstein afirma: “Combinand timpul cu spatiul in asa fel incat nimic sa nu poata calatori mai repede decat lumina, masa este egala cu energia; adica masa fiecarei particule care se misca cu o viteza asemanatoare celei a luminii tinde catre zero.” Transformarile spatiu-timp pe care se bazeaza relativitatea lui Einstein sunt efectul pozitiei observatorului in raport cu viteza constanta a luminii in vid. Pentru observator, timpul este o variabila dependenta atat de miscare, cat si de campul gravitational in care se gaseste acesta. Nu exista asadar un trecut, un prezent si un viitor valabile pentru toti si in orice loc. Chiar si mai alunecos si eteric este conceptul de timp in fizica cuantica, fiind declinat tot mai mult la plural: de la timp la timpuri. De fapt, intreaga fizica – clasica, relativista si cuantica – neaga la unison faptul ca miscarea biologica ce duce de la nastere la moarte (si nu invers) ar avea vreo dimensiune “reala”; neaga pana la urma valoarea “sagetii timpului”. Incepand cu Ilya Prigogine, conceptului de “timp ireversibil” i se deschide o noua perspectiva, care incearca sa reapropie filosofia de stiinta. Potrivit lui Prigogine, timpul exista deja in stare latenta inainte de Big-Bang. El subliniaza ca veriga-lipsa pentru intelegerea ireversibilitatii timpului trebuie cautata in faptul ca in natura exista o unica scara temporala.

Imperiul Timpului

Ce sens are sa spui ca un tren ajunge la destinatie la o anumita ora? Einstein si-a pus aceasta intrebare in 1905, dar pentru a raspunde la ea nu erau suficiente cunostintele stiintifice ale epocii. Conform lui Peter Galison, profesor de istoria stiintei si fizica la Universitatea din Harvard si autor al cartii Ceasurile lui Einstein, hartile lui Poincaré: imperiile timpului, fizicianului german i-a venit ideea teoriei relativitatii in timp ce se ocupa de ceasurile elvetiene, ca angajat al Oficiului de Brevete din Berna. La acea vreme, problema timpului era departe de a fi fost rezolvata definitiv. Cum teoriile newtoniene asumate pana in acel moment de catre oamenii de stiinta promovau notiunea de timp absolut, care “curge” in mod uniform in intregul Univers, intre tari aparusera controverse cu privire la ora pe care lumea trebuia s-o adopte. Tema infierbanta de la astronomi, pana la filosofi si oameni de afaceri, ba existau chiar si voci care propuneau un timp unic pentru intreaga planeta, asa-numitul “timp cosmopolit”. Punand in discutie teoriile la moda, Einstein a hotarat ca, pentru a putea vorbi de masurari ale timpului in locuri diferite, ceasornicele respective trebuie sincronizate. Cum? Emitand semnale luminoase si luand in calcul timpul de care are nevoie fasciculul luminos pentru a calatori de la un orologiu la altul. Fizicianul a descoperit astfel ca timpul absolut nu exista; erau in realitate timpi diferiti, masurati de fiecare ceas in parte. Teoria relativitatii.

Ne nastem buni si devenim rai?

Intrebarea care a sfidat mintile invatatilor pe tot parcursul umanitatii si a determinat intregul curs al teologiei morale, ar putea fi in realitate gresit pusa. In asa-numitul rau absolut exista ceva deloc monstruos, ci dimpotriva, uman. Prea uman. Si acest ceva ne priveste pe toti, cel putin ca o teribila posibilitate, inca neexprimata.

La inceput a fost Binele si Raul, mielul si lupul, ratiunea si injustitia. Iluzia ca lumea este croita dupa un tipar bine delimitat, in alb si negru. A venit insa si ziua in care un profesor de psihologie a inchis intr-o aula universitara studenti la intamplare si le-a cerut sa simuleze realitatea unei inchisori. Oamenii s-au divizat in mod spontan: pe de-o parte victimele, pe de alta calaii. Totul a fost o “inscenare”, numai violenta a fost reala: declansata in mod spontan intre persoane cat se poate de “normale”.

 

Efectul Lucifer

“Tot raul uman vine din incapacitatea omului de a sta nemiscat intr-o camera”.
Blaise PASCAL

In 1971, Philip Zimbardo profesor emerit de psihologie la Stanford University, hotara sa puna-n practica un experiment destinat sa devina o piatra de temelie in istoria psihologiei.  Experimentul, ai caror protagonisti au fost studentii din cadrul Departamentului de Psihologie al Universitatii Stanford, se baza pe ideea de “inchisoare simulata”: 24 de voluntari alesi dintre studentii cei mai stabili din punct de vedere psihologic, cu alte cuvinte cat se poate de normali, au fost impartiti in prizonieri si gardieni, fara sa li se atribuie acestora din urma sarcini precise, in afara mentinerii disciplinei. Voluntarii si cercetatorii prevazusera ca experimentul sa dureze doua saptamani, dar déjà de a doua zi lucrurile s-au complicat. “Gardienii” si-au luat imediat rolul mult prea in serios, punandu-si in aplicare propriile reguli cu din ce in ce mai mult entuziasm. Experimentul a inceput pe 15 august, cand “prizonierii” au fost condusi in “celule”, dar doar 5 zile mai tarziu Zimbardo si colegii sai decideau sa-l intrerupa si sa elibereze victimele: agresiunile atat fizice, cat si psihice devenisera teribile, comparabile cu cele naziste.

In 2007, in cartea intitulata “Lucifer Effect. How good people turn evil”, Zimbardo va descrie cum lux de amanunte felul in care anumite dinamici de grup pot transforma in monstri femei si barbati deopotriva (vezi cazul torturilor la care soldatii americani i-au supus pe detinutii irakieni in inchisoarea din Abu Ghraib). Asadar cum se poate ca un individ sanatos sa devina un calau? Ce rol joaca educatia si contextul socio-cultural? Ce influenta are grupul asupra individului si cum se dezlantuie dinamicile violentei?

Pe tema naturii umane si a tendintei de a comite atrocitati si acte irationale exista marturii ale unei discutii intre Sigmund Freud si Albert Einstein, de la finele anilor ’30 ai secolului trecut. Freud sustinea atunci ceea ce spusese cu timp in urma iluministul Voltaire:  ca omul este singura rasa care, in barbara practica a razboiului, ia in mod spontan – si mai ales in mod colectiv (fapt ce reprezenta in opinia lui suma tuturor relelor) decizia de a se autodistruge, catalogand prin urmare razboiul drept un act impotriva ratiunii. “Her Albert, conditia umana este tocmai aceea de a a actiona impotriva ratiunii”, ii spunea Freud lui Einstein.

La randul lui, Einstein face in conversatia cu Freud apel la Schopenhauer, amintind ca acesta identifica in vointa de a trai fundamentul pe care se sustine lumea si actiunile umane. “Cauza smintelilor umane este posibil sa nu se afle in interiorul omului, ci mai degraba in afara lui; sau s-ar putea ca omul sa nu fie in totalitate responsabil de propriile actiuni in anumite momente ale existentei sale”, comenta fizicianul. Raul uman, sursa tuturor bestialitatilor, “metastaza” cum o numea Einstein, ce il ce-l impinge pe om sa comita acte impotriva ratiunii si autodistructive, este imposibil de eliminat, in opinia lui Freud. “Mintea umana, aflata intr-un echilibru fragil, are nevoie de aceasta componenta tocmai pentru a si-l mentine: a incerca sa fortezi psihicul, anihilandu-i partea cea mai irationala, ar echivala cu a lua greutati dintr-o parte a unei balante aflate in echilibru precar; consecintele ar putea fi de necontrolat si probabil si mai negative decat actuala situatie a sistemului – specia umana.”

 

Banalitatea raului

“Lumea este productia confuza a unei divinitati senile, care a si murit.”
David HUME

De ce raul trebuie sa provina neaparat “din alta parte”, sa fie reminiscenta a unei caderi, a pacatului originar? In epoca in care Kant incerca sa formuleze o etica descatusata eliberata de preceptele morale, nimanui nu-i trecea prin cap ca toate trasaturile omului, inclusiv cele intelectuale ar putea fi fructul unui proces de evolutie exclusiv fizico-material; nimeni nu se hazarda sa afirme ca natura umana ar putea face obiectul formarii, evolutiei si eventual al extinctiei prin intermediul unor transformari de natura pur fizica pe parcursul erelor geologice. Asadar, notiunea de “natura umana”, asa cum a fost inteleasa in traditia mitologica si filosofica umana, a fost pusa radical sub semnul intrebarii de descoperirea mecanismului evolutiei.

Teoria lui Darwin spune ca organismele vii sunt un produs al evolutiei prin intermediul mecanismelor fizice materiale; sugereaza ca oamenii s-au format in timp, ca toate celelalte fiinte biologice, prin intermediul unor variatii progresive, din stramosi comuni si organisme din alte specii. Avantajul? Acest mecanism nu presupune interventia altor forte, pe langa cele fizice, pentru explicarea diferentelor pe care le constatam intre fiintele vii.

“In aroganta lui, omul atribuie propria origine unui plan divin; mi se pare mai umil si mai verosimil sa fi fost creat de animale. ”
Charles DARWIN

 

Omul, o maimuta psihopata

“Homo sapiens este bun si rau in egala masura, ca o maimuta bipolara”.
Frans DE WAAL

Omul este un primat, chiar daca unul dotat cu o cultura deosebit de dezvoltata. Si din acest punct de vedere trebuie studiat, in acelasi mod in care observam si celelalte specii animale, considera Frans de Waal, unul dintre cei mai cunoscuti specialisti in domeniu din lume. Totusi, nu multa lume accepta ideea de a fi “un animal printre animale”, si prefera sa se gandeasca la specia umana, si la sine insusi, ca la o fiinta aflata in afara dinamicii evolutive a vietii. Desi nu este de accord cu faptul ca fiintele umane sunt rele in mod fundamental, el nu spune nici ca oamenii sunt buni in mod fundamental. Prin natura lui, omul inchide in sine violenta cimpanzeilor si bunatatea bonobo-ului, cele doua specii luate in consideratie in cartea lui de Waal despre natura umana, denumita “Our inner ape”. “Poti sa scoti maimuta din jungla, dar nu si jungla din maimuta”, scrie el.

In opinia primatologului, impartasim cu maimutele antropomorfe agresivitatea si bunatatea, bucuria si tristetea, solidarietatea si empatia; chiar daca preferam de departe sa asociem emotiile “bune” cu natura umana si emotiile asa-zis “bestiale” cu lumea animala, ca si cum in realitate nu ne-ar apartine. Si totusi, compasiunea si cruzimea pe care le simtim deriva din aceeasi capacitate de a ne pune in locul altuia, de a fi empatici. Un efect al istoriei sociale si al evolutiei unui encefal complex, nu chiar atat de diferit de cel al maimutelor antropomorfe precum ne place sa credem.

Faptul ca in ultimul timp tema naturii umane s-a reintors in actualitate in filosofie si politica, este un lucru care sare in ochi. De la chestiuni de bioetica la dezbaterea asupra relativismului, de la progresele stiintelor cognitive la schimbarile climatice si pana la biopolitica, nu exista vreo chestiune care sa nu cheme omul “in instanta”. Insa nu sub profilul lui cultural sau istoric, existential sau spiritual, ci tocmai din perspectiva realitatii lui biologice “nude”. Pe vremuri acest fapt ar fi parut din punct de vedere filosofic destul de ingenuu si din punct de vedere politic destul de discutabil; in prezent insa, polemicile pe tema naturii umane alimenteaza luari de pozitie politice si programe de cercetare specifice, apeluri morale si provocari tehnologice.

 

Chomsky vs Foucault

In 1971, in Olanda, la Eindhoven, in cadrul unui talk-show epocal, s-au infruntat pe tema naturii umane pentru prima si ultima oara americanul Noam Chomsky si francezul Michel Foucault; primul parintele celui mai influent model teoretic de explicare a functionarii limbajului, celalalt genial critic al stiintelor umane. Unul convins aparator al validitatii stiintifice a conceptului de natura umana, altul printre cei mai inversunati detractori ai aceluiasi concept, dispus cel mult sa-i recunoasca valoarea de “indicator epistemiologic”, dar hotarat sa-i nege orice relevanta ontologica reala. Dar, tocmai din perspectiva pozitiei lor ireconciliabile, la distanta de 38 de ani, confruntarea dintre ei (numita de unii comentatori “un dialog al surzilor”) ar putea fi relevanta.

Exista o natura umana? Este postulabila o invariabila biologica care, lasand la o parte conditionarile sociale si culturale determinate istoric, sa stea la baza animalului uman? Aceasta este in sinteza extrema tema teorico-filosofica a reprezentatiei puse in scena de cei doi mari ganditori. Punctul fierbinte al discutiei? Legatura dintre dimensiunea naturala a omului si dimensiunea lui politica, ce dateaza de pe timpul lui Aristotel (“omul este un animal politic”). In mijloc, limbajul.

“Natura umana este biologic determinata”.
Noam CHOMSKY

Lingvistul idealisto-anarhico-libertarian Chomsky postuleaza existenta in mintea umana a unor “scheme innascute”, prin urmare naturale, din punct de vedere ontogenetic anterioare oricarei experiente la toti indivizii din specia umana; ele ar face posibila transformarea minimelor stimulari lingvistice pe care fiecare dintre noi le primeste de copil intr-o bogata si creativa articulare individuala a limbajului.

“Omul este o inventie recenta”.
Michel FOUCAULT

Potrivit lui Michel Foucault, “istoricul in stare pura” cum il alintau prietenii, orice tentativa de investigare a naturii umane este obligatoriu viciata intrucat este intreprinsa de fiinte umane care traiesc intr-o societate determinata din punct de vedere cultural. O astfel de investigatie face sa consideri invariabil ceva ce in realitate este social, istoric, specific din punct de vedere cultural si ca atare relativ, spune el. Riscul inevitabil este acela de a defini natura umana in baza culturii noastre specifice, de a lua drept invariabil ceea ce de fapt este variabilul istoric.

In ultima instanta, interesul analitic al lui Chomsky pentru structurile profunde ale limbajului si cel “arheologic” al lui Foucault pentru formarea faptelor lingvistice de la suprafata nu se intersecteaza nicaieri in discutie. Primul ramane legat de un concept de natura umana lipsit de semnificatie istorico-sociala, iar cel de-al doilea traseaza o perspectiva “culturalista” in totalitate, care condamna la irelevanta invariabila biologica a speciei.

O buna parte din discutia morala si antropologica contemporana a fost emanata de progresele frenetice ale neurobiologiei; de-acum insa, a intervenit genetica si asistam la o alta revolutie; revolutia genomului uman si a ADN-ului, in masura sa repuna in discutie notiunea de identitate umana, sa ne bage intreaga specie intr-o criza de identitate. Dar cu cat stiintele incearca sa stranga cercul in ceea ce priveste cunoasterea omului, cu atat mai mult aceasta scapa din mana teoriilor stiintifico-analitice, lasand in urma noi intrebari si tensiuni.

Stiri ignorate care ar putea schimba lumea

S-au intamplat recent, atat de recent, incat opinia publica mondiala le-a uitat intr-un elan aproape inconstient…

Au fost ascunse, musamalizate si rapid ingropate, parca la ordin…
Presa globala nu le-a acordat importanta cuvenita, desi evenimentele de mai jos vor influenta in mod sigur viitorul. Dincolo de presupuneri, analize si comentarii, faptele petrecute fara stirea celor multi spun multe despre deriva in care continua sa rataceasca lumea in care traim.

Zidul Mexicului a fost spart

In timpul alegerilor partiale din 2006, din Statele Unite, congressmenii republicani erau in stare de orice promisiune, doar-doar i-or convinge pe votantii americani sa fie alaturi de ei, trup si suflet, in lupta impotriva imigrantilor ilegali, dornici de o portie zdravana de “American Dream“. In acest scop, au facut la repezeala o asa-numita Lege a Zidului de Securitate, un proiect care urma sa se finalizeze pri construirea unui zid dublu, intins pe toata lungimea granitei dintre Statele Unite si Mexic. Imensul monument al discriminarii urma, asadar, sa aiba o lungime de peste 1.120 kilometri. Presat de cheltuieli urgente legate de operatiunile militare americane din Irak si Afghanistan, Congresul a alocat, in acel moment, o suma de bani suficienta pentru construirea a doar 600 kilometri de zid. Banii necesari definitivarii zidului american ar fi urmat sa fie alocati in urmatorul an fiscal. Ambitiosul plan al republicanilor a fost insa abandonat…
La orizont zambea had “Criza Mondiala”.

Pe restul distantei nezidite, autoritatile de la Washington au instalat un zid “virtual”, supravegheat cu radare si camere video de ultima generatie.
Neimpresionata de importanta care i se da, saracimea Mexicului incearca, de zor, sa forteze zidul invizibil. O parte reuseste cu bine patrunderea in noul “teritoriu interzis” din continentul nord-american. Sa fie un semn ca saracia bate tehnologia?

 

Evreii americani nu mai sunt foarte incantati de Statul Israel

Doi autori celebri in lumea politicii americane, Stephen Walt si John Mearsheimer, au lansat un volum care a starnit scandaluri si controverse acide inca din prima zi in care a fost pus in vanzare. Intitulata “Lobby-ul israelian“, cartea in cauza dezvaluie ca sustinatorii din Statele Unite ai Israelului au deja o influenta covarsitoare asupra politicii externe a S.U.A.

Vrand parca sa infirme datele expuse in controversatul volum, un studiu social recent afirma ca tinerii evrei americani sunt tot mai putini interesati de sprijinirea statului Israel. Datele studiului dezvaluie ca doar 48% dintre evreii americani din esalonul cu varsta sub 35 ani mai considera ca distrugerea Israelului ar fi o tragedie personala. Comparativ, 77% dintre evreii americani de peste 65 ani declara ca disparitia Israelului ar fi o tragedie mai mare decat insasi Holocaustul.

 

Robotii actioneaza deja pe fronturile de razboi ale lumii

Inca din luna iunie a anului 2008, armata americana a introdus in Irak primii roboti de razboi. Inarmate pana in dinti, noile masinarii ale mortii, ganditoare si autonome intr-o oarecare masura, anunta o noua era pentru stiinta razboiului modern. Daca, pana la acea data, robotii erau folositi exclusiv in operatiuni de detectare a minelor si dezamorsare a dispozitivelor explozibile artizanale, noii roboti de tipul SWORDS sunt echipati cu mitraliere M249. Pana in prezent, in Irak seamana moarte si durere trei astfel de roboti, in valoare de 250.000 USD bucata. Robotii SWORDS sunt trimisi in misiuni dificile de lupta, care ar pune in pericol viata GI-lor americani. Pentru perioada 2006 – 2012, americanii au alocat nu mai putin de 1,7 miliarde USD pentru construirea de astfel de roboti militari.

 

Epidemia de febra galbena sta la panda

Schimbarile climatice provocate de nesabuita si lacoma aventura industrial-tehnologica a omenirii vor favoriza, fara doar si poate, raspandirea unor boli periculoase, intre care febra galbena este campioana. In cazul unei epidemii globale, milioane de oameni risca sa fie rapusi de aceasta boala – apartinand grupului bolilor hemoragice – care provoaca dureri violente in tot corpul.

Cohortele de tantari zapaciti de valurile de caldura au dus la cresterea exploziva a cazurilor de febra galbena pe intregul mapamond. Intr-un singur an, in America Latina, numarul cazurilor de febra galbena s-a dublat, boala lovind peste un milion de oameni. Daca, in cazurile usoare, simptomele se atenueaza dupa circa o saptamana, in 5 % dintre cazuri, febra galbena este fatala, datorita hemoragiilor externe si interne.

 

Lapte matern produs din …orez !

Departamentul de Agricultura al S.U.A. a aprobat, inca din anul 2008, cultivarea unor suprafete cu un soi de orez modificat genetic, care produce proteine umane. In liniste si anonimitate deplina, evitand orice dezbatere sau scandal public, autoritatile de la Washington au aprobat insamantarea a 1.300 hectare cu ciudatul soi de orez. Concernul Ventria Bioscience, care se afla in spatele obtinerii orezului viitorului, sustine ca acest soi de orez produce proteine vitale, care se gasesc in mod normal si in laptele de mama, orezul fiind perfect sigur pentru sanatatea oamenilor, neexistand riscul aparitiei unor mutatii genetice la cei care il consuma. Compania din California intentioneaza sa comercializeze orezul in toata lumea, sub forma unui produs sintetic destinat combaterii diareei cronice, afectiune care ucide anual circa 3 milioane de copii din intreaga lume.

 

Cubanezii invadeaza nestingheriti S.U.A.

In ultima perioada, autoritatile americane nu mai fac fata valului nesfarsit de cubanezi care incearca – si uneori reusesc – sa ajunga ilegal in Statele Unite. Pe baza unui studiu efectuat de Universitatea din Miami si dat recent publicitatii, doar in intervalul de timp 2006-2007, peste 70.000 de cubanezi au trecut in S.U.A.
Pentru autoritatile de la Washington, cifra este extrem de ingrijoratoare: ea reprezinta dublul numarului de cubanezi care si-au parasit tara incepand cu anul 1994, data la care Fidel Castro si-a deschis portile pentru toti cetatenii care doreau sa emigreze.

Inghesuiti pe ambarcatiuni artizanale din sticle de plastic, anvelope de tractor sau orice tip de barca disponibila, unii legandu-se pana si de usi din lemn, cubanezii disperati au luat cu asalt Tinutul Fagaduintei, invadand cu miile tarmurile Floridei. Daca in trecut, imigratia ilegala era declansata de factorul politic opresiv al politicii de la Havana, in prezent, saracia generalizata si foametea reprezinta cauzele exodului cubanezilor.

 

Petrolul irakian a fost preluat pe tacute de catre armata americana

Adevaratul motiv al invaziei din Irak, uriasele campuri petroliere din acesta tara araba, aflata in haos generalizat, au intrat in posesia trupelor americane fara ca evenimentul sa tina cap de afis in presa mondiala.
In ciuda lipsei oricarei urme de “arme nucleare” si sfidand deschis toate apelurile care cereau retragerea armatei americane dupa caderea regimului Saddam Husein, Pentagonul s-a angajat, cu de la sine putere, sa “pazeasca” rezerva nationala de petrol irakian pe o perioada nelimitata. Recent, marina militara a S.U.A. a inaugurat o instalatie la terminalul de petrol Khor al-Amaya din nordul Golfului Persic. Alaturi de terminalul petrolier de la Basra, acesta este vital pentru economia americana; singure, cele doua terminale sunt capabile sa asigure peste 10% din cererea zilnica de petrol la nivel mondial. Puse in fata faptelor, autoritatile americane sustin ca nu doresc sa pazeasca la nesfarsit terminalele, ci ar astepta, chipurile, doar momentul in care marina irakiana sa ajunga la un asemenea nivel, incat sa fie capabila sa pazeasca singura rezerva de petrol a tarii. Parca pentru a arunca gaz pe foc, cotidianul The Wall Street Journal anunta ca patrulele de coasta irakiene detin doar cateva barci mici si ruginite, iar marinarii militari irakieni s-au antrenat de-abia acum cu munitie de razboi…

 

A inceput razboiul cibernetic

S-a lansat, pe nestiute, cyber-razboiul. De acum, orice conflicte vor fi tratate mai intai in mediul virtual, cu consecinte devastatoare pentru realitatea cotidiana. Rusia este tara care a creat si adaptat, pentru prima data, acest tip de razboi, concretizat prin atacurile informatice asupra guvernului, politiei si sistemului bancar al Estoniei.

Atent la tot ce misca in domeniu, Beijingul a preluat rapid conducerea pe frontul informatic, Pentagonul acuzand oficial armata chineza ca intrase in calculatoarele subalternilor secretarului apararii, Robert Gates.
Constienta de handicapul sau in domeniu, aviatia militara a S.U.A. a decis sa infiinteze propriul Comandament pentru Cyberspatiu, care a devenit complet operational din luna octombrie a anului trecut. In prezent, un nucleu de 500 luptatori-informaticieni americani se chinuie sa faca fata milioanelor de hackeri din China si Rusia.

 

Mentorul lui Bin-Laden isi reneaga ucenicul

Clericul Salman al-Awdah, mentor, in trecut, al temutului Osama Bin-Laden, a decis sa rupa orice relatie cu fostul sau elev spiritual. In plina sarbatoare a Ramadanului, clericul al-Awdah s-a deplasat la televiziunea saudita, unde si-a exprimat nemultumirea fata de metodele alese de ucenicul sau:

“M-am saturat sa vad atatia nevinovati, copii si batrani musulmani, ucisi in numele Al-Qaeda. Nu am castigat nimic in urma distrugerii unor tari intregi precum Irakul si Afghanistanul. Pe langa necredinciosi, constat cu durere ca, in urma atentatelor din aceste tari, mor si frati musulmani de-ai nostri. Bin-Laden trebuie sa gaseasca metode mai eficiente de lupta sau sa paraseasca conducerea Al-Qaeda”. Salman al-Awdah este aceeasi persoana care, alaturi de alti 25 importanti clerici musulmani, cerea, in anul 2004, ca toti insurgentii din Fallujah sa atace, fara crutare, orice american ca o “datorie de onoare si pe deplin justificata“.

Ganduri pentru 2011

Dragii mei cititori,

Prieteni,

Incepem anul 2011. Daca as spune ca in anul care vine imi pun ceva sperante de mai bine ar insemna sa fiu ipocrit. Nu, nu va fi mai bine, ba chiar indraznesc sa va spun ca va fi mai rau decat ce am trait pana acum. De ce? Pai nu vedeti, semnele sunt clare! Ciuma de la putere se raspandeste cu viteza luminii si in curand, foarte curand vom asista la nasterea partidului unic, de care se pare ca multora le e dor. Pai nu regreta multi dintre noi Epoca de Aur? E pe cale sa renasca, mai frumoasa, mai isteata, ca voinicul din poveste!

Vorbeam zilele trecute cu cineva despre care credeam ca daca macar nu are o inteligenta peste medie, cel putin este un om de bun simt. Unde mai pui ca omul este pensionar de rand, cu o pensie zeciuita si un impozit deasupra capului.

Vorbeam despre amaratul ala care a protestat aruncandu-se de la balconul Parlamentului. Stiti ce mi-a zis? Ca a auzit el( sau a citit)  si ca e treaba cat se poate de reala, ca Adrian Sobaru s-a aruncat de la balcon ca sa moara si sa incaseze familia un miliard de lei, ca tocmai ce-si facuse o asigurare de viata, prin vara! Degeaba i-am spus ca pentru sinucidere nu se acorda asigurare de viata, el o tinea sus si tare ca de-aia!

Dar chiar si-asa, cati ar fi in stare sa faca asemenea sacrificiu pentru familiile lor? Sa nu mai vorbim ca daca s-a ajuns sa se omoare tatii de familie pentru ca familia lor sa aibe casa, pentru ca odraslele lor sa poata merge la scoala, inseamna ca ne-am dus dracu”!  Daca a vazut omul ca n-o scoate la capat cu mine, a conchis:

-Oricum, ne-a facut de cacat in toata lumea!

Deci ala ne-a facut de cacat, aratand lumii cacatul care e pe-aici!

De aia ziceam, anul care vine va fi greu. Mai mult ca sigur se vor mai face imprumuturi fabuloase, mai mult ca sigur se vor mai majora taxe, mai mult ca sigur se vor mai sinucide oameni. Mai mult ca sigur se va pleca masiv din tara.

N-am incredere in anul 2011. El va fi continuarea a ceea ce s-a inceput in 2006, de data asta cu metode mai perfectionate si cu linistea pe care guvernantilor le-o da faptul ca desi se pun atatea biruri, desi suntem umiliti pana la sange, in tara e liniste. Nimeni nu protesteaza. Asta-i!

Eu va doresc macar sa fiti sanatosi!

Si totusi…

Uitati-va si nu uitati… minciuna…

… realitatea…

…ceea ce ne reprezinta…

 

Retrospectiva 2010

Bine v-am gasit, dragii mei!

Ce a fost anul 2010?

Simplu: anul in care a iesit cacatul la suprafata! Stim cu totii ca adevarata istorie este alta. Ce s-a intamplat, de fapt? Nimic.

De la asasinarea sotilor Ceausescu (lucru care este foarte bine arhivat) si pana in zilele noastre asistam la macelarirea poporului roman, sistematic. Cine? Aceiasi tigani si hoti: Iliescu, Voiculescu, Basescu, DIP, Patriciu, Nastase si puiernita lor cu Ponta, Boc, Udrea, Videanu etc. Aceiasi indivizi care au jefuit si si-au impartit avutia poporului roman in 1989. Ce a fost “mineriada” – ati uitat? Ce a fost Piata Universitatii (exclus labagiul de Marian Munteanu) – ati uitat? Au fost ultimele retusuri in marea lor delapidare. Vorbea bietul Grigoriu de schimbarea in bine, v-ati bucurat ca a venit papusoiul de Stelian Gal cand a picat Baicusi! Ha! Sunt doar unelte in marea hotie. Au reusit sa va invrajbeasca, sa va urati colegul cu care ati lucrat cot la cot ani intregi, ati calcat prieteni in picioare (rusine sa va fie si scarba imi e de aceeia), v-ati vandut colegul care v-a ajutat cand va crapau buzele (vindeti-va si mamele voastre si va sta bine sa va numiti rrromi nu romani). Preluarea sistemului energetic de catre gasca Basescu a inceput de foarte mult timp in urma. Ultimele redute cad rand pe rand. Ce va urma? Haos, frica? Nu va lasati ca va va scapa cineva pielea (va meritati, majoritatea dintre voi, soarta). Doar voi va veti salva.

Sa vorbim de teoria conspiratiei, de faptul ca Romania este un laborator de experimente sociale, economice ale altor grupuri de interese? Nu cred ca veti intelege. Va mirati ca Voicu va fi directorul general al Transelectricii? Pai, v-ati mirat cand un ospatar a fost numit director la Electrica – Transilvania Nord? Asa sunt dispozitiile. V-as spune multe, cu lux de amanunte, dar ce rost? Ca sa aveti ce citi? Sa aveti ce barfi? Faceti ceva? NU! Este problema doar a voastra!

In ceea ce-i priveste pe ceilalti cititori ai mei, romani in cuget si in suflet, care, in neputinta lor existentiala au dat dovada de bun simt, ratiune, constinta, moralitate le urez multa sanatate, succes in noile orientari si, asa cum v-am promis, vom tine aproape si sa ne auzim sanatosi la anul!

Sarbatori bune!

Al vostru, al tuturor (lichele si samariteni),

WHISPERS ROSE

Murim degeaba!

Un om s-a aruncat de la balconul Parlamentului in semn de protest fata de reducerile salariale si a unor ajutoare materiale.  Aici s-a ajuns! De fapt gesturi suicidale se intampla zilnic in Romania, doar ca nu sunt la vedere, cum a fost acesta. Oameni in toata firea si deplinatatea facultatilor mintale, cedeaza la un moment dat si, intr-o disperare incredibila, aleg sa termine cu viata!

Am rasfoit cateva pareri la intamplare, sa vad cum priveste lumea in general evenimentul in cauza si vazand ce scriu unii si altii (unii chiar pareau educati), m-am cutremurat! Mie mi-e clar, nu vom iesi in veci din gaura neagra in care ne afundam tot mai adanc cu fiecare zi! Nu avem nicio sansa sa devenim un popor civilizat atata timp cat oameni simpli, necajiti, saraci, scriu ce scriu, cu patima si naduf!

Ca omul avea servici, cica, si salariu bunicel, ca isi lasa copiii orfani, deci un iresponsabil, ca a facut-o premeditat, pus de Grivco , de opozitie , de moguli si cate si mai cate. Imi vine sa vomit!  In fata unor asemenea perversiuni mentale, ce ai mai putea spune? Semenul lor, tovarasul lor intru suferinta, si-a asumat acest gest suprem, pentru a atrage atentia… cuiva, a cui? a noastra, a tuturor, atentia lumii intregi, a protestat in felul lui, extrem, ce-i drept, dar a facut-o, iar drept multumire, cu ce s-a ales? Cu huiduieli ca la meci, cu improscare cu noroi, cu batjocorire.

Da, astia suntem. Murim, pe rand, spiritual, moral si fizic. Murim ca sclavii, aparand stapanul care ne umileste. Murim degeaba.

Personal, am toata stima si respectul pentru Adrian Sobaru, omul care s-a aruncat de la balcon. Balcon, mereu un balcon. Va aduceti aminte de balconul de la Universitate? La fel de zadarnic, la fel de desuet.

Craciun linistit tuturor!

Transelectrica … S.R.L.

De ce se baga ambasadorul SUA unde nu-i fierbe oala ?

Decizia guvernului de a obliga trei companii cu capital majoritar de stat la plata unei sume de aproape un miliard de lei catre bugetul de stat il “ingrijoreaza profund” pe Mark Gitenstein, desi acesta nu are nici o legatura cu respectivele companii.

A devenit un obicei pentru ambasadorii puterilor occidentale prezenti la Bucuresti sa-si dea cu parerea despre cam tot ce misca in Romania, chiar si atunci cand deciziile guvernului, sau ale altor institutii ale statului roman, nu au nici o legatura cu relatiile diplomatice.

Mi-am zis ca, traind pe malurile Dambovitei, Excelentele lor nu aveau cum sa nu se molipseasca totusi de naravurile noastre balcanice, context in care datul cu parerea despre una sau alta poate fi acceptat, fara a ne considera neaparat ofensati.

Atunci cand luarile de pozitie denota insa un amestec, peste uzantele diplomatice, in problemele noastre interne, nu mai avem de a face in nici un caz cu o simpla parere.

Este si cazul ambasdorului Statelor Unite ale Americii la Bucuresti, Mark Gitenstein, care s-a trezit brusc interesat de viitorul Fondului Proprietatea, o entitate economica la care statul roman este actionar principal, cu un pachet de 41,497%, prin intermediul Ministerului de Finante.

Ce-i drept, Fondul Proprietatea este administrat de Franklin Templeton Investment Management Limited, care este o filiala a companiei Franklin Resources, Inc, cu sediul principal in San Mateo, California/Statele Unite ale Americii.

Numai ca, una e sa fii administrator si alta proprietar. In fine, sa vedem de la ce a plecat indignarea ambasadorului Gitenstein.

La rectificarea bugetara din luna august a acestui an, guvernul a decis ca societatile Romgaz, Loteria Romana si Electrica sa doneze bugetului suma de 874 milioane lei, bani proveniti din profitul anilor precedenti si din vanzarea unor active.

Interesant este ca Romgaz si Electrica urmau sa doneze cate 400 de milioane de lei fiecare, iar Loteria doar 74 milioane lei, chiar daca aceasta din urma realizeaza profituri considerabil mai mari. Dar, asta este alta poveste.

Inca din momentul in care guvernul a luat respectiva decizie, reprezentantii Franklin Templeton au anuntat ca nu sunt de acord cu o asemenea masura.

In mod surprinzator, administratorii nu s-au aratat interesati de donatiile Electrica si ale Loteriei Romane, ci exclusiv de cea care ii revenea Romgaz, in ciuda faptului ca Fondul Proprietatea detine participatii minoritare la toate aceste societati.

Sub presiunea reprezentantilor Fondului, la doua dintre Adunarile Generale ale Actionarilor de la societatea Romgaz, problema donatiei catre stat a sumei de 400 de milioane de lei a fost ocolita, in speranta ca guvernul isi va lua gandul de la bani.

La cea de-a treia AGA insa, repezentantii statului au luat taurul de coarne si au decis ca Romgaz sa verse la buget suma de 400 de milioane de lei, cu sau fara acceptul actionarilor minoritari. Reactia administratorului Fondului Proprietatea a fost cat se poate de rapida, in sensul ca acesta a anuntat atacarea in justitie a deciziei AGA.

“Intelegem nevoia statului roman de a-si finanta deficitul bugetar, dar astfel de decizii trebuie luate doar intr-o perspectiva pe termen lung.

Cum donatia a fost deja sustinuta de Ministerul Economiei, anticipam efecte negative asupra mediului romanesc de investitii si consideram ca poate fi afectat chiar ratingul de tara al Romaniei”, a declarat Mark Mobius, presedinte executiv al Templeton Emerging Markets Group.

O pozitie cat se poate de justificata, spunem noi, pentru un administrator care isi vede afectate veniturile si performantele, in acelasi timp.

Ramane totusi intrebarea: de ce aceeasi pozitie nu a fost adoptata si in cazul donatiei Electrica sau a Loteriei Romane?

Pe acest fond s-a grabit sa intervina si ambasadorul SUA la Bucuresti, Mark Gitenstein, care a sarit in apararea celor de la Templeton, in nici un caz a actionarilor de la Fondul Proprietatea, caci comisionul de administrare se leaga de niste performante, nu-i asa ? Dar, ce treaba are ambasadorul Genstein cu toate acestea, tot nu pot sa inteleg.

V-ati putea inchipui ca ambasadorul nostru la Washington s-ar putea pronunta vreodata pe marginea vreunei decizii a guvernului federal american?

“Regretam ca, in calitate de actionar majoritar al Romgaz, Guvernul Romaniei nu a luat in calcul cu mai multa atentie modul in care aceasta actiune va afecta interesele actionarilor privati, inclusiv pe cele ale Fondului Proprietatea, nemaimentionand si impactul negativ asupra capacitatii companiei de a investi”, a declarat ambasadorul Mark Gitenstein.

Mai mult decat atat, acesta avertizeaza ca intr-un context in care autoritatile romane cauta atragerea de noi investitii in sectorul energetic, o astfel de decizie submineaza increderea investitorilor.

Dupa stiinta noastra, in sectorul energetic din Romania nu a investit pana acuma nici o mare companie americana, chiar daca piata este observata cu mare atentie. Sa intelegem ca s-ar putea intampla vreun miracol in perioada imediat urmatoare ? In nici un caz.

Pozitia domnului Gitenstein tine stric de interesele Franklin Templeton, care, ca orice companie americana, nu are nici o ezitare sa recurga la presiuni diplomatice pentru a-si urmari interesele. O intelegem si pe asta, dar guvernul roman ce zice ?

Ca de obicei, nimic si asta este un motiv sa credem ca actioneaza dupa principiul “voi vorbiti, noi facem”. Oare asa ar fi reactionat si administratia americana daca ambasadorul nostru si-ar fi bagat coada intr-o decizie a acesteia?

Cat priveste hotararea guvernului de a mai scoate niste bani de la societatile cu capital de stat, intr-adevar, aceasta este discutabila.

Dar, inca odata, ne priveste pe noi. Personal nu sunt de acord ca societatile Romgaz si Electrica sa doneze bugetului 800 de milioane de lei (in afara de dividende si alte taxe si impozite), in conditiile in care respectivele societati au mare nevoie de bani pentru investitii.

Situatia este diferita la Loteria Romana, caruia, culmea, i s-au cerut cei mai putini bani. Fara banii obtinuti din privatizarea unor filiale, Electrica, de pilda, este in imposibilitatea de a tine pasul cu concurenta, din punct de vedere a calitatii serviciilor.

De asemenea, Romgaz, care mai are de exploatat resurse pentru cel mult 15 ani, nu poate sa isi creasca performantele fara investitii masive in tehnologii viabile.

Cu siguranta, guvernul a ignorat aceste realitati atunci cand a decis sa le ia banii. Dar, inca odata, toate acestea trebuie sa ne preocupe pe noi si atat.

India – Kandariya Mahadeva

Atunci cand a fost descoperit, mai bine spus redescoperit, de catre britanici, la inceputul secolului al XIX-lea, templul indian Kandariya Mahadeva i-a socat pana si pe cei mai permisivi dintre occidentali. Puritanii au cerut distrugerea imediata a numeroaselor statui erotice ce impodobeau templul, considerand ca este inacceptabil ca oamenii sa priveasca asemenea detalii carnale, in timp ce o aripa mai moderata sustinea ca este suficient ca acestea sa fie ascunse privirii. Din fericire pentru generatiile ce au urmat, templul a fost prezervat in mod exemplar, iar frescele si statuile vechi de un mileniu, o veritabila oda inchinata femeii si dragostei, pot fi admirate si astazi…

Actul sexual ca stiinta

Despre India se poate afirma, fara exagerare, ca este tara care a dezvoltat, si asta de milenii bune, stiinta educatiei sexuale. Inca din Antichitate, invatatii indieni au privit actul sexual ca pe o stiinta, o stiinta aflata in stransa legatura cu religia, permisivitatea lor fata de sex nediferentiindu-se prea mult de cea a Occidentului din ziua de astazi.

Daca in cele mai multe religii din istorie, sexul era privit ca un subiect tabu, nu astfel se intampla si in India, acolo unde era vazut ca un lucru placut zeilor si ca o celebrare a creatiei umanitatii de catre aceleasi zeitati. Nu intamplator a aparut, in secolul al VI-lea, Kama Sutra (Stiinta iubirii), un text religios in esenta, dar care a devenit un veritabil manual de educatie sexuala general acceptat si in ziua de azi.

Trebuie spus ca textele filozofului Vatsyayana – autorul Kama Sutrei – nu erau defel singulare, ele devenind celebre in lume doar dupa ce au fost transcrise in chineza si aduse, pe Drumul Matasii, pana in Europa si nordul Africii. De altfel, mentiuni asupra sexualitatii se regasesc in scrierile indiene inca din perioada 1700 – 1400 i.Hr, in renumitele Vede, Mahabharata si Ramayana, cu mult inainte de aparitia Kama Sutrei.

Revenind la celebrul templu Kandariya Mahadeva, trebuie spus ca el este considerat astazi un exemplu elocvent al artei arhitectonice din India medievala, Kandariya fiind ridicat in jurul anilor 1025 – 1050 din porunca regelui Vidyadhara, rege din dinastia Chandella, sub care regatul Indiei a trait una dintre cele mai infloritoare perioade din istoria sa trecuta.

De fapt, Kandariya nu este decat unul (e drept, cel mai mare) dintre cele 85 de temple care alcatuiau complexul Khajuraho (capitala a regatului in timpul dinastiei Chandella), temple din care astazi se mai pastreaza doar 20. Recunoscuti pentru apetenta lor pentru arta si pentru numarul urias de temple ridicate in cei 500 de ani in care au influentat destinele Indiei, monarhii din dinastia Chandella s-au intrecut in a lasa posteritatii unele dintre cele mai frumoase constructii realizate vreodata.

Este si cazul templului Kandariya Mahadeva (kandara inseamna “pestera”, in timp ce Mahadeva este o alta denumire a zeului Shiva), constructie remarcabila, sapata intr-un bloc urias de piatra, dedicata zeului Shiva si sotiei sale Parvati.

Maithuna – arta sexului tantric

Templul, care se ridica pana la 31 de metri, este impodobit cu 84 de coloane, pe care apar nu mai putin de 646 de statui, alaturi de care se pot numara inca 226 de reprezentari ale zeilor, care se regasesc in interiorul templului, precum si un urias lingam, stravechi simbol falic indian ce sublinia natura infinita a zeului suprem, Shiva. De altfel, el s-a vrut o reprezentare a muntelui sfant Meru, munte sfant al aceluiasi zeu.

In mod intentionat, cei care au construit templul au facut in asa fel incat, privit frontal, el sa nu ofere privitorului niciuna dintre scenele atat de controversate ce detaliaza actul sexual (mithuna). Astfel, cei care privesc intrarea in Kandariya Mahadeva se pot concentra numai asupra lingamul ce il simbolizeaza pe Shiva. Chiar si astazi, motivul pentru care templul indian a fost impodobit cu sute de scene erotice reprezinta un mister pentru specialistii.

Unii dintre ei sustin ca statuile simbolizeaza nunta dintre cei doi zei, Shiva si Parvati, idee argumentata prin numeroasele fresce care ii reprezinta pe cei doi. Localnicii afirma ca imaginile simbolizeaza unirea intima dintre doua simboluri diametral opuse – Shiva ( constiinta si principiul masculinitatii pe de o parte) si Parvati (energia si principiul feminitatii ). Si totusi, motivul pentru care multe dintre statui infatiseaza mai mult de doi parteneri si pozitii sexuale inspirate de yoga ramane si astazi un mister care isi asteapta descifrarea.

O alta ipoteza sustine ca statuile descriu ritualuri sacre (ce implicau sexul tantric) care ce desfasurau chiar in templul Kandariya Mahadeva. Nu exista, insa, nicio marturie din acea perioada si nici dovezi care sa ateste existenta unor asemenea practici. In plus, in interiorul templului, acolo unde se presupune ca ar fi avut loc astfel de manifestari, nu exista absolut nicio imagine erotica. Cea mai probabila explicatie, insa, este aceea care vede in sculpturile erotice simboluri ale fertilitatii, abundentei si norocului, realizate cu scop apotropaic (cu rol magic de aparare impotriva raului).

Nu trebuie uitata nici teoria care sustine ca imaginile erotice nu sunt altceva decat reprezentari ale unor practici decadente de acum un mileniu, desi ea poate fi usor contestata de austeritatea si celibatul impuse de budism in acea perioada. Indiferent, insa, care ar fi raspunsul, statuile raman o celebrare a frumusetii femeii si a dragostei in toate formele ei.

Sutele de sculpturi, pe nedrept considerate jignitoare de catre unii, par si astazi la fel de vii ca acum un mileniu, cand au fost create. Fie ca femeile create din piatra dura a muntelui isi asteapta iubitul sau sunt impreuna cu el, ca dau dovada de gesturi tandre sau se arunca in copulari salbatice, ele nu reprezinta altceva decat o oda inchinata dragostei, dragoste al carei element central nu este altul decat ea – femeia.

Patronul de la Cotroceni: povestea Alro continua…

Traian Băsescu, SRI şi Parchetul General au început operaţiunea de îngropare a dosarelor de spionaj industrial în care sunt implicate numeroase personalităţi din grădina Palatului Cotroceni. Fără a mai relua povestea dosarului 30/D/P/2007 în amănunt, vă prezint rezoluţia cu care a fost închis dosarul şi redau un fragment referitor la acest caz.Vă readuc aminte doar că tripleta DIICOT Cristescu – Nastasiu – Ciurea ajunseseră cu cercetările în acest dosar la uşa preşedintelui Băsescu. Ei bine, dosarul a fost închis. Urmează dosarul SSID Armamentul (628/D/P/2005).

Capitolul 23:

ALRO Slatina

Ce este Marco Group? În 2002, Marco Industries, BV, parte a Marco Group, a preluat una dintre cele mai mari companii româneşti, ALRO Slatina, cea mai mare topitorie de aluminiu din Europa Centrală şi de Est. De asemenea, este cel mai mare consumator de electricitate din România.  Aşadar, investigaţia privind spionajul industrial a dus DIICOT la Marco Industries, BV, şi la uriaşul consumator de energie ALRO Slatina. Iar SRI era pe bună dreptate îngrijorat de tot mai pronunţata influenţă rusească în aceste „privatizări”. Modul în care Marco Group a obţinut controlul asupra ALRO Slatina nu a fost transparent; Vitaly Maschitskiy a lucrat în mod intenţionat pentru a-şi ascunde planul de preluare. Nu numai că a obţinut ALRO Slatina, dar a preluat şi controlul asupra Alum Tulcea şi, pe parcurs, a obţinut Conef Energy SRL, care este licenţiată pentru achiziţionarea de energie. În mai 2006, Conef a cumpărat gaz de la Gazprom, gigantul energetic rus, în baza unui contract pe termen lung, de 30 de ani, la un preţ favorabil. În mod incredibil, multe detalii despre strategia Marco Group în România au apărut într-un tribunal comercial londonez în 2005, atunci când Maschitskiy şi un partener rus, Alexander Krasner, care era puternic implicat în preluarea ALRO, au intrat într-o dispută juridică. O parte din planul lor de a câştiga şi de a-şi menţine un acces special în România era să coopteze persoane aflate în poziţii cu influenţă politică, precum şi persoane aflate la conducerea unor agenţii de privatizare, cu scopul de a-şi asigura un tratament preferenţial. Aşadar, nu am fost şocaţi să descoperim, în timpul supravegherii la care i-am supus pe ruşii asociaţi cu Marco Group, că aceştia păreau că lucrează îndeaproape cu persoane bine conectate din punct de vedere politic, precum Theodor Stolojan şi Elena Udrea, consilieri ai preşedintelui Băsescu: Dorin Cocoş, soţul Elenei Udrea, şi jurnalistul Bogdan Chirieac. În baza unor suspiciuni generate de interceptările SRI făcute ca parte din dosarul nr. 222 s-a creat un nou dosar pentru a se examina dacă persoanele din jurul preşedintelui îi subminau acestuia funcţia sau securitatea naţională, sub orice aspect. La 11 ianuarie, DIICOT a deschis dosarul 30/2007. Cele două persoane importante identificate ca fiind posibil implicate în ajutarea grupului rus au fost Theodor Stolojan, în calitatea lui de consilier economic al preşedintelui, care avea acces imediat la Ministerul Economiei şi Comerţului; şi, de asemenea, Elena Udrea, care părea să facă lobby pe lângă cei care ocupau poziţii de decizie în vederea acordării de contracte pe termen lung celor de la ALRO şi totodată să facă trafic de influenţă. În acel moment ea lucra la Cotroceni, asemenea lui Theodor Stolojan. Pentru a avansa în dosarul nr. 222, am solicitat prin comisii rogatorii obţinerea unor date importante de la partenerii noştri din Marea Britanie, SUA şi Rusia, întrucât modul prin care Maschitskiy încerca să obţină aceste contracte intra în categoria crimei organizate. De asemenea, activităţile lui ne-au fost semnalate de către colegii noştri din Elveţia şi Italia. Autorităţile ruse ne-au asigurat de cooperarea lor sub aspectul documentării tranzacţiilor bancare.

Din nou, intervenţia externă

Atunci când l-am informat pe Benyatov că plănuim să-i cerem o declaraţie referitoare la chestiunea ALRO Slatina, m-a privit lung şi, pe un ton scăzut, pentru a nu fi auzit de celelalte persoane prezente, m-a întrebat dacă eram în toate minţile şi dacă-mi dădeam seama în ce mă băgam. Nu a aşteptat să-i răspund şi a părăsit biroul, dând din cap a refuz. A intrat în birou şi a fost asistat de un translator autorizat pentru limba engleză, din momentul în care a fost informat că fusese inculpat. Eram conştient că acest caz era foarte sensibil din cauza numelor politice româneşti „mari” implicate în acţiuni în numele Marco Group; m-am aşteptat ca asupra DIICOT să se facă presiuni, şi chiar aşa s-a întâmplat după arestarea lui Benyatov. În sprijinul lui, MAE a transmis o scrisoare din partea congresmanului Robert Wexler, un democrat din Florida, care era preocupat de soarta acestui rezident al statului Florida – care locuia, de fapt, în Londra în cea mai mare parte a timpului. Alte figuri americane care au înaintat „cereri de informare” cu privire la Benyatov erau congresmanul californian Elton Gallegly, senatorul Richard Lugar din Indiana, senatorul Joe Biden din Delaware, în prezent vicepreşedintele SUA, Maura Harty, înalt oficial în Departamentul de Stat american, şi fostul ambasador al Statelor Unite în România Alfred Moses. Robert Wexler era, la acel moment, preşedintele subcomisiei pentru Europa a Comisiei pentru Afaceri Externe din Camera Reprezentanţilor (recent, Wexler a demisionat din Congresul SUA); Elton Gallegly era membru în subcomitetul pentru Imigraţie şi Securitatea Frontierelor din cadrul Comisiei juridice, iar senatorul Biden (astăzi vicepreşedinte SUA), în calitate de preşedinte al Comisiei pentru Relaţii Externe din Senatul SUA. Aceşti trei demnitari, împreună cu Departamentul de Stat, au o influenţă majoră asupra politicii SUA faţă de România. Vadim Benyatov şi Credit Suisse au reuşit, în mod cert, să activeze o listă impresionantă de susţinători ai acestuia – e îndoielnic dacă ei au ştiut sau nu ceva despre acuzaţiile împotriva lui. (…) Şi, într-adevăr, situaţia lui a fost clarificată: împotriva recomandărilor DIICOT, în recurs, ÎCCJ a ridicat interdicţia de părăsire a ţării, iar el a plecat. (…)

Fostii securisti sunt tot actualii…

Marea familie DIE în imagini - ONU 1976-1977

Vă prezentăm în premieră fotografii şi informaţii despre echipa Direcţiei de Informaţii Externe trimişi  în perioada 1976-1977 la Reprezentanţa Permanentă a României de pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite (ONU) de la New York . Ofiţerii DIE funcţionau “la post” sub diverse acoperiri, cea mai folosită fiind cea de diplomat, dar şi ca cercetători științifici la Institutul pentru Studierea Conjuncturii Economice Internaționale ( transformat ulterior în Institutul de Economie Mondială). Informaţiile redate în continuare se bazează pe mărturiile unor ofiţeri acoperiţi care au lucrat în subordinea generalul Ion Mihai Pacepa, fost director adjunct al DIE. Din relatările acestora putem să tragem concluzia că spionajul extern, sub pulpana Ministerului Afacerilor Externe, devenise o mare familie. Cei mai mulţi ajungeau la post pentru căpătuială şi tot aşa se şi căsătoreau. Cu fetele şefilor. De ce sunt importante biografiile foştilor spioni români ? Simplu. Mulţi dintre cei care conduc ţara astăzi,  oameni de afaceri sau formatori de opinie prin mass-media, provin din astfel de familii.

Foto 1

ONU 1976, reprezentanţii României În prim plan, ambasadorul Ion Datcu – 1972-1978, retras imediat după defectarea generalului Ion Mihai Pacepa. În planul doi, generalul Gheorghe Aurel ofiţer acoperit DIE şi în spatele lor, locotenentul major Emil Andreescu, un pion important in spionajul extern românesc pe America de Nord. Andreescu, ofiţer UM 0920 DIE  a fost trimis la post la New York după un scurt stagiu de coordonator pe spaţiu, la divizia V2 Spionaj Politico-economic pe America şi restul lumii (vezi Foto2). Andreescu îl avea ca şef la divizia V2 pe generalul Gheorghe Marcu, profesor la ASE.  V2 era instituţie acoperită de Institutul  pentru Studierea Conjuncturii Economice Internaționale, unde şef era acelaşi general. Marcu recruta toţi viitorii spioni din cadrul Facultăţii de Comerţ Exterior.

Foto 2

Lt. major Emil Andreescu

Sediul conspirat al V2 – UM 0920 DIE – Divizia Spionaj Politico-Economic pentru America şi restul lumii, cu sediul în intersecţia străzii Mătăsari cu Bulevardul Ferdinand. Sediul conspirat DIE din Mătăsari funcţiona sub acoperirea Sfatului Popular al Sectorului 3. La etajul 1, se afla biroul locotenentului major Emil Andreescu (în medalion ). Colegii de birou ai spionului Andreescu spun că acesta analiza şi recomanda racolarea viitoarelor surse DIE trimise pe spaţiul american. Ei spun că printre cei curtaţi intens de DIE se afla şi tânărul medic ( pe atunci ) Bogdan Marinescu, fiind pe lista de plecări la specializare în SUA. Spionul DIE Andreescu a avut colegi celebri, printre ei numărându-se faimosul dezertor Nicolae Horodincă sau chiar ginerele generalului Andruţă Ceauşescu, ofiţer SD. Brigada Specială SD (fostă tehnico-ştiinţifică TS), fusese desfiinţată în 1978, imediat după fuga generalului Pacepa. Sediul SD din zona Izvor a fost demolat odată cu începerea construcţiei Centrului Civic, iar o parte din ofiţeri mutaţi la sediul conspirat din Mătăsari.

Foto 3

“Generăleasa” Emilia Gheorghe - soţia generalului DIE Aurel Gheorghe (vezi FOTO1), al doilea spion ca funcţie şi importanţă politică după ambasadorul Datcu la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă organizaţia Naţiunilor Unite. Emilia avea gradul de maior DIE şi era la bază procuror. În 1977 conducea Biblioteca Română de la New York. În fotografie, soacra mică Emilia Gheorghe stă la masă alături de locotenent major Andreescu, la nunta fiicei sale Luminiţa. Căsătorită cu  ofiţerul DIE Dan Georgescu, Luminiţa a avut parte de o cununie de vis, cu martori, în salonul oficial al Misiunii României de la New York. Pentru eveniment s-a deplasat de la Washington consulul român Gheorghe Gaşpar, ofiţer DIE sub acoperire, un fel de primar în astfel de cazuri. România nu avea la vremea aceea consuli la New York.

“Îşi puneau problema să o căpătuiască, şi când au venit în concediu la New York, în vara lui ’76 sau’77, Gheorghe, a aranjat cu ăştia : Bă găsiţi-mi şi mie un băiat… Era Georgescu ăsta, băiat isteţ, inginer electronist, trimis chipurile la o bursă la Seattle. Şi l-au trimis la bursă, dar era deja ofiţer DIE. Băiat frumuşel. Eu am lucrat cu el. A venit el la New York. Au făcut nunta acolo.”, spune un fost coleg al lui Georgescu.

Masa a fost întinsă la salonul de protocol. Mirele DIE Dan Georgescu, de formaţie, inginer, a terminat şcoala militară de ofiţeri de Securitate la Grădiştea în 1973. A făcut şi cursuri la Brăneşti împreună cu Emil Andreescu (vezi foto 2-3) şi a fost repartizat la unul din birourile DIE de la “Bancă”, sediul pe strada Batiştei, unde a şi depus jurământul. Georgescu a lucrat la SRI Direcţia Antitero, inginer electronist la Aeroportul Otopeni, responsabil cu porţile de acces cu detectoare. A ieşit la pensie colonel. Soţia sa Luminiţa ( fostă Gheorghe) avea să fie angajată imediat după ’90 la  “R” S.A., societatea care deţinea cotidianul România liberă. Mama sa Emilia Gheorghe şi-a reluat meseria de procuror la întoarcerea de la post.

Noi între noi, cu nevestele…

Ofiţerii DIE trimişi “la post” în străinătate sub diverse legende, îşi aduc aminte că datorită modului defectuos în care erau conspiraţi şi prin natura meseriei, erau supuşi autoizolării. Marele lor handicap consta în faptul că nu se puteau împrieteni decât între ei, colegii din acelaşi birou. Munca era compartimentată, ceilalţi din alte zone sau birouri fiind cunoscuţi doar pe numele conspirativ. Dacă mai punem la socoteală şi pilele şefilor, DIE era o instituţie de familie.

“Astea-s frustrările… Mici cercuri mai mult de birou că nu puteai nici cu alţii din alte zone… Eram compartimentaţi, nu aveam voie să ştim ce face ăla, ăla… Pe ăia care erau cu noi in birou îi ştiam pe numele lor adevărate…”, îşi aminteşte un ofiţer DIE în rezervă.

Este important de subliniat faptul că până la fuga generalului  Ioan Mihai Pacepa (director adjunct al spionajului extern), Direcţia de Informaţii Externe ( până în 1972 Direcţia Generală de Informaţii Externe cu indicativele numerice U.M. 0123 /I şi U.M. 0755) era împărţită în câteva divizii operative importante :  UM 0920/V1 Spionaj Politico-Economic pe Europa – FOTO1, unde era şef generalul Gheorghe Toader, cu sediul în spatele Primăriei sectorului 1; UM 0920/V2 – Spionaj Politico-Economic pe America şi restul lumii – FOTO 2, condusă de generalul Gheorghe Marcu şi UM 0920/ V3 – Contrainformaţii şi Emigraţie ( ulterior redenumită F), sub conducerea generalului Gheorghe Bolînu.

FOTO 1

Sediul UM 0920/ V1 – Spionaj Politico-Economic pe Europa, din spatele Primăriei Sectorului 1, perete în perete cu Colegiul Naţional Ion Neculce. Aici s-a petrecut marea transformare  a politicienilor români, din securişti în democraţi. Spre exemplu, în decembrie 1989, Silvian Ionescu fostul şef al Serviciului ţări francofone din cadrul Departamentului Europa al CIE (fost V1), sare gardul instituţiei şi ajunge revoluţionar în FSN. Restul e can-can.Mai erau câteva cu importanţă redusă, UM 0920/A – Divizia de Contraspionaj pentru Ţările Socialiste sau Brigada Specială TS – Spionaj Tehnico-Ştiinţific (redenumită de Pacepa SD, până în 1979 când a fost dizolvată). TS era o unitate specializată în procurarea de informaţii cu caracter ştiinţific. Ofiţerii brigăzii obţineau prin orice mijloace, documentaţii şi aparaturii necesare institutelor de cercetare şi proiectare din industria naţională. Dar cea mai controversată componentă operativă a DIE rămâne Brigada U, care se ocupa de ofiţerii deplin conspiraţi, „ilegalii” acopeririţi în diverse ţări. Până în 1974, brigada ilegalilor sau ofiţerilor S a fost condusă de Romeo Popescu, urmat de generalul Gheorghe Maxim (nume de cod Gheorghe Manea) şi avea sediul pe Splaiul Independenţei în Institutul pentru Studii Economice Internaţionale. Vom reveni cu amănunte.

FOTO 2

Horodinca

Cristina

Sediul UM 0920/V2 – Spionaj Politico-Economic pe America şi restul lumii. Şef era generalul Gheorghe Marcu, director al  Institutului de Conjunctură Economică (instituţia DIE de acoperire pentru spionii de la New York). Ofiţeri V2 :            Căpitan Nicolae Horodincă (FOTO 3), poate al doilea ca importanţă dintre trădătorii DIE după Pacepa, soţia Cristina Horodincă (FOTO 4) şi copilul lor. Horodincă  a cerut azil politic în SUA în 1980, apoi l-a dat în vileag pe generalul Alexandru Tănăsescu, unul dintre şefii DIE pentru diaspora românească în Statele Unite. Despre Cristina Horodincă s-a spus că ar fi fost implicată într-o operaţiune de identificare a generalului Ion Mihai Pacepa, împrietenindu-se în perioada de azil politic cu o menajeră a CIA. Cristina s-ar fi întors în România cu copilul, oferind date despre noua identitate a lui Pacepa în 1981.

Ilie Nedelcu, fugit în USA

Căpitan Ilie Nedelcu cu familia (FOTO 5) –

După plecarea la post la Washington a colegului său Locotenent major Emilian Andreescu, Ilie Nedelcu a rămas în Centrala SIE, coordonator al ofiţerilor acoperiţi pe SUA. Încă nu avea aptitudini pentru a pleca la post. Imediat ce a fost trims în Canada, în 1990, a defectat, spunând că fuge de neocomunism. Acum trăieşte la New York. Unul dintre fii s-a întors în România după Revoluţie, achiziţionându-şi un apartament în zona 13 Septembrie.

Locotenent major DIE Emil Andreescu în biroul său la ONU New York (FOTO 6)

Locotenent major DIE Emil Andreescu la ONU

Gorjeanul Andreescu a stat la Misiunea Permanentă a României de pe lângă Organizaţia Naţiunilor Unite de la New York, sub acoperire, mai mult de 7 ani. Foştii săi colegi spun că ar fi fost o piesă de bază a spionajului românesc de peste ocean în acea perioadă, ofiţerul Andreescu fiind creatorul unei agenturi DIE puternice la ONU. Piesă rară în peisajul Direcţiei de Informaţii Externe, Emil Andreescu ar fi fost trup şi suflet dedicat meseriei. În 1973, spun unii, ar fi fost căsătorit de DIE (după uzanţele vremurilor) cu Mariana (FOTO 7), o frumuseţe de origine maghiară, Andreescu a coordonat spionajul pe spaţiul nord-american din sediul V2 de pe Mătăsari, din biroul de la etajul 1 (vezi FOTO 2). Fiind cunoscător de mai multe limbi străine şi absolvent al facultăţii de Comerţ Exterior, Andreescu este trimis împreună cu soţia, sub acoperirea Institutul pentru Studierea Conjuncturii Economice Internaționale, la ONU. O prezenţă plăcută şi elegantă, Mariana avea misiunea de a culege informaţii din diaspora maghiară de la New York şi traducea interceptările în limba maghiară, făcute de cifrorii reprezentanţei.

Colegi de birou cu Emil Andreescu mai erau :

-         colonel Ilie Suba – fost ofiţer la ISMB cu sediul pe strada Beldiman, răspundea de hoteluri, ambasade străine la Bucureşti, pe linie de turişti străini. Suba a absolvit facultatea – profil franceză-engleză la Facultatea de Litere din Cluj în 1972, de unde a fost racolat de DIE. Tot la Timişoara, Suba l-a cunoscut pe Virgil Măgureanu prin intermediul căruia a promovat după ’89 în importante funcţii în stat.

-         colonel Rădulescu Viorel ( nume de cod Iepuraşul ). Rădulescu era   băiatul fostului redactor şef al ziarului România liberă din era comunistă. După moda vremii, Iepuraşul a fost căsătorit cu fata colonelului Mocanu, rezident DIE în Brazilia şi fost director adjunct al Diviziei V2.

Colegii de spionaj ai generalului DIE Gheorghe Aurel (puţini dintre aceştia mai sunt în viaţă) povestesc despre Gheorghe că şi-a început cariera de externist “la post” în Grecia, alături de soţia sa ofiţereasa-magistrat Emilia Gheorghe.

“Era pe timpul “coloneilor” înainte de ’70, când a fost preluată puterea de la colonei”, spune unul dintre ofiţeri. În socialismul multilateral dezvoltat, în rândul protipendadei partidului era o modă. Toţi căutau să se mute în apartamente mari spaţioase care aparţinuseră în perioada interbelică familiilor bogate de evrei, armeni sau greci din centrul Bucureştiului. Nu era deloc greu. Imobilele naţionalizate după război, fuseseră repartizate în principal nomenclaturii PCR, mai ales celor din aparatul ministerului de Interne. Având în vedere gradul, funcţia şi fidelitatea faţă de partid, Gheorghe Aurel s-a ales cu 2 apartamente în blocul vechi de pe strada Arghezi, vizavi de ambasada SUA, lângă fosta policlinică Batiştei. Aflate la acelaşi etaj, un apartament în care locuia familia Gheorghe avea 5 camere, iar celălalt numai 2. Se pare că spaţiul era prea mic pentru un general atât de mare, aşa că, imediat ce a fost trimis de Securitate la post, Gheorghe Aurel a demarat construcţia unei vile în satul Cornu. Aflat la New York, proaspăt numitul general (23 august 1973) Gheorghe era “scârbit” de moda protipendadei bucureştene a anilor ’60 -‘70 de a-şi face conace la Breaza. El găsise un sat mai retras – la Cornu.  Astfel, ofiţerii de contrainformaţii care-l documentau intens la vremea aceea, au înregistrat un eveniment istoric : primul demnitar comunist care-şi ridica viloi în Cornu. Precursorul lui Adrian Năstase. După Revoluţie, familia Gheorghe a mai achiziţionat un apartament la etajul 9 al unui bloc amplasat lângă fosta casă de cultură „Înfrăţirea între Popoare”, azi Teatrul Masca .

Ion Datcu

În rapoartele  ofiţerilor UM 0920/ V3 (FOTO7)– Contrainformaţii şi Emigraţie, condusă la vremea aceea de generalul Gheorghe Bolînu (FOTO8), apar  preferinţele în materie de maşini ale şefului rezidenţei DIE de la ONU. Generalul Gheorghe Aurel iubea maşinile verzi. Aflat într-o veşnică dispută cu ambasadorul Ion Datcu (era o chestie de orgoliu personal, fiecare cu pilele lui FOTO6), care tocmai îşi luase maşină americană, de firmă, Gheorghe şi-a achiziţionat şi el un Mercedes nou-nouţ verde metalizat. În 1977 generalul era programat pentru retragerea de la post, în mod official. Pregătirea înlocuitorului era de durată. Fuga generalului DIE  Pacepa, un an mai târziu, nu a făcut decît să-i grăbească întoarcerea.

Sediul U.M. 0920/V3 Contrainformaţii şi Emigraţie, filajul extern, se afla exact pe locul în care azi este sediul public al Serviciului de Informaţii Externe.

Gheorghe Bolînu

 

Generalul Gheorhe Bolînu, şeful filajului extern, îşi sărbătoreşte a 50-a aniversare la New York.

“Fetele” generalului se bat pe vila de la Cornu

Maior DIE Emilia Gheorghe

Despre Emilia (FOTO2), soţia generalului, procuror la Tribunalul Municipiului Bucureşti şi ofiţer DIE, colegii o descriu ca fiind “o viperă de femeie”.

“A mâncat sufletul multor procurori, subalternii ei de la Parchetul Tribunalului Bucureşti în anii ’80, altfel era fată isteaţă”, îşi amintesc aceştia. Cariera de ofiţereasă şi-a început-o tot în Grecia, unde învăţase limba. Dealtfel, chiar cei care au avut de a face cu ea după 1990, îşi aduc aminte că-l juca pe general pe degete.

Luminita

Ofiţerul DIE Georgescu

”Îmi era milă de Aurică. Am fost la câteva şpriţuri cu el şi era ca un câine hăituit. Am fost la ei acasă de vreo două ori, făcea nevastă-sa instrucţie cu el”, ne-a declarat un partener de afaceri cu valută al generalului. În cele din urmă, cei doi soţi au divorţat. Au avut împreună un copil, Luminiţa Gheorghe (FOTO3), “o fată modestă cu probleme la coloană”, pe care au reuşit să o mărite după moda vremii tot cu un ofiţer DIE (dornic de afirmare) Dan Georgescu. Inginer la bază, Georgescu (FOTO4) fusese trimis de DIE “la cursuri” la Seattle. Apoi, prin 1977, recomandat de colegii generalului Gheorghe ca “băiat de viitor”, se căsătoreşte cu Luminiţa în salonul oficial al al Misiunii României de la New York. Luminiţa era ţinută la ONU pe post de traducătoare, apoi trimisă la cursuri la Universitatea Columbia (FOTO5), fiindcă dădea bine la CV. La Universitatea Columbia şi-au luat mulţi securişti diplome în acea perioadă, dar cu mare fereală să nu afle partidul. Învăţătura americană nu prea se potrivea cu cu doctrina predată de comunişti la Ştefan Gheorghiu. Anii ‘90 o găsesc pe Luminiţa angajată la trustul de presă “R”, care deţinea cotidianul România liberă.  Doamna Georgescu se judeca de zor cu mama ei Emilia pentru conacul de la Cornu.

La Universitatea Columbia

 

Luminiţa Georgescu, proaspăt absolventă a Universităţii Columbia, la braţ cu un resident DIE la ONU, ofiţer “D”.

Cauciucuri uzate şi permise port armă

După ce a citit  primele două episoade ale serialului “Marea familie DIE în imagini – ONU 1976-1977”, unul dintre foştii parteneri de afaceri ai generalului Aurică ne-a scris : “ L-am cunoscut pe Aurel Gheorghe prin ‘93, credeam că minte când se umfla în pene că e general DIE. Un escroc. Era să-l bat rău de tot la o combinaţie. Am dormit şi cu el în acelasi apartament de vilă la Neptun. Poate îmi lua ăsta organele. L-am avertizat că-i schimb placa cu maxilar cu tot …”.

Omul nostru avusese nişte aventuri cu Aurică la mare, de la care trebuia să recupereze vreo 300000 de mărci. Era vremea marilor tunuri. Din mărturiile celor cu care făcea bani în anii ‘90, generalul se înhăitase cu un alt acoperit DIE Radu Vrany, proaspăt repatriat din Germania.

“Cand a sosit ziua să-şi achite datoria, m-am dus peste ei. Noaptea pe la 3,pe ştrand unde aveau carciuma. Deasupra aveau camere ca de motel. Acolo dormeau dupa şpriţuri sau după finalizarea vreunui deal. Când le-am dat două pietroaie în geamuri au coborat amândoi în chiloţi. Începuseră să mă ameninţe cu nume grele.”, îşi aduce aminte acelaşi partener, despre relaţia de afaceri cu Aurică şi Vrany. Foştii ofiţeri DIE se îndeletniceau cu importul de cauciucuri uzate din Germania, sute de mii de bucăţi băgate în ţară fără taxe vamale. Aurică avea relaţii în ministere şi cu ajutorul lui J. Drăgan fost şef de la Direcţia de Arme, Explozivi şi Muniţie din cadrul IGP, începuse să facă bani din comercializarea permiselor de port armă. Lumea interlopă plătea bine. Între 300 şi 500 de dolari pentru un permis. Apoi, firma lui Aurică a trecut pe  import arme, muniţie, magazine arme în Bucureşti, aprobări etc. Afacerile se derulau tot cu nişte “sifoane” venite din afară, inclusiv din SUA, de unde se cumpărau arme de vânătoare cu căteva sute de dolari, apoi se vindeau prin fostele magazine Pescarul, pe lina de distribuţie a pescuitului sportiv cu câteva mii. Cu banii câştigaţi, partenerii DIE şi-au achiziţionat mai multe terenuri şi clădiri pe lângă fostele grajduri regale, unde prin ’93-’94, împreună cu nişte judecătoare apropiate de Răzvan Temeşan (şi cu ajutorul unor credite preferenţiale acordate de Bancorex) au deschis un  engros. Era implicată o întreagă reţea de securişti şi magistraţi.

La jumătatea anilor ’70 sediul U.M. 0920/V3 Contrainformaţii şi Emigraţie, pe scurt filajul extern, se afla exact pe locul în care funcţionează astăzi sediul public al Serviciului de Informaţii Externe (în medalion – clădirea centrală SIE) . Vederea din satelit dezvăluie tot complexul care nu s-a schimbat prea mult de atunci. În spatele sediului public aflându-se o serie de clădiri în care funcţionau diviziile de contrainformaţii şi emigraţie (care cuprindea şi monitorizarea elementelor legionare şi iredentiste din comunităţile româneşti din diaspora). Divizia de Contrainformaţii a V3 avea două misiuni principale : o parte dintre ofiţerii CI  penetrau organele contrainformative străine, adică recrutau agenţi străini. O grupă separată avea misiunea de monitorizare a ofiţerilor români aflaţi la post, de protecţie a misiunilor diplomatice, comerciale şi diplomatice din străinătate.  Sediul V3 era dotat şi cu un poligon subteran de tir în care s-a antrenat mai târziu celebrul terorist internaţional Ilich Ramirez Sanchez Carlos Şacalul împreună cu acoliţii săi, pentru atentatele de la Radio Europa Liberă sau de la Geneva. După fuga generalului Ion Mihai Pacepa, trei sferturi din conducerea DIE  a fost schimbată. DIE a devenit CIE UM 0544.  U.M. 0920/V3 şi-a schimbat indicativul direcţiei în UM 0195. Noul şef al direcţiei Ioan Moţ, fiind ridicat la gradul de general la 21 august 1979 după ce a făcut parte din comisia de anchetă în cazul dezertării lui Pacepa.

Generalul Bolânu a 50-a aniversare

Şeful diviziei V3, mai cunoscută şi ca UM 0920/F era general maior Gheorghe Bolânu (vezi şi medalion), un apropiat al „trădătorului” Pacepa. În fotografie, Bolânu (plan îndepărtat, cu părul alb) îşi sărbătoreşte la New York cea de a 50-a aniversare alături de subordonaţii trimişi la post în SUA şi Canada. În dreapta lui, la masă, colonelul Raţă Căpăţână (cu mustaţă), consul acoperit la New York pe linei de emigraţie, mai ales pe linia “ostilă” cum era considerat preotul legionar Viorel Trifa. În rest, alţi consuli, cifrori şi soţiile lor. Bolânu şi-a dus la post, la New York şi nepotul, ofiţerul DIE Mircea Plăişanu, angajat de bază după ’90 la firma GELSOR.

Horotan

Primul din stânga la masă (în plan apropiat) este ofiţerul DIE Gheorghe Horotan ,  astăzi colonel în rezervă, nume conspirativ Horaţiu la New York (în centrală, nume conspirativ Horaţiu mai avea şi Nicolae Horodincă, un faimos defector SIE, acoperit la Washington). Horotan spiona sub acoperirea Direcţiei Econimice din MAE la ONU. Este văr primar cu generalul în rezervă Teodor Ileş – nume conspirativ Averescu, cunoscut în presă pentru afacerile profitabile desfăşurate cu banii statului (implicat în afaceri internaţionale cu armament, Romtehnica, Felix Telecom etc). În vara anului 1973, Ileş era ofiţer la divizia V1, spionând la Geneva. Întoarcerea lui Horotan de la post, în 1973, a coincis cu trădarea lui Pacepa. În imagine, la masă, în dreapta lui Horotan, soţia acestuia Augusta. După 1990, Augusta (ca şi Horotan, maramureşeancă de loc) a lucrat la Bancorex, de unde a ieşit la pensie. Ulterior, a apărut în firmele soţului alături de vărul Ileş.

Dumiru Roşu

Unul dintre subordonaţii generalului Bolânu la New York, colonelul (r) Dumitru Roşu de la divizia Emigraţie. Are un fiu cu soţia lui, fostă profesoară de biologie.

Dumitru Roşu este un talentat grafician, asigurând ilustraţia revistei Periscop, editată de Asociaţia Cadrelor Militare în Rezervă şi Retragere SIE.

De la stânga la dreapta : Doamna Georgescu –soţia ofiţerului “CI” Georgescu, cel care face poza, Ion Goriţă – viitor ambasador, Mariana Andreescu – traducător, Ilie Ceauşescu, un ofiţer de pe navă, o româncă din diaspora, ofiţerul “D” Emil Andreescu şi ofiţerul Dumitru (Mitică) Roşu.

 

Familia “CI” Georgescu (primii doi din stânga) pe puntea bricului Mircea.

 

Periscop – revista rezerviştilor SIE -grafica Mitică Roşu.

 

Ne mai auzim!

Patronul de la Cotroceni: inca o poveste (interesanta)

Opinia publică românească a rămas stupefiată după ce Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a comunicat la finele săptămânii trecute că la dosarul Alro (înregistrat la Secţia Penală sub nr. 6594/2/2010) nu au fost ataşate CD-uri cu interceptări telefonice. Dispariţia prin ascunderea sau distrugerea interceptărilor privind pe foştii consilieri ai preşedintelui Traian Băsescu, Theodor Stolojan şi Elena Udrea, pe soţul acesteia, Dorin Cocoş, şi pe alţii, după ce unele stenograme privind implicarea acestora în cazul Alro au fost făcute publice în mass-media în ultimele trei săptămâni, ar constitui un precedent deosebit de grav pentru instituţiile de justiţie şi de siguranţă naţională din România, de natură să declanşeze un scandal gen Watergate la Bucureşti. După cum se ştie, în 1974, în urma unei campanii asidue de presă şi a unei anchete tenace, preşedintele SUA Richard Nixon a trebuit să demisioneze din funcţie, sub ameninţarea demiterii sale de către Congres, după ce a refuzat predarea unor înregistrări deţinute de administraţia prezidenţială ori a distrus anumite părţi din înregistrări privind interceptările ilegale de la sediul Partidului Democrat. Cu trei săptămâni în urmă, spre disperarea şefilor Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a ajuns la cunoştinţa publică rezoluţia emisă de Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) în data de 28 ianuarie 2010, în dosarul nr. 30D/P/2007, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale faţă de Theodor Stolojan, Elena Udrea, Dorin Cocoş, ş.a., cu privire la suspiciunea de săvârşire a infracţiunilor de aderare şi sprijinire a unui grup infracţional organizat şi tentativă de subminare a economiei naţionale, motivându-se că faptele nu există. Grupul Stolojan – Udrea – Cocoş a fost albit printr-o rezoluţie întinsă pe 14 pagini, care a fost emisă după trei ani de la demararea cercetărilor asupra acestora, în ianuarie 2007. Rezoluţia este semnată de procurorul Valentin Horia Şelaru şi a fost emisă la scurt timp (o lună şi trei săptămâni) după realegerea lui Traian Băsescu în funcţia de preşedinte al României. Procurorul Şelaru a finalizat acest dosar după ce alţi trei procurori care au lucrat în cauză, respectiv procurorii şefi adjuncţi ai DIICOT, Ciprian Nastasiu şi Angela Ciurea, şi procurorul şef de birou Doru Ioan Cristescu, au trebuit să părăsească Parchetul, primii doi forţat, al treilea prin pensionare. De ce au trebuit să plece din DIICOT trei procurori profesionişti care au demarat şi au căutat să aprofundeze cercetările în această cauză ? Cum s-a ajuns ca această cauză complexă şi complicată să fie soluţionată cu NUP de un procuror anonim, adus din provincie (de la DNA Braşov) şi suspectat că ar fi ofiţer acoperit al unui serviciu secret ? Explicaţia trebuie căutată în atitudinea duplicitară şi obstrucţionistă manifestată în această cauză de Serviciul Român de Informaţii şi de Administraţia Prezidenţială, şi în conduita obedientă a procurorului general al României, Laura Codruţa Kovesi, faţă de abominabilul Traian Băsescu. Cercetările asupra grupului Udrea – Stolojan – Cocoş au fost începute în urma şi în baza unei sesizări a Serviciului Român de Informaţii care semnala Parchetului acţiuni concrete ale unui nucleu format din Vadim Benyatov, reprezentantul pentru Europa de Est al grupului financiar bancar multinaţional Credit Suisse First Boston – CSFB şi susţinător activ al Grupului Marco în România. Vitaly Maschitsky – preşedintele Grupului Marco, Valery Krasnov – vicepreşedintele Grupului Marco şi  Marian Daniel Năstase – preşedintele Grupului Marco pentru România, care a avut drept ţintă consolidarea unei importante reţele de sprijin formată din factori de influenţă la nivelul Administraţiei Prezidenţiale şi a Parlamentului României, care să susţină interesele conjuncturale şi strategice impuse de  entităţi ruseşti în domeniul energiei şi al materiilor prime strategice în România, în detrimentul intereselor economice naţionale. În calitate de acţionar majoritar la SC Alro SA, cel mai mare producător de aluminiu din Europa Centrală şi de Est şi cel mai mare consumator de energie electrică din România, Grupul Marco, concern multinaţional cu capital majoritar rusesc, a urmărit încheierea unor contracte de furnizare a energiei pe termen lung (12 – 15 ani) şi la un preţ redus, fiind suspectat că intenţiona să revândă o parte din energia contractată pe piaţa internă din ţara noastră, la preţuri mai mari decât cele de achiziţie. În perioada 3 iunie – 1 septembrie 2008, la cererea DIICOT, Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a autorizat interceptări şi înregistrări audio-video a mai multor persoane cercetate în dosarul nr. 30/D/P/2007, printre care se numărau şi Elena Udrea. Theodor Stolojan şi Dorin Cocoş. Fostul procuror şef-adjunct al DIICOT, Ciprian Nastasiu, a afirmat atât în cartea sa „Prădarea României”, în capitolul intitulat „S-a ajuns la cei mai apropiaţi consilieri ai lui Băsescu” (pag. 137 – 142), cât şi într-un interviu televizat că, de la data autorizării de către instanţă a activităţii de monitorizare (3 iunie 2008) şi până la data la care a solicitat instanţei prima prelungire a acestei activităţi (2 iulie 2008), nu a primit de la SRI niciun transcript al convorbirilor purtate de Udrea, Stolojan, Cocoş, şi ceilalţi. Mai mult, Ciprian Nastasiu a arătat că după ce a primit autorizarea şi a trimis cererea la SRI a fost chemat de colonelul Sorin Cozma, şeful departamentului SRI care se ocupa cu spionajul economic, care i-a spus că nu-şi mai menţinea opinia anterioară şi că nu împărtăşea punctul de vedere al procurorilor cu privire la implicarea acestor persoane de la nivel înalt în acţiunile grupului Marco, deşi cazul a fost demarat şi dezvoltat pe baza documentaţiei SRI. Totodată, acest colonel Cozma i-a spus tranşant că nu va facilita supravegherea sau monitorizarea întâlnirilor acestor persoane importante. Ciprian Nastasiu a mai arătat că în data de 3 iulie 2008, respectiv a doua zi după ce a solicitat prelungirea autorizaţiei de interceptare şi a informat instanţa că SRI a refuzat să se conformeze cererii făcute cu o lună înainte, a fost demis de procurorul general Laura Codruţa Kovesi din funcţia de procuror DIICOT. Fostul procuror şef de birou din cadrul DIICOT, Doru Ioan Cristescu, pensionat în 2009, a declarat recent că, după demiterea lui Nastasiu, SRI a transmis la dosar 60 – 70 de CD-uri, o parte în formă scrisă şi cea mai mare parte pe suport optic. Şi purtătorul de cuvânt al SRI, Marius Bercaru, a declarat recent că această instituţie a transmis DIICOT toate CD-urile cu interceptările autorizate în original. Unde se află atunci aceste CD-uri ? De ce nu au fost ataşate la dosarul cauzei ? Procurorul şef de birou Doru Ioan Cristescu a solicitat Administraţiei Prezidenţiale, printr-o adresă formulată în data de 6 iunie 2008, copii de pe memoriile, cererile şi petiţiile adresate de Grupul Marco, precum şi conţinutul celor solicitate de reprezentanţii acestui grup cu prilejul audienţelor acordate la Palatul Cotroceni. Potrivit lui Cristescu, Administraţia Prezidenţială a refuzat iniţial să transmită înscrisurile solicitate, motivând că solicitarea respectivă trebuie adresată preşedintelui Traian Băsescu, iar, după o nouă solicitare adresată acestuia, a primit înscrisurile solicitate, mai puţin stenogramele cu discuţiile purtate cu prilejul audienţelor, care constituiau o probă scrisă pertinentă şi concludentă. Motivarea rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale este vădit netemeinică, fiind în mare parte de-a dreptul hilară. Procurorul Valentin Horia Şelaru realizează mai mult o motivare filozofico-economică decât una juridică pentru soluţia emisă, invocând dispoziţiile Constituţiei României referitoare la libertatea economică şi la dreptul de petiţionare, precum şi faptul că România a optat pentru modelul de piaţă liberalizată în domeniul energiei, model utilizat în Europa. Cu multă largheţe, procurorul care a dat NUP motivează că măsurile procesual penale utilizate pentru completarea materialului probator – interceptări şi înregistrări audio –au infirmat ipoteza potrivit căreia, pe de o parte, învinuitul Vadim Benyatov şi numiţii Vitaly Maschitsky, Valery Krasnov  şi  Marian Daniel Năstase ar pregăti comiterea infracţiunii de subminare a economiei naţionale, iar, pe de altă parte, numiţii Elena Udrea, Theodor Stolojan, Dorin Cocoş ş.a. n-ar fi avut o participaţie penală la această faptă penală. Procurorul Şelaru invocă sau, mai bine zis, bate şeaua de numai puţin de patru ori în cuprinsul rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale că reprezentanţii Grupului Marco au avut un interes legitim în negocierea şi asigurarea pentru SC Alro SA a unor contracte de furnizare a energiei pe termen lung (12 -15 ani), în scopul de a obţine un preţ predictibil la energie, în condiţiile în care acest preţ reprezenta 35% din costurile aluminiului produs. În cazul Elenei Udrea, procurorul Şelaru recurge la o motivaţie mai mult decât hilară, de-a dreptul absurdă: „… împrejurarea că la data  la care aceste discuţii sau întâlniri s-au derulat, respectiv anii 2005 – 2006, Elena Udrea – soţia lui Dorin Cocoş, ocupa funcţia de consilier de stat şi şef al Cancelariei Prezidenţiale, este un element de notorietate care nu schimbă starea de fapt, probele excluzând existenţa unei suspiciuni ori a vreunei legături cu fapta penală care este dovedită că nu a fost comisă”. În cazul soţului Elenei Udrea, procurorul Şelaru motivează că „este probat faptul că Daniel Năstase a avut discuţii cu Dorin Cocoş pe teme care privesc mediul de afaceri”. Având în vedere stenogramele date recent publicităţii, ca să excludă orice suspiciuni şi să dovedească ca fapta nu a fost comisă, ar fi fost logic şi necesar ca procurorul Şelaru să-şi pună şi să pună  următoarele întrebări: De unde ştia soţul doamnei consilier prezidenţial Elena Udrea la ce oră şi în ce salon urmau să fie primiţi în audienţă reprezentanţii Grupului Marco la Palatul Cotroceni? De unde puteau şti reprezentanţii Grupului Marco ce rezoluţie a pus preşedintele Traian Băsescu pe memoriul SC Alro SA şi ce intervenţii a făcut acesta şi consilierul prezidenţial Theodor Stolojan la ministrul Economiei, Codruţ Şereş ? Pe ce s-a bazat ministrul Şereş când a afirmat că reprezentanţii SC Alro SA au umblat cu valize cu milioane de dolari la Palatul Cotroceni ? Pe ce s-a bazat fostul procuror şef adjunct al DIICOT, Ciprian Nastasiu, când a afirmat că a aflat în cursul anchetei că reprezentanţii ruşi ai Grupului Marco au avut două întâlniri cu consilierii prezidenţiali Elena Udrea şi Theodor Stolojan la hotelul Elenei Udrea din Bucureşti, ocazie cu care s-ar fi dat suma de patru milioane de euro ? De când aranjarea unor audienţe la nivelul Administraţiei Prezidenţiale, precum şi a unor intervenţii la nivel de preşedinte al României sau de consilieri prezidenţiali reprezintă simple discuţii despre mediul de afaceri ? De ce nu au fost efectuate cercetări asupra numiţilor Elena Udrea, Dorin Cocoş şi Theodor Stolojan şi sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă ? Preşedintele Traian Băsescu şi pupila sa Elena Udrea încearcă acum să dreagă busuiocul invocând că problemele SC Alro SA cu „băieţii deştepţi din energie” erau de notorietate în mediul politic şi în mediul de afaceri, iar sprijinirea acestei firme era o chestiune de interes naţional. Mai mult, preşedintele Băsescu încearcă să arunce pisica în curtea PSD, afirmând că privatizarea dubioasă a Alro s-a realizat în timpul guvernării Adrian Năstase, respectiv în anul 2002. Da, este adevărat că privatizarea Alro a fost finalizată în timpul guvernării Năstase. Numai că sforile privatizării acestei societăţi strategice au fost trase anterior de trioul Traian Băsescu – Valeriu Stoica – Theodor Stolojan. Privatizarea Alro a fost iniţiată, în cadrul unui program PSAL (II) încheiat cu Banca Mondială în anul 1999, când Valeriu Stoica era vicepremier şi ministru al justiţiei în Guvernul Radu Vasile, iar Traian Băsescu era ministrul transporturilor şi negociator şef al Guvernului cu Banca Mondială în ce priveşte programul PSAL, în timp ce Theodor Stolojan era angajat la Banca Mondială. Mai mult, prin Hotărârea Guvernului României nr. 374/1999, ministrul Traian Băsescu a fost desemnat coordonator al programului de privatizare PSAL care viza societăţi strategice cu capital majoritar de stat ca Petrom, Sidex, Alro şi Alprom. Traian Băsescu a devenit în perioada respectivă un fel de proconsul economico-financiar al guvernelor Radu Vasile şi Mugur Isărescu. În timpul audierilor Comisiei pentru suspendarea preşedintelui României constituită în 2007, în contextul unor acuzaţii aduse pe tema aproprierii de proprietarii ruşi ai industriei de aluminiu din ţara noastră, Traian Băsescu a fost reclamat că a introdus, cu de la sine putere, ocolind plenul Guvernului, Alro şi Alprom pe lista societăţilor incluse în PSAL. Atunci şi ulterior, Valeriu Stoica a asigurat consilierea şi reprezentarea juridică a firmei Alro prin firma sa de avocatură, cu privire la care s-a vehiculat în presă că încasa  de la Alro onorarii de 20.000 de euro lunar pentru consultanţă juridică. După ce au revenit împreună la putere în decembrie 2004, marii apărători ai interesului naţional, Traian Băsescu, Valeriu Stoica şi Theodor Stolojan, s-au gândit să mai pună o vorbă bună ori să mai facă o faptă bună în beneficiul şi pentru prosperitatea Alro. Având în vedere dispariţia CD-urilor cu interceptări din dosarul Alro, acuzele privind atitudinea obstrucţionistă a Serviciului Român de Informaţii şi a Administraţiei Prezidenţiale, îndepărtarea a trei procurori profesionişti care au lucrat în dosar,  motivarea netemeinică, chiar hilară, a rezoluţiei de neîncepere a urmăririi penale emise în cauză de un procuror relativ anonim, suspectat că ar fi ofiţer acoperit al unui serviciu secret, precum şi împrejurarea că în cauză nu au fost efectuate cercetări şi sub aspectul infracţiunii de trafic de influenţă, consider că nu ar strica efectuarea unei anchete parlamentare (facute public), care să clarifice inclusiv circumstanţele implicării preşedintelui Traian Băsescu şi a unor colaboratori importanţi şi apropiaţi (Theodor Stolojan, Valeriu Stoica, Elena Udrea) atât în privatizarea SC Alro SA cât şi în obţinerea unor contracte pentru energie ieftină pe o perioadă îndelungată în beneficiul acestei companii private cu capital străin.

Ne mai auzim!

Un adevar, nu facatura…

Dragii mei, nu v-am uitat! Nu am uitat pe cei din Transelectrica. Sunt multe gunoaie ramase (din perioadele precedente baicusiene, cat si aduse). O sa continuam, probabil, dupa definitivarea “sarcinilor” de reorganizare. Pana atunci… inca un episod din viata patronului de la Cotroceni (episod real):

si, unul din fructele stricate ale “iubirii” lui (probabil, acelasi scenariu):

Imi vine sa vomit! yeah….

Ne mai auzim!

Pentru fetele vesele…

Anul 2010 a fost unul plin de scandaluri sexuale. Au aparut multe poze si filmulete cu vedete surprinse in intimitatea lor, iar sexualiatatea multora a ridicat semne de intrebare.

In functie de prezicerile astrologilor pentru 2011 ne putem da seama daca doamnele si domnisoarele din Romania ne vor surprinde anul urmator cu picanterii sexuale. Va invitam sa cititi mai jos ce spune horoscopul erotic despre fiecare zodie in parte.

BERBEC (21 Martie – 20 Aprilie)

“Sunteti deschis explorarii de noi pozitii si incercati chiar si jocurile erotice un pic mai dure”

TAUR (21 Aprilie – 21 Mai)

“Pentru nativele de sex feminin, orice act sexual intr-o perioada in care renuntati la formele de contraceptie poate insemna o sarcina.”

GEMENI (22 Mai – 21 Iunie)

” Desi sunteti mare amator de mangaieri si sarutari, majoritatea actelor sexuale vor fi gale, rapide si intense.”

RAC (22 Iunie – 22 Iulie)

“Pozitia recomandata: misionarul. Ajungeti la orgasm cu greu si doar cu parteneri mai in varsta decat dumneavoastra.”

LEU (23 Iulie – 22 August)

“Redescoperiti gustul sexului oral si placerea provocata de sexul dur.”

FECIOARA (23 August – 21 Septembrie)

“Ajungeti la orgasm cu varsatori, balante si cu ajutorul unor jucarii sexuale. Nu va recomandam sexul in autovehicule in miscare, e posibil sa va raniti.”

BALANTA (22 Septembrie – 22 Octombrie)

“Pozitia recomandata: in picioare. Ajungeti la orgasm fara sa vreti, spre uimirea oricarui partener.”

SCORPION (23 Octombrie – 21 Noiembrie)

“Primavara sarutati, vara lingeti, abia din toamna reusiti sa aveti parte si de penetrari in fiecare saptamana.”

SAGETATOR (23 Noiembrie – 20 Decembrie)

“Nu va recomandam reprize de sex anal neprotejat si nici jucariile erotice dure, ramaneti la catusele de plus.”

CAPRICORN (21 Decembrie – 19 Ianuarie)

“Pozitia recomandata: cea a lenesului. Ajungeti la orgasm la cateva minute dupa penetrare, dar asta numai cu nativi din pesti.”

VARSATOR (20 Ianuarie – 18 Februarie)

“Incercati sa va mariti apetitul sexual cu sms-uri obraznice, iesiri in natura sau jucarii erotice.”

PESTI (19 Februarie – 20 Martie)

“Va place sa puneti mana in zonele moi ale partenerului si faceti sex oral de fiecare data cand aveti posibilitatea.”

Patronul de la Cotroceni: o noua fila de poveste

“Să trăiţi bine!”, sloganul cu care Traian Băsescu a câştigat două mandate de preşedinte, nu e valabil pentru cetăţenii obişnuiţi, ci doar pentru partidul prezidenţial şi pentru clientela politică portocalie, iar mai nou, şi pentru firmele ofiţerilor din serviciile secrete. Nici nu e de mirare, având în vedere afinitatea ultracunoscută a preşedintelui pentru serviciile secrete.

Teodor Ilieş, general SIE în rezervă, este acţionarul majoritar al firmei Felix Telecom, o societate comercială care, în doar un singur an (2009-2010), a câştigat 7,8 milioane euro din contractele cu diverse instituţii ale statului.

Generalul Ilieş a lucrat în structurile secrete externe şi înainte de 1989. El a fost unul dintre ofiţerii CIE implicaţi în operaţiunile legate de Aportul Valutar Special. Misiunile lui Teodor Ilieş erau cele conexate la comerţul cu armament şi lucra sub acoperire, ca diplomat, în Elveţia.

Datorită relaţiilor sale şi funcţiei pe care generalul Ilieş a deţinut-o în SIE, societatea sa comercială Felix Telecom a făcut parte din Comitetul de Sprijin al Summitului NATO din 2008, desfăşurat la Bucureşti. Firma lui Ilieş a asigurat sistemele integrate de telecomunicaţii utilizate de SRI şi ziariştii straini în timpul summitului.

Ca să înţelegem mai multe despre cine stă de fapt în spatele acestei firme deţinute în acte cel puţin de generalul SIE Teodor Ilieş, trebuie făcută o scurtă incursiune în businessurile obscure ale anilor ’90. În 1992, vechea întreprindere de stat ICE Felix s-a transformat în Felix Telecom SRL. În acel moment, întreprinderea de calculatoare deţinea 25% din acţiunile Felix Telecom. Un al doilea asociat fondator era ICE Terra, cu 5%. ICE Terra era nimeni alta decât acea societate prin care vechea Securitate făcea contrabandă cu armament, exact în perioada în care mogulul bun al lui Traian Băsescu, George Constantin Păunescu, era pe directorul din Ministerul Comerţului Exterior care se ocupa de operaţiunile ICE Terra. Bancorex, banca de comerţ exterior cu care lucra spionajul românesc comunist (devalizată după 1989 şi de George Constantin Păunescu), deţinea 10% din Felix Telecom. Iar o firmă privată a aceluiaşi George Constantin Păunescu, încă 5%. În 1994, acţionar majoritar, cu 51%, devine Telrad Telecomunication, un holding israelian cu legături puternice cu Mossad-ul. În 1998, sindicatele din Israel vând Telrad. Un an mai târziu, în 1999, noul proprieter al Telrad a cumpărat şi restul procentelor din Felix Telecom, ajungând să deţină 95% din această societate. În 2001, Telrad îşi vinde participaţiunile către offshore-ul Mares Overseas din Belize, care, la rândul lui, va vinde mai departe către Zostex Enterprises Ltd, o căsuţă poştală din Cipru. Aceste ultime două firme fantomă sunt reprezentate de acelaşi avocat israelian, Mordechai Mintzer. Avocatul îl reprezenta pe Rony Lerner, fost ofiţer al armatei israeliene, în prezent cunoscut dealer de armament. Până în 2003, firmele lui Lerner au făcut afaceri bănoase cu Romtehnica şi cu Romarm. La finele anului 2003, Rony Lerner este pus sub acuzare în Israel pentru trafic cu arme. În mod miraculos, Lerner vânduse, cu doar o lună înainte de a fi anchetat, pachetul majoritar al Felix Telecom generalului SIE în rezervă Teodor Ilieş.

Cea mai recentă afacere a controversatei firme a generalului SIE Teodor Ilieş cu structurile de ordine şi siguranţă naţională s-a încheiat chiar în data de 8 noiembrie 2010. Felix Telecom a primit de la UM 0296 Bucureşti un contract în valoare de 51.000 euro, pentru “furnizarea de echipamente pentru uniformizarea şi modernizarea centralelor telefonice”.

Şi Serviciul de Telecomunicaţii Speciale, serviciul secret care a jucat un rol decisiv în noaptea de 6 decembrie 2009, la numărarea voturilor la alegerile prezidenţiale, a achiziţionat echipamente de la Felix Telecom. În 24 septembrie 2010, STS a achiziţionat de la Felix Telecom, prin negociere directă, fără publicarea unui anunţ de participare, echipamente de acces radio de bandă largă pentru sediul central. Valoarea contractului a fost de 40.000 euro. STS a făcut această achiziţie prin negociere directă cu Felix Telecom, motivând lipsa unei licitaţii astfel: “Lucrările, produsele şi serviciile în cauză pot fi furnizate de un anumit ofertant (Felix Telecom), din motive tehnice”.

Anul trecut a fost un an benefic pentru afacerile generalului SIE Ilieş. Firma sa a primit de la UM 0461 Bucureşti, în data de 30 septembrie 2009, un contract în valoare de 1.511.300 lei pentru furnizarea unei maşini offset şi a echipamentelor de întreţinere aferente. Pentru Felix Telecom, aceasta nu a fost singura afacere avantajoasă pe care a făcut-o cu MApN. La sfârşitul anului 2006, Felix Telecom a primit de la MApN suma de 2,7 milioane euro pentru realizarea şi întreţinerea Sistemul de Intranet Militar. În acea perioadă, ministrul Apărării era baronul PD Sorin Frunzăverde.

În 11 mai 2009, Hidroelectrica a atribuit firmei lui Ilieş un contract în valoare de 671.605,99 lei fără TVA pentru furnizarea de sisteme de rezervă pentru comunicaţii (societate de la care parasuta de la Plescoi ar mai fi vrut si ea “niste” watts – o alta poveste, insa).

Însă adevăratul tun al anului 2009 pentru firma Felix Telecom a fost contractul în valoare de 6,5 milioane de euro fără TVA, acordat în data de 10 septembrie de Ministerul Finanţelor Publice pentru furnizarea de echipamente radio şi de telecomunicaţii.

Cine spunea că cei din SRI nu se înţeleg deloc cu cei din SRI se înşală. Iată că, atunci când e vorba despre bani mulţi, dispare orice orgoliu sau neînţelegere profesională. Institutul pentru Tehnologii Avansate, care este parte a SRI, a acordat firmei generalului Ilieş un contract în valoare de 962.200 lei pentru furnizarea de cartele de semnalizare şi sisteme de securitate Blade Center.

Şi UM 0269 Bucureşti a atribuit firmei Felix Telecom două contracte, primul, în valoare de 11.941 lei pentru furnizarea de echipamente IT, iar al doilea, în valoare de 350.000 lei, pentru furnizarea şi întreţinerea unui sistem de videoconferinţe.

Ne mai auzim!

Romania-tara unde s-a intalnit hotu’ cu prostu’

Din cand in cand mai citesc si eu ziarele, ma mai uit pe la televizor si ceea ce vad mi se pare o punere in scena proasta, cu actori cabotini, scenariu scris pe genunchi, regizorul beat crita mai tot timpul, iar spectatorii pleacand din sala cate unul, pe rand, ingretosati. Asta e Romania de azi, o scena subreda, pe care se dau in stamba cativa clovni imbuibati!

Ceea ce mi se pare de neinteles este cum de piesa asta se joaca atatia ani la rand, fara ca cineva sa traga cortina definitiv. Unde mai pui ca spectatorii platesc bani grei pentru a asista la spectacolul asta grotesc!

Cum spuneam in titlu, Romania este tara unde si-au dat intalnire de ceva vreme, hotii si prostii. Fara cei din urma, multi , primii n-ar fi rezistat si ori ar fi stat in banca lor, ori ar fi plecat de mult de pe-aici. Din pacate, lucrurile stau cum nu se poate mai prost, iar hotii isi fac treaba mai bine ca oricand! Prostii actuali, noi, multimea adica, asa au fost invatati de parintii lor, sa taca, sa fie respectuosi cu autoritatile, cu statul, cu sefii, cu batranii, etc. Nu conteaza ca statul ne fura precum un talhar in plina zi, ca mosii au devenit niste depravati si niste libidinosi perversi, ca profesorii nu mai predau decat in particular, pe bani grei, ca doctorii ne gresesc diagnosticul si ne omoara cu zile, in goana lor dupa avere, ca politistii apara infractorii, de la care primesc sume mari, ca popa nu ne ingroapa decat daca dam taxa de ingropaciune, ca functionarul ne plimba pentru o hartie luni de zile, daca nu-i dam ceva, ca avocatii stiu mai putin despre legi decat mine, iar cand stiu isi aleg clientii doar dupa marimea pungii, ca trag sfori peste sfori, tot pe bani si infractorii scapa nepedepsiti, ca avem sefi incompetenti care nu stiu nici macar ce cauta acolo, in functie, astea nu mai conteaza. Traim intr-o letargie vecina cu somnambulismul, din care sanse sa ne trezim eu nu prea intrevad.

Da, asta au facut parintii nostri, asta facem si noi si probabil si copiii nostri vor face la fel candva, daca nu ne trezim odata! Iar in cazul in care nu ne vom trezi, traditia de a tacea si a inghiti se va transmite mai departe generatiilor urmatoare, pana , probabil la disparitia completa a oamenilor verticali din aceasta tara. care pe zi ce trece sunt tot mai putini, tot mai rari, mai umili, mai resemnati. Asta daca nu pleaca din tara cu primul tren!

Ce e de facut, va intreb? Stam cu nasul in paturica, ne mirosim basinile reci si bodoganim la televizor, ori la o bere cu amicii? Asta facem de 60 de ani, am rezolvat ceva? Nimic!

Uitati-va in jurul vostru, la vecinii nostri din Europa. Ce se intampla acolo, de ce la ei lucrurile merg oarecum binisor? Va spun eu, pentru ca n-au permis umilinta, n-au permis nimanui sa se cace in capul lor, la prima tentativa i-au luat de guler si le-au tras un cap in gura! Pentru intentia de a scoate o lege nepopulara, muncitorii din Franta spre exemplu ar iesi cu mic cu mare in strada, ar da cu pietre in cladirea guvernului, ar incendia masini, toata presa ar urla la unison, opinia publica ar fi si ea prezenta, strainatatea ar transmite in direct, iar guvernantii s-ar face de un mare cacat! Iar a doua zi ministrul de resort ar demisiona si s-ar duce in pizda masii!!

La noi cum se procedeaza? Se mormaie, se injura printre dinti, se varsa nervii pe nevasta si copii, se bea, se pleaca din tara. Atata tot. Spre folosul cui? Al hotilor, evident.

Tara se duce de rapa, oameni buni, asta e sfarsitul! Vor ramane aici doar hotii, tiganii si curvele, pe langa cei cativa prosti care vor munci pentru ei. Ce faceti!! Ce facem!!! Treziti-va! Si mai presus de orice, sa nu va fie frica. Frica paralizeaza vointa, inhiba initiativa, stopeaza procesul de gandire! N-aveti de ce sa va fie frica! Daca va e frica, va imbolnaviti si muriti. Asta se urmareste, genocid prin frica, exterminare prin teroare! Da, recunosc, e ceva nou, sofisticat, nu-i poate inviunui nimeni de genocid! Dar asta se intampla! Fiti obraznici, aveti indrazneala, spuneti-va deschis punctul de vedere, aratati-va coltii, refuzati dogme, refuzati sa mai executati orbeste. Promovati valorile, inchideti televizorul la manele si cururi. Refuzati tot ce va dau ei, nu mai luati spaga, nu mai dati spaga!

Faceti exact opusul a ceea ce faceati pana acum! Iesiti din casa, mergeti la teatru, faceti miscare, mancati mai sanatos. Daca nu mai puteti, nu mai platiti taxele, ratele la banci, ce-au sa ne faca? Ce-au sa ne ia! Luati liderul de sindicat si starngeti-l de coaie: ba tu ce mortii matii faci aici, pe cine sustii tu? Bagati frica in ei, ridicati tonul, cereti-i socoteala pentru banii cheltuiti. Anuntati orice neregula autoritatilor, pana la urma trebuie sa dea curs. Reclamati orice vi se pare suspect. Nu credeti o iota din ce va spun autoritatile, nu e decat praf in ochi, adevarul este exact invers! Fiti sceptici cand primiti o prima, ori o promovare, atentie mare, s-ar putea sa vi se ceara ceva in schimb. Ca atare, puneti de la inceput conditii.

Ar mai fi de spus, dar am obosit . Ne mai auzim, cat de curand. Asta e doar inceputul.

Patriotism?

Legiunea Arhanghelului Mihail, numită pe scurt Mişcarea Legionară, a fost o organizaţie naţionalistă (patriota as spune eu, pana la Sima) din România interbelică, creată la data de 24 iunie 1927 de către Corneliu Zelea Codreanu. Organizaţia a avut un caracter mistic-religios, violent anticomunist, antisemit şi antimasonic.

Pe lângǎ Zelea-Codreanu, alţi fondatori ai mişcării legionare au fost Ion Moţa, Radu Mironovici, Corneliu Georgescu şi Ilie Gârneaţă.

În anul 1930 Corneliu Zelea Codreanu înfiinţează o organizaţie anexă a Mişcării Legionare, intitulată Garda de Fier, organizaţie care să cuprindă în rândurile sale orice partid sau grupare, indiferent de adversităţile politice, care doreşte să lupte împotriva expansiunii comunismului din URSS. După aceasta Mişcarea Legionară a fost denumită uneori şi Garda de Fier.

Despre originile mişcării, Neagu Djuvara scrie: “Să nu credeţi, cum spun adversarii Mişcării Legionare, că a fost o copie a nazismului sau a fascismului. Mişcarea Legionară a fost o mişcare autohtonă, născută din grupări studenţeşti anticomuniste”

Legiunea nu a avut un program politic oficial. În cuvintele lui Corneliu Zelea-Codreanu, “Ţara aceasta piere din lipsă de oameni, nu din lipsă de programe. Aceasta este părerea noastră.“ (chestiune absolut prezenta). Pentru alegerile parlamentare din 1933, însă [...] “legionarii s-au pregătit de alegerile din ţară cu un program atât de violent fascist, antisemit si antioccidental, încât liberalul I. G. Duca, însărcinat de rege să organizeze alegerile, a crezut de cuviinţă să interzică participarea la alegeri a Gărzii de Fier”.

La 10 decembrie 1933, prim-ministrul liberal Ion Gheorghe Duca a scos Garda de Fier în afara legii. Membrii Gărzii au ripostat la 29 decembrie prin asasinarea premierului Duca în gara din Sinaia.

În alegerile din 1937, Legiunea a fost al treilea partid după Partidul Naţional Liberal şi Partidul Naţional-Ţărănesc, obţinând 15,5% din sufragii. Regele Carol al II-lea se opunea legionarilor şi i-a ţinut în afara guvernului până la abdicarea sa în Septembrie 1940.

Codreanu a fost arestat, închis în aprilie 1938 şi ucis de jandarmi (prin strangulare) în luna noiembrie a aceluiaşi an, împreună cu un număr de legionari, în timpul înscenării unei încercări de evadare. Codreanu şi ceilalţi legionari deţinuţi este foarte probabil să fi fost executaţi din ordinul regelui Carol, poate şi ca reacţie la asasinarea unei rude a politicianului Armand Călinescu.

În martie 1939 Armand Călinescu a format un nou guvern. La 21 septembrie 1939 a fost asasinat de legionari la Bucureşti, ca act de răzbunare pentru moartea lui Codreanu.

În primul an al războiului România a rămas neutră, dar a fost obligată să cedeze teritorii în urma pactului Ribbentrop-Molotov, semnat la 23 august 1939. Pe baza acestui aranjament germano-sovietic, URSS a transmis un ultimatum României cerând cedarea imediată a Basarabiei, Bucovinei şi Herţei. La 4 septembrie 1940, sub presiunea opiniei publice (marea demonstraţie de la Bucureşti) manipulată de agitatori legionari, regele Carol al II-lea l-a chemat la putere pe generalul Ion Antonescu, care se afla cu domiciliu forţat la o mănăstire, cu condiţia să formeze un guvern de uniune naţională. Legiunea a încheiat o alianţă cu Antonescu, formând un guvern al “Statului Naţional Legionar”. Partidele politice istorice au refuzat să participe oficial la un astfel de guvern, împreună cu legionarii (la procesul său, Antonescu a declarat ulterior că guvernul de uniune naţională nu a fost creat datorită „poltroneriei” liderilor politici).

A doua zi după formare Antonescu (al carui descendent se crede muistul de Crin Antonescu – rusine) a cerut şi a obţinut anularea constituţiei şi a Parlamentului, apoi, printr-un puci reuşit, l-a forţat pe Carol al II-lea al României să abdice în favoarea fiului său, voievodul Mihai (17 ani), care l-a vandut rusilor sa-si salveze pielea, putin mai tarziu.

Ne mai auzim!

Basescu, gunoi ce esti…tic-tac, tic-tac…

“Isprava de ieri, de la tropăiala organizată cu ocazia zilei naționale, e doar încă un episod din serialul de mare succes: “Hai să facem țara poștă!”.  Pe scurt, la defilarea/țopăiala/aglomerația militară organizată pentru sărbătorirea zilei naționale, șeful statului ar fi trebuit să primească onorul din partea gărzii, care și ea era tot de onoare. În lipsa lui Băsescu, despre care știm cu toții că era, este și rămâne dus, cel care ar fi trebuit să primească onorul, după toate regulile, ar fi trebuit să fie șeful Senatului. Cum suntem în România și pe aici ne doare la fix 3 centimetri de la intarea în cur de orice fel de reguli, bun simț etc., nu era să ratăm ocazia ca tocmai de ziua națională să ne mai facem puțin de rahat. Așa că garda a prezentat onorul lu’ băiatu’ ăla mic, tâmpit și repezit care își imaginează că e prim ministru. Schimbare intervenită cu 10 minute înainte de începerea manifestării, la solicitarea lui Băsescu- dacă e să ne luăm după Boc. În mod firesc, pe Geoană l-au apucat dracii. Asta e istoria.

Bun. Personal n-am habar de ce i s-a aprins lui Geoană fitilul. Poate e doar un bâzdâc personal și s-a simțit din nou lovit în ambâțul propriu și personal de flacăra mov. Nici nu are importanță. Un lucru e clar. Ordinea de precădere, în căcatul ăsta pe care absolut fără niciun rost ne încăpățânăm să-l mai numim “statul” român, e stabilită de constituție. Există, pe lângă asta, niște prevederi foarte clare, în rânduielile militare, care stabilesc de asemenea cine și în ce ordine poate primi onorul din partea gărzii. Iar aici lucrurile sunt clare: după președinte, urmează președintele Senatului. Punct. Aici nu e loc de “vrea/ nu vrea pula mea”, îmi place/nu-mi place mecla lui Geoană. Mie nu-mi place nici muianul, nici apucăturile, nici familia lui Băsescu. Dar regula spune că el e primul la primit dedicații de la fanfară. Aceeași regulă spune că, după ce o fi el suspendat și demis – eu sper că iute!- urmează președintele Senatului. Care se întâmplă să fie Geoană. Apoi președintele Camerei Deputaților, care se întâmplă să fie o infractoare care ar fi trebuit să fie la pârnaie.

Toată povestea asta ar putea părea lipsită de importanță, în balamucul care se numește România. Nu e deloc așa. Pentru că istoria asta este simptomatică. Arată halul în care a ajuns statul român, importanța pe care o are ordinea de drept. Dar mai ales nesimțirea fără limite a derbedeilor care alcătuiesc actuala putere.

Mai întâi mi se pare de o nesimțire scandaloasă absența lui Bălălău. Care dă cu flit zilei naționale, pen’ că voia să bea o cinzeacă și să tragă aghioase la reuniunea sulii de la Astana. Reuniune care ne interesează fix cât ne interesează ce cârlig folosește Mirel Buduhală când dă la răpitor. Și la care reuniune tot ce a putut face a fost să deranjeze lumea cu sforăitul și bășinile lui.

Apoi, în lipsa lui, există un text constituțional, o ordinde de drept, care stabilește cine și ce face cu trompeta. Sau ar trebui să existe, dacă am fi un popor sănătos la cap și am da de pământ cu derbedeii ăștia. Pentru că este inadmisibil ca, atunci când pleacă el la futut, la somn sau la biliard, să aibă impresia că stabilește, cariciul lui în locul legii, cine ce să facă. În mintea lui puțină și complet distrusă de alcool, România e proprietatea lui personală, în care el face orice îi străbate lui neuronul.  Pentru povestea de ieri ar trebui suspendat. Și-a făcut fiica subdezvoltată intelectual europarlamentar. Și noi plătim. Și-a pus putoarea personală ministresă, funcție din care rupe banul public la greu. Și noi plătim. Pe la reuniunile importante ia, în numele nostru, flegme în  ochi. Și noi plătim. Împreună cu gașca de derbedei a dus țara în haos, a făcut economia ferfeniță. Și noi plătim. A venit vremea să plătească și el.

Repet, episodul de ieri poate părea lipsit de importanță pe lângă avalanșa de porcării care se revarsă peste țară. Dar descrie perfect nivelul sub-bananier la care am ajuns.”

Concept original al http://moshemordechai.wordpress.com/

Reindecembrire

Valabil pentru toti portocalii si nu numai, rosii, albastri…

O poezie… de decembrie

 

Povestea abominabilului continua…

În timp ce guvernanţii se plâng că bugetul e mai sărac ca niciodată şi trebuie tăiat tot ce se poate tăia (lefuri, pensii etc) există zone unde se face o adevărată risipă de bani publici. Un exemplu foarte bun în acest sens este Autostrada  Arad – Timişoara, ale cărei lucrări au demarat în luna august 2009. Din start, această autostradă a fost privită ca o pradă extrem de suculentă de mai mulţi afacerişti din vestul ţării, bine legaţi la conductele cu bani publici. Iar când este vorba de sute de milioane de euro, miza este într-adevăr foarte mare. Rezultatul: costuri mai mari şi întârzieri în execuţie.

La începutul lunii iulie, scăpând de o remaniere care i se fluturase în faţă, ministrul Transporturilor Radu Berceanu a descins într-o nouă vizită la şantierul autostrăzii Arad – Timişoara. În stilul deja caracteristic a lansat câteva ameninţări în stânga şi în dreapta – atent ca acestea să fie prinse de camerele de luat vederi –  întorcându-se la Bucureşti cu sentimentul datoriei împlinite. Nu înainte de-a ameninţa cu rezilierea contractului cu constructorii autostrăzii. Este vorba de o asociere dintre firmele Astaldi (Italia) şi FCC Construccion (Spania) care au câştigat licitaţia pentru execuţia respectivului tronson, în contul sumei de 135 milioane de euro. Ce a uitat ministrul să spună este faptul că aceşti constructori au fost de multe ori în imposibilitatea de a-şi face treaba din cauza unor dispute pe marginea degrevării de sarcini a terenului pe unde urmează să treacă autostrada. De menţionat că lucrările au demarat în luna august 2009, aproape simultan cu cele de pe Autostrada Szeged – Mako (la 8 km de graniţa cu România) din Ungaria, dându-se astfel startul la o adevărată competiţie. Nu mai trebuie probabil spus în ce stadiu avansat sunt ungurii în acest moment.

Un pont pentru Indiana Jones

La început, în mai puţin de o lună, aproape întreaga lungime a viitoarei autostrăzi (32 de km) a fost decopertată într-un adevărat tur de forţă al celor două firme. Dar lucrările au intrat în impas din cauza certificatului de descărcare arheologică. Certificat care a ajuns miza unor dispute dintre unele firme de măsurători cadastrale care şi-au descoperit subit mari aptitudini pentru arheologie. De menţionat că lucrările de descărcare arheologică sunt atributul exclusiv al arheologilor, iar nu al unor firme cu spate politic. Şi nu este puţin să te trezeşti pe cap cu o pleaşcă de cîteva milioane de euro, doar pentru că te pui să cauţi nişte cioburi, pe care, dacă le găseşti, trebuie să le muţi câţiva metri.

Astfel în septembrie 2009, la o întâlnire pe tema descărcării arheologice, între reprezentanţi ai constructorilor, beneficiarilor şi finanţatorilor lucrării, a participat şi Florin Draşovan, arheolog în cadrul Muzeului Banatului, membru al Comisiei Naţionale de Arheologie, adică exact forul care dă „verde” pentru descărcările arheologice. Draşovan a venit însoţi de Mircea Stoian, director şi co-acţionar al firmei Gauss din Timişoara. De remarcat că al doilea acţionar al acestei firme cu topografie şi cadastru este deputatul liberal de Timiş, Claudiu Ţaga. Draşovan a prezentat firma în cauză drept singura în măsură să execute lucrările de descărcare arheologică. Întrebat care este preţul, Stoian a spus sec: 2,8 milioane de euro. Chestionat în cît timp ar putea finaliza lucrarea, el a avansat termenul de un an. Ori termenul de execuţie al întregii lucrări este de doi ani. Întrebat dacă nu poate executa lucrarea mai rapid, Stoian a înmărmurit asistenţa: „Da, se poate dar cu 10 milioane de euro”. Constructorii italieni şi spanioli erau în pragul de-a face atac de panică la auzul acestei sume care sfida bunul simţ. Era exact preţul a doi km de autostradă. Ulterior acestei discuţii au apărut în presă declaraţiile virulente ale ministrului Radu Berceanu, ulterior ale preşedintelui Traian Băsescu împotriva arheologilor. Numai că, între timp, pe fir intrase firma de esenţă PD-L, Geolink, care a avansat preţul de şapte milioane de euro pentru aceeaşi lucrare. Acţionar neoficial al acestei firme este, spun surse neoficiale, Horaţiu Moldovan, membru PD-L şi şef al Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară (OCPI) Timiş. Fiindcă nu avea arheolog angajat, Geolink a pierdut lucrarea, pe fir revenind Gauss. Care şi-a depus o ultimă ofertă: 1,5 milioane de euro. O „mică” diferenţă faţă de zece milioane! De menţionat că toate aceste aranajamente au avut loc la Bucureşti prin cabinetele şi holurile din Ministerul Transporturilor, respectiv Ministerul Culturii.

Comoara piraţilor

În timpul acestor discuţii, evident că lucrările au fost lăsate baltă. Pentru a termina aceste dispute s-a luat decizia ca această lucrare să fie executată, în urma unei licitaţii, de o instituţie agreată de Ministerul Culturii. În fine, lucrarea a fost obţinută de Muzeul Callatis din Mangalia, pentru 900.000 de euro. Lucrurile nu s-au oprit aici, firma Gauss făcând în continuare presiuni. Asta şi fiindcă lucrarea câştigată de muzeul din Mangalia purta denumirea de „cercetări arheologice preventive”, nefiind vorba de „descărcare arheologică”. În luna aprilie a acestui an, Gauss a obţinut din nou o blocare a lucrărilor pentru două săptămâni. Mai multe surse afirmă că acest lucru s-a întâmplat în urma unei întâlnirei cu preşedintele CJ Timiş, Constantin Ostaficiuc, totodată preşedinte al PD-L Timiş. Chiar şi în acest moment, lucrurile sunt în coadă de peşte, iar pe traseul viitoarei autostrăzi au început să-şi facă apariţia tot felul de arheologi şi căutători de oale vechi, în speranaţa că lucrările se vor amâna din nou. Evident, în contul unor bani. „Da, avem probleme cu aceste descărcări care pot bloca lucrările la autostradă. Sumele care se vehiculează sunt aberante”, ne-a declarat un şef din cadrul Direcţia Regională de Drumuri şi Poduri Timişoara.

Regele exproprierilor

Disputele din jurul descărcării arheologice au intervenit la puţin timp după finalizarea problemei exproprierilor de pe viitoarea autostradă. Marele câştigător în acest sens este omul de afaceri timişorean Adrian Luca, cunoscut samsar de terenuri. Pe data de 3 iulie, statul i-a virat în contul deschis la CEC nu mai puţin de 9 milioane de euro, contravaloarea unui teren pe care va trece centura de ocolire a Aradului, care va avea şi rol de autostradă. Terenul lui a fost evaluat, în mod suspect la 134 euro/mp, în timp ce taote celelalte parcele, învecinate cu ale Luca, au fost evaluate la doar 17 euro/mp. Chiar şi terenul secretarului de stat din Ministerul Transporturilor, Eusebiu Pistru, soţul viceprimarului Aradului, Gianina Pistru, a fost evaluat la preţul mic. Diferenţa cea mare ar putea fi căutată în prietenia pe care Luca o are cu Gheorghe Seculici, preşedintele PD-L Arad, rudă prin alianţă cu preşedintele Traian Băsescu. Ca să nu mai spunem că Luca se laudă peste cu tot cu prietenia pe care ar avea-o cu familia Cocoş-Udrea. La o săptămână după ce i-au intrat banii în cont, Luca s-a căsătorit la Monte Carlo, naş fiindu-i senatorul PD-L Gheorghe David, totodată secretar al Senatului. Luca mai este în proces cu CNADR pentru un alt teren peste care va trece autostrada, teren pentru care a solicitat 15 milioane de euro. Un alt beneficiar este Marţian Doroş, şef al Direcţiei de Prestări Servicii din Cadrul CJ Timiş, cumnat cu Mircea Purcel, şef de departament din cadrul DRDP Timişoiara. El a ridicat deja 455 de mii de lei (peste 100 de mii de euro). Pentru o altă parcelă evaluată la 233 de mii de lei n-a acceptat preţul şi se judecă cu statul.

Ne mai auzim!

Igas, vocea lui abominabilul de la Cotroceni

Bine c-a ajuns Igaș de la Arad ministru de Interne, ca să aflăm și noi cu ce se ocupă asociații lui: furnizează  materiale de construcții pentru tronsonul de autostradă Arad-Timișoara. Pe bani de la buget, firește.

Asociatul lui Igaș dansează Mambo la balastieră

Potrivit Registrului Comerțului, Tra­ian Igaș deține acțiuni la două firme. Una dintre ele este Costello Marcos SRL, la care ministrul are 50% din acțiuni. Restul acțiunilor este deținut de Marius Gheorghe Costea. La rîndul său, Costea este acționar, tot cu 50%, la un un alt sereleu: Mambo Util & Construct, înființat în 2005. Potrivit propriului website, firma „comercializează produse de balastieră“ și „este cea mai apropiată balastieră de Arad, fiind situată la doar 3 km de Centură“. Din 2009, consorțiul FCC/Porr Technobau lucrează la „construirea Centurii Arad la profil de autostradă“ (conform Companiei Na­țio­nale de Drumuri).

Drumul va avea 12 kilometri și face parte din tronsonul de autostradă Arad-Timișoara. Valoarea proiectului este de 120 de milioane de euro. Mambo Util & Construct a primit licența de exploatare de la Agenția Națională de Resurse Minerale în septembrie 2009. Potrivit licenței, Mambo Util are drept de exploatare în perimetrul Șofronea. Deși lucrările la Centură ar fi trebuit să înceapă în aprilie 2009, toate avizele, inclusiv autorizația de construcție, au fost obținute abia în mai 2010. Pînă atunci s-a făcut proiectarea drumului, respectiv traseul acestuia și detaliile de execuție. Asta ca să înțelegeți de ce a picat atît de bine pentru Mambo obținerea licenței de la ANRM în septembrie 2009. Pînă la acea dată a putut afla traseul Centurii, astfel încît balastiera să fie amplasată cît mai bine.

Potrivit unor informații, din momentul în care a înființat balastiera de lîngă Centură, Mambo Util a devenit furnizor al consorțiului FCC/Porr. Pînă acum, FCC a cumpărat de la Mambo materiale de construcții în valoare de aproximativ 2,5 milioane de euro. Am încercat să aflăm de la reprezentanții FCC cum au ales ca subcontractor firma partenerului de afaceri al Ministrului de Interne. S-a discutat cu Rogelio Sabate, unul dintre managerii de proiect ai FCC.

„Mambo Util & Construct? Nu știu de ce îmi spuneți. Nici nu știu cine sînt. Dar de ce vreți să scrieți asta? De ce nu-i sunați pe ei?“, ne-a declarat acesta, după care a încheiat convorbirea brusc și și-a închis telefonul. Marius Gheorghe Costea, administratorul Mambo Util, a fost ceva mai comunicativ, dar la fel de iritat. La întrebarea „De cand santeți subcontractor la Autostrada Arad-Timișoara?“, Costea a răspuns cu „Nu prea am furnizat eu prea multe materiale. Deci nu sînt unul dintre contractorii lor mari cu care lucrează. Le-am dat marfă de 2-3.000 de RON. Da’ ce, sînteți de la Poliție?“. Nu, noi nu, dar Igaș, asociatul matale, da, e chiar șeful Poliției.

Falcă are om și la Transporturi, nu numai la Interne

Pentru portofoliul Internelor, Tra­ian Igaș a fost susținut de Gheorghe Falcă, primar al Aradului și fin al lui Traian Băsescu. Tot datorită lui Falcă a ajuns și Eusebiu Pistru secretar de stat la Transporturi, adică ministerul care are în subordine proiectul pentru construcția drumului de la Arad.

Devine interesant, nu?

Haos nu, hotie si jaf la cel mai inalt nivel, da! Debut ancheta: patronul de la Cotroceni

“O doamnă folosită ca săgeata pentru falimentarea unor societăţi a murit după ce băieţii i-au desfăcut furtunul de la sistemul de frânare al maşinii sale. Uneori băieţii îi fac pe oameni să se arunce de la etaj.

Aceste informaţii-bombă nu au fost furnizate pe surse de presă, care în viziunea preşedintelui Traian Băsescu reprezintă un pericol pentru singuraţa naţională, ci de Dan Valenitn Fătuloiu, chestor-şef de poliţie şi până astăzi secretar de stat în Ministerul de Interne, şef al Departamentului de Ordine şi Siguranţă Publică.  Auzind aceste dezvăluiri din gura unui om cu asemenea rang ţi se spulberă şi ultima dâră de încredere în instituţiile care se ocupă de securitatea fiecărui român. Fătuloiu, care a fost un om de bază al lui Traian Băsescu, recunoaşte că mafia acţionează în România din ce în ce mai dur. Reformarea instituţiilor statului, promisă de actualul preşedinte, nu este altceva decât dezvoltarea unui sistem tot mai ticăloşit. Un sistem în care capii Internelor se războiesc sub nasul bandiţilor, care îşi fac mendrele cum vor.

Schimbarea târzie a lui Tobă, ,,un om fără şcoală de Poliţie” şi a lui Fătuloiu, tatăl unui fiu respectat în lumea interlopă, naşte mari semne de întrebare. De ce a întârziat atât de mult? Într-o ţară normală aceşti oameni erau înlocuiţi cât ai clipi, nu erau lăsaţi să terfelească imaginea Poliţiei timp de o săptămână. Oare cei doi îl au la mână pe Traian Băsescu? Şi când spun Traian Băsescu mă refer la sistemul patronat de actualul preşedinte şi susţinut de oameni ca Emil Boc şi Elena Udrea. Oamenii sistemului Băsescu nu sunt cu nimic mai prejos decât cei din sistemul experimentat într-o vreme de senatorul Cătălin Voicu, ce a fost la un pas să ajungă şeful Internelor.

Schimbările din Poliţie nu vor rezolva criza acută în care s-a scufundat această instituţie fundamentală a statului. Clanurile mafiote fac legea în tot mai multe oraşe, se ajunge la moarte de om chiar dacă politicienii din funcţii-cheie au rapoarte de informaţii şi ar putea acţiona preventiv. Jafurile se înmulţesc, copiii sunt omorâţi sau mutilaţi în bătaie în preajma şcolilor, infracţiunile economice iau amploare. România a ajuns o ţară în care mulţi sunt mai presus de lege. Şi asta pentru că instituţiile au fost tapetate cu şorici politici, care pe lângă faptul că sunt hoţi, mai sunt şi proşti de dau în gropi.”

Lacomia lui se intinde peste tot: justitie (musamalizarea hotiilor), energie si transporturi (surse de bani, ca de la pensii nu mai are ce sa ia). AJUNGE!

Decembrie…