China – scurt popas…

Drumul cu avionul pare interminabil. Mai intai pleci spre un oras din Europa pentru ca mai apoi sa iei avionul de China. Noi am plecat via Helsinki si alegerea a fost foarte buna. Jumbo-ul spre Beijing este imens. Inauntru gasesti confortul la care nu te astepti: spatiu suficient, display interactiv pe spatarul din fata ta, cu tot ce-ti doresti pentru o calatorie de 8 ore. Poti alege un film din multe categorii, poti asculta muzica sau poti incerca un joc utilizind telecomanda din maner. Ai doua camere cu imagine in timp real, una in fata, alta pe burta avionului.

Interesanta a fost trecerea fortata de la data de 15 la cea de 16, prinzind apusul si rasaritul intr-un interval scurt de numai jumatate de ora. Apusul a fost foarte spectaculos, cred ca a durat vreo 3 ore pentru ca avionul a zburat pe paralela 60, spre rasarit.

Beijing

De la aeroport spre hotel faci cam 1 ora, poate ceva mai mult. In aeroport am fost scanati cu detectoare de temperatura. Isteria gripei porcine a ajuns si in China si nu e de mirare ca autoritatile isi iau masuri de prevenire avand in vedere ca aglomerarile urbane pot raspandi virusul cum nu ne imaginam de rapid. Ghidul se prezinta “John”, dar il rugam sa-si spuna numele chinez. Zice ca e greu de pronuntat, dar diminutivul e simplu: Chan. Asadar cu un Chan in mare forma, gata sa ne prezinte minunatul Beijing, am purces la descoperirea Chinei.

Atmosfera din Beijing ne-a lovit direct in moalele capului si-n adincul plamanilor rasfatati cu aer mioritic. Temperatura e ca la noi, dar umezeala face ca aerul inspirat sa semene cu cel dintr-o sauna. Cerul e acoperit cu o pacla sau o ceata perpetua. Soarele nu se vede, iar cerul devine albastrui, din spusele ghidului, abia dupa o furtuna zdravana, care mai muta putin amestecul de ceata si noxe fixat peste orasul cu 16 milioane de suflete.

In China, ghidul poate fi extrem de util, dar se poate transforma intr-un individ nefolositor daca nu-i trasezi din timp obiectivele asa cum le vrei tu. Daca va duceti cu afaceri sau la o conferinta intr-un singur oras chinez, fara a fi nevoiti sa iesiti din respectivul oras, va sfatuiesc sa luati avionul si sa va rezervati o camera la un hotel cu brand international. E atat de simplu. Chiar daca taximetristii nu stiu engleza se descurca bine in hatisul oricarei metropole chineze, iar o simpla harta a obiectivului turistic sau a hotelului ii este suficienta pentru a va duce in siguranta la destinatie. Avand un regim controlat de agentie de stat, taximetristii sunt singurii intreprinzatori chinezi care nu incearca si nu pot sa te jacmaneasca. Un transfer de 1 ora cu taxiul costa 2,5-3 euro.

Lucrurile cu adevarat importante de vizitat in China se regasesc in Beijing sau in imprejurimi. Odata ajunsi in China, fixati-va ca obiectiv principal vizitarea Marelui Zid Chinezesc. Este pe buna dreptate considerat o minune a lumii antice. Aveti grija sa alegeti o zi “senina” pentru vizita Zidului, pentru ca altfel riscati ca vizibilitatea sa fie la cativa zeci de metri si astfel sa pierdeti panorama impresionanta cu zidul urcand si coborand pe crestele muntilor dimprejur. Daca sunteti amatori de chilipiruri, va sfatuiesc sa va faceti cumparaturile in Beijing, fara sa asteptati minunea paradisului shoppingului din Shanghai.

Intrarile la obiectivele mari turistice, cum ar fi Orasul Interzis sau Palatul Imperial de Vara sunt modice si e bine sa nu stati la coada pentru achizitia de bilete. Pur si simplu folositi-va de experienta romaneasca de a da din coate si de a sari randul. Acolo, acest lucru este religie. De altfel, “mica intelegere” romaneasca o vezi la tot pasul, dar mai ales in traficul incredibil din Beijing. Am aflat ca prioritatea o are masina mai mare, desi semnele indica linistite acelasi lucru ca la noi. Daca vrei sa traversezi strada, nu e musai sa treci pe zebra. Oricum nu vei fi bagat in seama de catre masini. Masinile ca masinile: le vezi si merg relativ incet, dar mare atentie la motociclete si biciclete. Pentru ele nu exista “rosu” la semafor. Surprinzator pentru un asa haos in trafic este ca soferii se respecta si se protejeaza foarte mult in timpul condusului. Am inteles ca datorita acestui fapt exista putine accidente.

Daca vreti sa mancati chinezeste, va sfatuiesc sa alegeti neaparat o seara la cel mai bun restaurant pe care l-am intalnit in China: Peking Duck Restaurant. Modul de pregatire al ratei este unul extraordinar, iar amalgamul de arome si sosuri te fac sa crezi ca vei alege mancarea chinezeasca pana la sfirsitul calatoriei.

Xian

La o saptamana, am luat trenul spre Xian. Gara este impresionanta prin dimensiuni si dotari. Ei bine, aici am realizat ca filozofia de viata a chinezilor este mult mai complexa si foarte greu de inteles de catre noi, europenii. Stand la una din cele 20-30 de cozi de intrare in gara am inteles ca haosul, generat de atata populatie stransa la un loc, functionaeaza cumva pe principiul existentei musuroiului de furnici. Nu este foarte important individul, aici primeaza comunitatea. Iar cu cat mai harnici indivizii cu atat mai buna structura musuroiului. Greu de inteles in societatea romaneasca, imposibil de aplicat aici, unde, pentru o simpla ocheada sau depasire fara semnalizare risti sa fii scuipat sau chiar batut. Acolo aceste mici aspecte nu conteaza. S-a trecut la nivelul superior. Sau nu…

Ghidul din Xian ne propune sa vizitam, in buna traditie a ghizilor chinezi, o fabricuta de nu-stiu-ce. Nu gasim deloc interesant sa ne fataim prin 45 de grade cu umezeala maxima pentru a vedea la lucru cateva chinezoaice harnice care lipesc placute de email. Feriti-va asadar de propunerile ghizilor de a vizita fabrici de jad, emailuri si alte cate si mai cate. Vizitati repede o fabricuta de jad si axati-va pe obiectivele mari. Cea mai importanta excursie din Xian este vizita soldatilor din lut, ingropati dinadins de primul mare imparat chinez, acum cateva mii de ani. Daca Orasul Interzis nu ne-a impresionat pentru ca e construit intr-o perioada in care in Europa se ridicau palate cu adevarat magistrale, soldatii sculptati de teracota te rascolesc prin puterea detaliului aratat.

Ciopliti acum 2300 de ani, de catre aproape 1 milion de lucratori, cei 8000 de soldati prezinta detalii incredibile, cum ar fi liniile si amprentele din palma. La nici 2 saptamini inainte sa-i fotografiem si noi, am inteles ca au mai fost scosi la lumina alti cativa zeci de soldati.

Shanghai

Dupa doua nopti petrecute in tren, am ajuns la destinatia finala, punctul nevralgic al Chinei: Shanghai. Ghidul, tot Chan il chema si pe el, ne astepta la peron. 9 dimineata, 35 de grade in termometru. Umezeala caracteristica paralelei 30. Prin aer zburau niste ganganii mari. Obisnuit deja cu inventiile chinezesti, m-am gindit ca sunt ceva jucarii de vanzare, lansate in aer de comerciantii abili. Chan imi spune ca sunt lacuste (erau mai mari ca libelulele noastre) si ca in traditia chineza prevestesc ploaia. Nimic mai amenintator pentru mine, care venisem sa observ eclipsa totala de Soare. Dar mai aveam 2 zile si ploaia putea sa treaca linistita pina atunci…

Chan incepe monologul punand probabil vesnica placa a ghidului “interesat” de turisti. Spune insa un lucru foarte adevarat. Zice ca Beijingul merita vazut pentru Marele Zid, Xianul pentru Armata de teracota, iar Shanghaiul pentru… oameni. Aveam intr-adevar sa constatam si sa simtim pe pielea noastra cum e sa te loveasca “valul”, multimea de oameni. Tot Chan ne-a spus ca desi populatia inregistrata de Shanghai e sub 20 de milioane, in momentul discutiei, nu mai putin de 30 de milioane de oameni respira acelasi aer, cu real-feel de 55 de grade C, din interiorul orasului, fara suburbii. Diferenta e data de turisti si de chinezi aflati in tranzit prin acest babilon.

Aici traficul e la fel de haotic ca cel din Beijing, dar parca sunt de 5 ori mai multe masini. Infrastructura Shanghaiului este incredibila. Zeci de poduri, tunele, sute de strazi cu 3-4 benzi pe sens, forteaza masinile sa se miste. Gatul ti se rupe uitandu-te dupa varfurile zgarie-norilor, iar gandirea ti se opreste in loc atunci cand auzi ca perioada de constructie a unui astfel de monstru nu depaseste 1 an de zile.

Trecem pe langa World Financial Center, turnul de 500 de metri din cartierul Pudong. Langa el, un santier. Il intreb pe Chan ce se mai construieste langa gigantul turn. Imi raspunde ca turnul cu pricina a fost depasit ca inaltime de alte cladiri din Asia si ca noul santier va ridica un zgarie-nori de peste 600 de metri, cu care China va recistiga suprematia asiatica. La anul e gata! Nonsalanta. Pasiune. Forta de munca. Asa se construieste orasul pe verticala.

Ultima zi in Shanghai am rezervat-o cumparaturilor. Imi aduc aminte ca la Istambul te simti pacalit daca vanzatorul nu-ti cedeaza 30-40% din pretul initial. Aici, daca nu esti atent, esti de-a dreptul furat, pentru ca negocierea iti poate aduce produsul si de 10 ori mai ieftin. Aveam un numar de telefon al unui tip descurcaret din Shanghai. Jerry pe numele “european”. L-am sunat si a venit sa ne ia de la hotel. Va mai aduceti aminte documentarul “Socanta Asie”, care a circulat pe caseta video inainte de ’89? Asa am trait noi periculos cu tipii astia care trebuiau sa ne duca in magazine ieftine cu produse originale. Cred ca daca-i ceream sa ne faca rost de un rinichi sau de o splina nu era o problema! Inghesuiti intr-o duba cu 3 asiatici parca abia iesiti din puscarie, am ajuns pe o strada unde 2 vidanje desfundau canalizarea. Putea ingrozitor, dar nu mai tare ca ce putea sa ni se intample noua. Magazinul avea de toate: D&G, Gucci, Prada, Boss, Rolex, Vuitton, Hermes. Ce mai! De toate. Evident ca erau falsuri si inca unele bine facute. Le tradau siglele si etichetele, care erau de proasta calitate, abia se vedea scrisul. Domnul Jerry negocia pentru noi, dar imediat mi-am dat seama ca de fapt negocia pentru el. Pentru niste fake-uri preturile erau exorbitante asa ca a trebuit sa cumparam cateva camasi ca sa scapam repede din capcana intinsa de asa-zisii ghizi in ale cumparaturilor.

Asadar, sfatul meu pentru shopping in Shanghai este sa nu va faceti iluzii. Puteti gasi, daca cutreierati sutele de Mall-uri, haine si electronice la preturi ceva mai mici decat la noi, dar in nici un caz la pret de chilipir. Chilipirurile se gasesc in magazine asemanatoare celui de la capatul Colentinei: celebrul en-gross Europa.

Sa ne abatem o vreme de la tumultul ingrozitor al metropolelor si sa pasim in locuri de basm, cu sate stravechi si drumuri de munte, coborand parca din negura timpurilor.

Muntii Portocalii, Huang Shan, situati la vreo 1.000 km vest de Shanghai, sunt un reper important in imagistica traditionala chineza. Creste ca niste lame de cutit; sunt acompaniate de vai adanci, unde ceata diminetii imbaiaza lucrurile in misterul inceputurilor. Geografic vorbind, masivul de granit este unul relativ scund, inaltimea maxima fiind atinsa pe Varful Florii de Lotus, la 1.873 de metri. Nici varfurile din jur nu au nume mai familiare europenilor: varful Marii de Jad, Varful Inceputului Credintei, Varful Norilor Purpurii, nume trimitand atat la contextul natural, cat si la dimensiunea mitica data de chinezi inaltimilor. Reveriei poetilor i-au luat locul azi hoarde de turisti, dispusi sa plateasca oricand 20 de euro pentru a petrece o zi in aerul pur al crestelor si a se bucura de imaginile unui apus sau ale unui rasarit de basm.

Considerata de unii grotesca, iar de altii maiestuoasa si salutara, interventia omului in destinul acestor munti nu poate fi trecuta lesne cu vederea: pentru protejarea mediului, dar si pentru a facilita un acces civilizat in zona, inginerii chinezi au transformat potecile in siruri neintrerupte de trepte si mai ales in nesfarsite balcoane ce traverseaza abisuri ametitoare.

In cea de-a doua zi am parcurs un traseu de 13 ore, in care portiuni amenajate recent si prevazute cu harti, balustrade de inox si puncte de popas au alternat cu pasaje unde vechile trepte, sapate direct in stanca, erau atat de abrupte, incat rucsacul ma impingea adeseori cu putere inspre abis. Controversata sau ba, pavarea acestor poteci cu dale de piatra contribuie la protectia solului, care altminteri ar fi luat in picioare anual de zeci de milioane de turisti. In provincia Anhui, exista doua repere importante ale calatoriei mele: la 150 de kilometri vest de Huang Shan, se afla satele istorice Xidi si Hongcun. Au intrat in patrimoniul UNESCO nu pentru cine stie ce evenimente marete din trecut, ci pentru ca sunt adevarate bastioane ale arhitecturii Tang si Song, perfect conservate.

Hutong-urile medievale sunt in continuare acoperite cu tigle ondulate, sprijinite unele pe altele si necimentate, exact cum pot fi vazute in spectaculoasele scene de lupta din Tigru si Dragon. Cel mai vechi dintre cele doua sate, Xidi, dateaza din secolul al XI-lea si m-a impresionat mai ales prin holurile sculptate in lemn negru. Sunt ceea ce noi am numi curti interioare si serveau odinioara ca loc de adunare a intregii familii pentru ceremonia ceaiului de seara si planificarea activitatilor de negot. La exterior, casele varuite in alb au forme neobisnuite, unghiurile parand a urmari mai degraba geometria strazilor decat regulile arhitecturii. O trasatura aparte o au portile: circulare, decupate in gardul compact gen zid, ele aduc mai degraba a intrari pentru hobbiti.

Cel de-al doilea sat vizitat, Hongcun, prezinta aceleasi hutong-uri traditionale, dispuse insa de-a lungul canalelor ce inconjoara satul sau la marginea lacului prezen¬tat in fotografia de deschidere a articolului. Pe langa droaia de turisti care impanzeste aleile inguste, sunt prezenti aici studenti la arhitectura si arte plastice, care isi tin desfasurate plansele si sevaletele de la rasarit pana la apus. Daca la asta adaugati vanzoleala fireasca a localnicilor, rezulta un tablou pitoresc si frenetic, in care arhitectura straveche, turismul si viata rurala iti dau intalnire cu arta.

Ultimul reper al acestui episod, dar si al calatoriei mele in China, se afla in provincia Guangxi, la granita cu Vietnamul, pe valea raului Li, ale carui maluri sunt strajuite de uriase turnuri de stanca. Yangtsuo e un loc preferat de turisti, care petrec nopti intregi la zecile de terase cu bere ieftina, intr-o atmosfera apropiata de cea a Kao San Road din Thailanda. Satele din jur sunt usor de explorat cu bicicleta: orinde te-ar purta rotile acesteia, vezi campuri intinse de orez, ziduri de piatra neagra, compacta si turnuri din piatra cu forme bizare si denumiri pe masura.

Chiar daca ma straduiesc sa ma tin departe de controversatele subiecte economice ale Chinei contemporane, nu pot sa nu pomenesc de pretul unui pahar de inghetata cumparata de undeva dintr-un satuc uitat de lume, pe valea raului Li: adusa cu masina frigorifica de la sute sau mii de kilometri distanta, depozitata corespunzator in frigider, incluzand in pret ambalajul, costurile de produc¬tie si profitul tuturor interme¬diarilor, inghetata cu pricina m-a costat… 10 eurocenti.

Pedaland mai departe in avalul raului Li, descoperi renumitele sate unde pestele este vanat cu ajutorul cormoranilor. La caderea serii, pescarii ies in larg insotiti de cate doua pasari pe ale caror gaturi au fixat inele metalice, menite sa previna inghitirea pestilor prinsi.
Daca in prezent, in contextul diminuarii fondului piscicol, aceasta forma de pescuit nu mai asigura nici macar subzistenta localnicilor, ineditul ei atrage turistii dornici de o partida nocturna de pescuit-vanatoare, eveniment incheiat cu un gratar la lumina tortelor.
Din Yangtsuo e foarte greu sa pleci: peisajele de vis concureaza puternic atmosfera de petrecere de pe strazi, iar timpul se scurge pe nesimtite. La fel cum s-a scurs si calatoria mea prin China, de-a lungul si de-a latul geografiei si istoriei ei.

Ne mai auzim!